Ea

E inceputul, acel inceput in care simti puls si revarsare. E creatie si redefinere, nastere si o proprie  renastere. E mangaiere de inger si muzica divina, putere binecuvanta. E calauza si izvor nesecat de daruire. E suflet in rugaciune,candela tamaiata de iubire, care se daruieste pura si simpla, necomplicata, nealterata.

E inceputul iubirii, zambet si lacrima impletite in  grija, pasare.

E imbratisare calda si liniste.

E vindecare si refugiu. E o farama de Rai in care iti linistesti furtunile.

E fiinta in care e inceputul vietii fiecaruia. E Mama, e Femeia, fiinta sfintita cu iubire si putere din Sfanta Treime.

La multi ani, dragile mele!Sa fiti iubite mereu.

 

 

De Craciun

E Craciunul.As fi vrut sa pot spune ca e unul linistit, dar …cuvintele imi sunt straine de un timp de clipe adunate.   Viata le-a facut sa se retraga undeva in colt de inima. Sa astepte poate Craciunul si a lui magie in care se impletesc ca o cununa speranta si credinta ca va fi bine si mai bine, bucuria de a te simti binecuvantat ca ii ai pe ai tai sa te mangaie cand ai nevoie. De fapt asta e Craciunul: iubire, daruire si binecuvantare.

Ar fi atat de bine daca am constientiza asta cand alergam dupa toate cele.  Ce conteaza cu adevarat e langa noi.  Linistea nu e intr-un colt de lume, ci in acele priviri dragi, pe care eu le numesc priviri ancora.  Sunt acelea in care simti ca e Craciun zilnic.

Bradutul meu din suflet e impodobit  cu globulete in care salasuiesc cuvinte de la oameni dragi,  de  la prieteni de aici sau de de departe. . Beteala e fiecare zambet si emotie primita de la toti.  E comoara mea cea mai de pret.

Craciunul sa va fie cu adevarat magic si sa plin de amintiri de neuitat.

 

 

Descriere de suflet

Simt ca in fiecare respiratie e un gand repetat in ascunsul tacerii. Mi-e emotie in  fiecare celula.  Iau in palme speranta si o alipesc de suflet. Sunt poate clipe in care mi-e ascuns zambetul in tresariri ale inimii ce isi traieste cu tremur un timp ce e innourat in viata.

Asteapta tacut in ruga lui un mesaj zugravit in alb. Atunci va zambi si isi va scutura fiecare farama de nori. Va ramane in ruga, dar de multumire.

Multumesc Doamne si miruie-ne cu iubirea ta.

 

 

Hoti de zambete

Viata e un amalgam de trairi, intamplari. E un exercitiu continuu de inspirari si expirari, chiar si atunci cand simti ca sufletul e sufocat si imbacsit de prea mult din toate cele lumesti.

Atunci cand simtim ca ni s-a inradacinat adanc in noi aceasta imbacsire, desi poate nu e cuvantul cel mai potrivit, ne asezam tacuti in coltul nostru de lume. Privim in jur si pare ca nu ne apartine aceasta agitatie, ci ca ne-a fost impusa. Ne ridicam, deschidem usa si plecam.  Evadam. Ne cautam pe noi, cei reali, departe de noi cei inventati pentru societate.

Ne redescoperim si reinvatam ca mirarea si zambetul sunt apanajul tuturor. Ati observat ca oamenii nu  mai au mirarea in ei? Nu o mai afiseaza de teama sa nu fie catalogati ca fiind imaturi.

Zambetele sunt timide, ascunse. Uneori sunt triste, amare,pradate de luminozitate, caci se incarca cu ceea ce adunam negativ, fara vrere, in farame de suflet.

Alteori sunt taioase in ironia lor. Asa le-au  desenat in universul interior si apoi pe chip  intamplari si oameni care ne-au ranit  si au smuls din noi toleranta.

Gandul, grija,intrebarile, intamplarile, unii oameni prin atitudinea lor sunt hotii de zambete.

Ramanem mai saraci, pana in momentul in care deschidem usa vietii si plecam spre noi insine si momentele noastre de bucurie, eliberandu-ne de hotii de zambete.

 

 

 

Rai izgonit

Ne sunt  sufletele chircite de durerea neputintei.

De cateva zile, Raiul a fost izgonit din Om. Ne-am trezit brusc parasiti.  Ne-am parasit reciproc. Bula de basm roz s-a spart si in fata noastra sta partea hidoasa a lumii.

Ne-au scrijelit pe termen lung undeva in suflet si minte glas inecat in lacrimi si asa ne dam seama ca suntem datori lor, noua si vietii. Nu avem dreptul sa uitam.

Raiul isi cauta iar locul in noi. Dar azi pare a nu mai avea loc. Suntem tributari orisicui si datori vietii in fata careia ne astupam urechile si inchidem ochii. .

Doare pana la lacrimi tacerea ce poarta in ea inabusita disperarea, revolta si neputinta.  Sunt lacrimi prin care sufletele isi cer iertare.

 

Fila noua

Azi, la povestea pasiilor facuti in acesta lume, care de multe ori imi pare un parc mare in care ne intalnim intamplator sau nu,se mai adauga o fila.
Ridic ochii spre cer si ii spun Tatei ca ii multumesc ca nu ne-a lasat din mana Lui, atunci cand mai alunecam sau aveam tendinta sa ne pierdem pe noi in hatisul vietii.
Il rog sa ne lumineze fiecare farama de suflet cu un curcubeu. Pentru mine e ca o promisiune ca e si va fi bine, dar mai ales ca El e acolo.
E acel dar de care am nevoie in fiecare zi. Cred ca toti avem. Si atunci cu un zambet agatat la incheitura sufletului mergem sa traim clipe si zile de viata cu speranta, construindu-ne propria urbee unde e loc doar de bine.
„Tata Ceresc ma rog tie sa dai sanatate si bine pentru tuturor. Atunci si sufletul meu va fi vesel si inima linistita.  Nu lasa nimic rau sa se intample. Tine-ne in Mana si Grija Ta plina de Iubire. Stiu ca ne vrei bine sufleteste, trupeste si doar cu ajutorul Tau putem fi.  Nu avem manual de traire. Dar invatam zi de zi. Te rog fii bland si aceasta fila noua cu numar par sa fie luminoasa si hatisul de intrebari,griji sa se destrame.”
Ploua tare. Mult prea tare. Miroase a pamant reavan si lavanda.
Fila noua va fi luminoasa si datorita voua. Multumesc.

Copilaria

Copilaria e  acel taram de libertate suprema. Acolo nu exista bariere.  Poate intra oricine din acest cosmos. Nu e nevoie decat de un zambet curcubeu, de voie buna si lipsa de rautate.

In taramul copilariei „Acum” e un bun partener de joaca. Nu constrange pe nimeni. Nu porunceste,  doar indeamna la traire adevarata. Cea in care sufletul e pur, e senin, e liber cu adevarat.

Nimic nu e ascuns acolo de teama sau de rusine. Nu exista dusmani, doar prieteni.

Ziua din taramul copilariei e un colaj de bucurie, zambete. Viitor, trecut sunt un  mister.

Pe taramul copilariei e un altar al iubirii.  Acolo se viseaza cu naturalete. Se pun aripi la orice vis stiind ca toate vor prinde viata, vor zbura si vor avea  o finalitate asa cum cel care i-a pus aripi si-a dorit.

Noi, adultii, inca invatam. Invatam sa lasam departe, foarte departe, rautatea,  sa nu mai sufocam prezentul cu „trebuie sa” si sa ridicam si noi zmeie la care sa agatam speranta si bucuria.