Uitarea

Societatea din ziua de azi are o boala grea. Umanii ei sufera de uitare.Si nu ma refer la uitarea care se spune ca e benefica pentru creier..

Cand zic uitare ma gandesc la cea care tine de suflet…Am spus destul de des aici ca am senzatia ca alergam inspre nu stiu ce si viata ne e trasata intre linii oarecum prestabilite.Suntem intr-o anumita masura obligati sa mentinem acele trasee. Si in toata aceasta cursa apare uitarea. Uitarea de sine si de ceilalti. Acum, cand scriu aceste randuri, imi dau seama ca e posibil ca acest cuvant sa fie perceput ca fiind prea dur. Dar nu voi renunta la el.

Ma uit in jur si vad oameni care au fetele si privirile incarcate de greutatea zilelor. Si mi se pare ca e un automatism in fiece gest. Sinele si cei din jur aluneca in acel”lasa pe maine, acum sunt alte prioritati”Bucuriile mici nici nu mai stiu daca sunt percepute.

Cel mai des se aude „Nu mai am timp de nimic.” Parca totul se comprima mult prea mult. Am impresia ca ceea ce altadata parea normalitate, momente de suflet alaturi de cei dragi, acum au capatat valente de victorie asupra timpului.

Stiti cumva de unde se cumpara o clipa, o secunda, un minut un anotimp?

Cred ca umanitatea e intr-o lupta cu uitarea si regasirea de sine. Mai grav e ca odata cu uitarea de sine, instalarea unor asa zise automatisme,apare indepartarea,instrainarea.

Daca aceste randuri par dure, imi cer scuze. Sunt doar ganduri adunate manunchi in aceasta perioada.

Reclame

Ruga

Pogoara Duh Sfant, Doamne peste sufletele celor ce sunt ingenunchiati, sfarmati, rataciti sau pierduti in vartejul vietii si a uitarii de Tine si de Sine.

Lumina reaprinde-o acolo unde grijile si temerile au sufocat-o stingandu-o.

Repune Doamne in fiecare Om Duh Sfant, bunatate si adevarata Intelegere a Vietii.

Duhul tau Sfant sa intareasca sufletele celor credinciosi si sa cladeasca in inimile cele indoite.

Intemeiaza prin Tine Tata, prin Fiu si Duh Sfant, in fiecare Om Biserica sufletului, in care candela Credintei sa fie mereu aprinsa si mir de Iubire sa se reverse.

Duhul Sfant sa se pogoare asupra voastra si sa va daruiasca Intelepciune, Zidire,Intelegere si mai ales sa va intareasca Credinta.

Ce e gândul?

Auzim mereu rostit verbul a gandi.. Il rostim intr-un automatism firesc. Doar gandirea e parte integranta din a fii.

Dar ce e gandul?E doar un firesc atribuit omului sau e mai mult de atat?

Medeea se opri din scris si privi catre lumea de afara. De data asta simtea ca e o distinctie mai mult decat evidenta intre acolo si aici.

In timp ce ea se lasa purtata de intrebari despre gand, Rafael se apropie usor si citi randurile scrise usor inclinat si parca timid pe foaie.

Lua un stilou si scrise si el ceva: Gandul este Tu.

Medeea isi intoarse privirea dinspre ferestrea spre foaie si citi uimita acest rand.

-Oare asa sa fie?

– De ce nu? Gandurile cred ca izvorasc din interiorul tau.

– Nu tot timpul e asa si tu stii asta.

– Daca te referi la ceea ce invatam, la ceea ce auzim e posibil sa ai dreptate, dar pana la un punct. Atunci ne insusim involuntar sau nu anumite ganduri venite din alt sine. Dar le lasam asa sau le trecem prin filtru nostru, prin sinele nostru? Daca raspunsul e da,atunci devine un pic si al tau gandul. Deja e in proces de transformare.

– Fiecare gand e…. pas spre sine. De fapt fiecare gand e un pas dinspre sine inspre lume. Farama de sine…

– Asadar am dreptate Gandul este Tu.

-Da….cam asa….

-Cum adica, cam asa? intreba Rafa incurcat.

-Rugaciunea e tot gand… de multe ori. Atunci cand se revarsa din tine e venit din Inalt. Nu e din sine.

-Hmm. Poate ca e.

-Cum?

-Ruga e farama de suflet cum zici tu..Sufletul e creat de Sus. E parte integranta a ta. E liantul intre Om si Divinitate.

-Inteleg ceea ce spui. Dar nu e continut de sine uman in acel gand.

-Vezi tu…ai spus continut de sine uman. Ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca omul e atins de Dumzeu prin insasi crearea lui. Si are un strop de alt tip de sine. Un sine cu atingere divina.

-Si totusi ce e gandul? E farama de sine ce se proiecteaza spre exterior?E comuniunea Om-Divin, verticala sufletului?

– E si mirare, intrebare si raspuns. Atunci cand ai inca in tine mirarea ingenua apare intrebarea. Cand te intrebi,aluneci spre sine si raspunsul devine farama din tine pe care o iei in lumea exterioara tie.

„Gandul e raspunsul la o mirare ingenua din care izvoraste intrebare. E comunicarea sinelui uman sau atins de divin cu lumea si Inaltul. Farama din tine ce prinde viata si poate cladi” scrise Medeea zambind..

Crampei

In timp ce era in dreptul bisericii, Anca ridica ochii si vazu pe albastrul cerului un pescarus planand usor.

In momentul acela, sufletul ei tresari si o bucurie venita de undeva din PreaInalt o inunda. Zambea simtind ca Cineva acolo Sus ii spunea ca va fi bine, ca va fi senin. Si ea ii raspundea infiorata Cred, Doamne!Ajuta necredintei mele!

Mai avea proaspete in minte si inima clipele acelea cand sufletul ii inghenunchea si isi striga rugaciunea tremurand.

Inca mai simtea acel fior ce o strabatuse in acea dimineata. Teama, speranta, rugaciunea si credinta. Atunci parca s-au ingemanat toate acele sentimente si trairi. Acum se intrepatrundeau bucuria, recunostiinta si aceeasi credinta.

Clipele, minutele, orele se scurgeau fie prea repede,atunci cand teama ii batea la usa, fie prea incet, atunci cand credinta ca va fi bine crestea. Refugiu i-au fost ruga si prietenii. Data acelei zile de martie era prea plina de amintiri dureroase. Dar Dumnezeu a decis sa stearga totul prin vestea primita.:”E bine!”

Acum era recunoscatoare celui de Sus pentru sansa de a fi impreuna acolo. Se uita la chipurile celor mai dragi oameni si vedea cum incep a imboboci zambetele in privirile lor. Era o totala transformare. Stia,acum, poate mai mult decat oricand, de la Cine vine..

Da, sunt clipe cand griul atinge seninul,da sunt lacrimi ce se preling in suflet uneori ca o soapta, alteori ca un tunet ce zguduie fiecare coltisor. Dar e Credinta, E Lumina si Speranta pentru fiecare picur de gri sau tunet. Asta ii spunea sufletul.

Izvor

Izvor de Credinta ne e Cuvantul.

Izvor de mir ne e a Sa atingere.

Salvare a sufletelor pline de cicatrici

Vindecare a trupurilor aflate in incercare.

Izvor de tamaduire Sfanta cu atingere de Maica Iubitoare.

Ce ruga o inalta mereu catre Fiu si Sfanta Treime.

Hristos a inviat!

E ziua in care bucuria nu e o stare trecatoare, ci devine o haina luminoasa a sufletului. De fapt pentru cei care Cred bucuria e permanenta. E un fapt cert nu ceva trecator.

Azi mai mult decat oricand e despre fericirea implinirii Promisiunii Divine. Viata biruie si Lumina sparge ceata confuziei din sufletele oamenilor de azi.

E ziua in care ridic ochii spre Cer si cu sufletul prea plin multumesc iar si iar ca suntem, ca ne suntem. E cel mai frumos dar. Da,azi si de fapt fiecare zi e si va fi despre Adevar, Speranta, Credinta si Nadejde.

Azi e despre Suflet si Cant al biruintei; despre suflete aflate unele langa celalalte uitand de cele rele.

Sa va fie Sarbatoarea Invierii plina de Credinta, Speranta si Pace.

Hristos a inviat!

Tacerea-netacere

Privirea ii „adormise” pe salutul cerului catre Pamant. Era un calm desavarsit in acel salut. O tacere..netacere.

Deodata auzi vocea lui Rafael:

-Salutare.Ce faci, filosoafa mea?Pe unde iti umbla gandurile?

Medeea isi intoarse privirea spre el. Atunci Rafael simti ca in acea privire se adunasera o multime de intrebari.

-Rafel de ce se retrag oamenii in taceri?il intreba punand cafeaua in ibric.

-Poate ca s-au golit de cuvinte…

-Se poate goli cineva cu adevarat de cuvinte?

-Da. Cel putin de cele senine. Stii sunt situatii in care cuvintele par prea goale. Si atunci de teama sa nu aiba rezonanta unui sunet de tinichele cadem in tacere. E posibil si altceva. Sa ne fie atat de multe sentimentele, freamatele, incat sa nu le putem cuprinde in cuvinte.

-Sau poate tacem ca sa ne auzim?O tacere…netacere?

-Hmm. Asta cu tacerea netacere e noua. Posibil. Posibil sa fie atat de puternic totul incat sa fim amutiti. Si atunci, poate amutiti fiind, ne auzim si vorbim cu Cerul, cu Pamantul, cu Sufletul.

– Vrei sa spui ca de fapt, prin taceri ne redefinim, ne reconectam cu sinele? Prin tacere lasam loc Inaltului ce salasuieste in fiecare sa ne cuprinda.

– Da,se poate spune si asa. Omul mai are nevoie si de taceri… ii spuse Rafael in timp ce ii prinse mainile in calusul palmelor sale.

– Sunt si fugi in taceri. Fugim departe de ce ne raneste sau poate de intrebari ce ne zguduie lumea asa cum o avem faurita in interiorul nostru. Sunt cuvinte care se incrusteaza atat de adanc in noi incat de uimire, durere sau revolta nu putem alege altceva decat aparenta tacere. Spunand acestea Medeea ii turna cafeaua aburinda in ceasca. Aburii cafelei parca erau ganduri ce isi cauta locasul.

– Medeea, tacerea cladeste sau doar indeparteaza? o intreba Rafael sorbind din cafeaua fierbinte.

– Eterna dualitate…raspunse Medeea prinzandu-si in par o frezie din buchetul primit ieri de la Rafael.

-Vezi frezia asta in doua culori? Ce perfect se intrepatrund. Asa e si cu tacerea. Tacem si ne restituim noi noua. Ne recladim adunand faramele fiecarei zile in care am invatat ceva. Devenim mai constienti de eul nostru cel faurit in Inalt. Atunci,incet, ne indepartam de ce nu era cum trebuia in noi si in relatiile noastre.

Rafael tacu pret de cateva minute. Iesi pe terasa casei si simti cum linistea il imbratiseaza. Respira adanc ca si cum ar fi vrut sa inglobeze in el acea liniste.

Medeea veni si ea si privi in tacere ploaia care atingea pamantul.

– Tacerea-ruga…sopti ca si cum se temea sa nu tulbure acea frumusete a ploii.Cand ne asezam in fata icoanei, imperfectul din noi amuteste. In tacere se ridica ruga sufletului catre cer. Dumnezeu ne asculta si ne aude si tacerile. El le intelege caci stie ca tacerea e netacere, e ruga soptita a mintii si sufletului.

Rafael o prinse de mana si iesira in ploaie. Stateau imbratisati simtind si ei sarutul ploii. Sufletele lor multumeau lui Dumnezeu pentru tot. Nu era nevoie de cuvinte.