Sfaturile Medeei

Ce sunet are clipa ta?
E al unui ras de copil ce se joaca senin sub privirile celor dragi?
E al unei picaturi ce saruta pamantul ca o binecuvantare?
Sau poate a unei melodii care te poarta in timp?.


Clipa e farama de suflet. Depinde si de noi ce sunet are. Sa nu o lasam sa treaca goala sau cu sunet surd. E a noastra. E parte din noi. Si nu numai,ci si din ceilalti. Clipa mea, se imbina cu a fiecarui om drag. Suntem si clipa celuilalt si ne influentam trairile. Sunetul clipei tale se aude in clipa celorlalti. Chiar daca e nor, pentru ei pune si un zambet. Nu costa si nu doare. Tacerea insa da.
Clipa ta fa-o ziditoare si datatoare de bine,mangaiere de suflet si popas pentru cei a caror clipe sunt umbrite de trairi.
Lasa dulceata momentelor de bine sa ii imbratiseze pe ceilalti.

Atunci, cand poate in tine e furtuna iscata fara rost, taci. Dar doar o clipa. Nu mai mult. Caci tacerea doare si raneste poate mai mult decat un cuvant,pentru ca lasa loc de multe clipe in care se isca alte furtuni in ceilalti si nesigurante.
Nu lasa clipa ta sa goleasca alte clipe de ce ar fi putut fi dar nu a mai fost,pentru ca tu ai ales sa te ascunzi in furtuna.
Incearca clipa sa iti fie cant de iubire, dar haruit pentru ceilalti, picur de roua pentru cei a caror suflete sunt insetate de fericire.
Cere-i Lui sa iti fie binecuvantata cu bucurie, zambet cald si imbratisare.

Sunetul sufletului tau sa fie cristalin ca glasul unui copil,linistitor ca un rau ce curge calm, daruitor de senin,o melodie care sa mangaie, sa elibereze emotii faine si sa puna aripi visurilor. Se poate.
Ce sunet are acum clipa ta?

Mir

Ziua se revarsa peeste el si ea. Un nou inceput. Acel inceput de zi in care ai sentimentul ca lumea a luat o pauza din tot si toate si respira. Doar atat, respira nimic mai mult.

Se ridica lenes de pe scaun in timp ce o privea si tacea. Pana si gandurile ii taceau. Era un ritual nespus dar stiut cumva in acea tacere. Simtea ca si cum timpul s-ar fi scurs mai incet si s-ar fi rescris tot ce trebuia sa fie trait altfel. Era ca si cum pana atunci o mazga ar fi acoperit frumusetea lumii. In acea dimneata insa soapta ei o ridica si ii arata ca exista frumos si calm. Isi regasea privind-o normalitatea linistii din fiecare secunda, caci pana la urma si-a dat seama ca si viata are nevoie de odihna,de respiratie si inspiratie la viteza normala.

Stia ca acolo si atunci isi recastiga normalul fara a se mai feri de el. Regasea acea punte intre A fi si Amin. Era o zi de Duminica si simtea cum fiecare Duminica pierduta venea si se asezsa cuminte in sufletul lui, tamaiata de linistea ce se revarsa.

Ar fi vrut sa o cuprinda si sa o poate tine asa o viata. Sa se aseze in fata ei si sa o priveasca, sa o asculte cum ii sopteste ceva si ii picura in suflet bucurie si liniste. Cu cat nesat le-ar fi sorbit si apoi si-ar fi miruit sufletul cu ele. Sa ii fie mereu Duminica in suflet.

De undeva, nu stia de unde se auzea o intrebare: ¨Ce faci, suflete? ¨

¨ Sorb marea si cerul laolalta si ma mirui.¨

Zambea si stia ca de atunci timpul isi va fi regasit cadenta sufletului tihnit. O cuprindea cu privirea ca sa o tina mereu in minte si in inima

.