Zâmbete în Octombrie

Simt în glasul ei toamna. I s-au prelins picurii ploii de Octombrie în suflet.  E o fiinţă solară pentru care ploaia e ceva care o face să zâmbească mai  puţin.

Undeva în difuzoare aud: „A venit, a venit toamna/ Acoperă-mi inima cu ceva”. Eu fredonez melodia, dar mă trezesc spunând cu umbra unei flori în loc de umbra unui copac. De ce? Habar nu am!

Mă uit pe geam şi mă întâmpină  singurul trandafir ce încă se mai încăpăţâna să rămână intact, ca o dovadă de iubire a naturii către om.  Ca un salut al verii în plină toamnă. Văzându-l, am ştiut exact ceea ce ar pune din nou zâmbet în glasul ei. Florile nu au lipsit niciodată din viaţa ei. Întrebarea era cum să fac. Nu voiam să fie ceva obişnuit. Aveam nevoie de ceva special. O floare sau un aranjament floral care să alunge banalul acestei zile de luni dintr-un Octombrie prea gri. Exact în momentul acela primesc un mesaj de la sora mea spunându-mi atât: „OLLA! 

Prima reacţie a fost să pun mâna pe telefon şi să o întreb dacă a evadat prin Ibiza. În timp ce căutam numărul, îmi mai trimite un mesaj:  „Nu te panica! Nu am plecat fără tine. Am văzut nişte flori superbe şi m-am gândit la tine. E florărie online.  Sunt furnizorii Casei Regale. Să ştii că de acolo îmi comand toate florile  pentru  nuntă, dacă îmi găsesc şi mirele!”.

olla_mic-300x300

Am simţit că cineva acolo Sus ştia ce căutam. Am intrat pe pagina lor şi în timp ce priveam florile, totul devenea clar. Nu era o florărie  oarecare, ci florăria de poveste. Pentru ei floarea era mai mult decât atât. Era poarta către basm. Cu ei sigur banalul nu mai exista. Oricât de mult ar fi plouat afară, oricât te-ar fi solicitat realul, cu ei evadezi, fie şi pentru un minut în basmul florilor.

Aranjamentele florale arată măiestria artistului florar. Da, e o artă tot ceea ce se întâmplă acolo. Aveam impresia că nu privesc o pagină web, ci un catalog de tablouri florale. M-au fermecat. În fiecare buchet, fie că e de mireasă sau pentru cineva drag, în oricare dintre cadourile florale, găseam o parte din sufletul creatoarei. Simţeam iubirea ei pentru flori.

Mi-a atras atenţia un trandafir roşu din Ecuador. Micul Gigant îşi merita numele. M-a cucerit la prima vedere. Emana cu putere  acel mesaj pozitiv pe care îl căutam. L-am comandat şi  i-am rugat pe cei de la Olla să ataşeze un bilețel pe care să scrie „Prietenia e floarea sufletului unui om.” şi să îl livreze în parc. Ştiam că în ultima perioadă, Maria,  prefera plimbările matinale.

micul-gigant-trandafir-din-ecuador-jpg-2

Zis şi făcut. Curierul s-a apropiat i-a întins floarea şi a plecat. Ea, după câteva secunde de uimire l-a strigat şi i-a spus că a greşit persoana. Nu are cum să fie ea!

„Ba da, doamnă. Dumneavoastră sunteţi. De unde ştiu? Mi s-a spus că aveţi o privire plină de vise şi lumină ce răzbate din sufletul dumneavoastră. Aşa e, are dreptate persoana care m-a trimis.”

Eu eram ceva  mai în spate. I-am văzut surprinderea pe chip şi un zâmbet discret, ca şi un boboc de trandafir ce aştepta raza de soare ca să se deschidă. Îl purta încă pe chip când a plecat  din parc.

M-a sunat să îmi spună că azi ar vrea să ne întâlnim. Să povestim, aşa cum nu am mai avut timp sau stare să o facem. Ne-am dat întâlnire la ceainăria  care îi plăcea ei mult.

Mi-am adus aminte că îmi povestea că acolo se simte ca şi cum ar fi la un ceai cu Regina. Pe retină îmi rămase un aranjament florar,  din multitudinea de aranjamente florale , marca Olla. Un ceainic cu zambile, lalele şi alstroemeria, intitulat  ” Regina Parfumată” .

regina-parfumata-aranjament-floral-pe-suport-de-ceainic

L-am comandat, dând ca adresă de livrare ceainăria.  Am ajuns mai devreme şi i-am rugat pe cei de acolo ca atunci când vor aduce ceaiul să aducă şi aranjamentul florar. De toarta ceainicului am ataşat: „ Cel mai olla-lala accesoriu al unei femei e zâmbetul. Îndrăzneşte să îl porţi! „

Când a venit comanda,  o dată cu ea, a sosit si ceainicul  cadou. Zâmbetul i-a înflorit din nou pe chip  şi în glasul ei nu mai simţeam toamna. Îmi povestea entuziasmată de întâmplarea de dimineaţă. Nu înţelegea ce se întâmpla. Nu era ziua ei. Nu ştia cine era „vinovat”.

” Nu trebuie  neapărat să fie ziua ta,  pentru a fi surprinsă.. E ziua în care cineva a vrut să îţi redescoperi zâmbetul. „

” Am un cadou pentru tine. O lampă mai specială. Care îţi va lumina fiecare seară de toamnă.  Lampa florală, OLLA. E  o lampă ce e ca tine, solară. Aruncă o lumină difuză pe florile care o însoţesc. Sunt şi frezii, acolo, favoritele tale! „

colt-de-rai-lampa-florala-unicat-jpg-2

Expresia de pe faţa ei, a fost de nepreţuit. Ochii îi zâmbeau, faţa  ei emana fericire. Atunci şi-a dat seama cine era în spatele surprizelor din acea zi. Mi-a spus doar atât: „De acum, ziua de luni din luna Octombrie va fi senină! „

Nu mai ploua în glasul ei . Era soare în sufletul prietenei mele dragi.

M-am hotărât să apelez mereu la cei de la OLLA.  Pentru mine sunt salutul naturii către sufletul uman.

George Budoi spunea: ” Dacă pentru fiecare gând la tine ar apărea o floare, întreaga lume ar fi o grădină înflorită.”

Haideţi să facem lumea o grădină înflorită. Acum e mult mai uşor. Cu cei de la OLLA, orice floare e o poveste a unui zâmbet.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

Sursă foto: https://olla.ro/

 

 

 

 

3 gânduri despre „Zâmbete în Octombrie

Lasă un comentariu