Franturi de ganduri

In ultima perioada se pare ca desi am incercat, tot ce se intampla si-a pus amprenta pe fiecare dintre noi. Eu una simt ca ceea ce eu numeam joaca cuvintelor imi e mai distanta. Desi in mine, ca in fiecare de altfel, sunt salasuite multe emotii, trairi care asteapta sa prinda forma si sa fie spuse intr-un fel sau altul. Si totusi undeva s-a blocat ceva.  Poate toate aceste clipe, luni de¨ ce si cum va fi¨, de privit lumea in alt mod decat cel in care eram obisnuiti, ne-a fortat oarecum sa dam vietii, emotiilor alta dimensiune, sa apreciem mai mult ceea ce avem. Sau asa ar fi trebuit.  Zic, ar fi trebuit, pentru ca din pacate, asa cum se intampla de cele mai multe ori, uitam ce avem langa noi si cat de binecuvantati suntem.

Ne lasam prinsi in tumult de trairi ce  ne asalteaza si ne pierdem.  dar, vine o clipa cand ceva sau cineva ne smulge din tornada vietii si incearca sa ne reaseze in firescul nostru. Atunci, desprinsi din negura ce nu e a noastra, reincepem sa  invatam conjugarea lui a trai, a iubi si a darui. Acesta e,pot spune, triunghiul lui a fi.  E ceea ce are puterea de a ne ajuta sa lasam in noi ferestra deschisa spre lumina, sa cautam si sa ne regasim asa cum stim ca putem fi. Pentru ca, da, fiecare dintre noi stie ca poate fi sprijin, dar, iubire.

Totul e   alegerea noastra.  Noi alegem cum reactionam, ce facem, ce primi si ce daruim si cum vrem sa fim. E liberul arbitru dar si o responsabilitate. Pentru ca ceea ce alegem, sa facem, sa zicem, nu ne afecteaza sau influenteaza doar pe noi. Cand ne vom aduce aminte de asta, atunci totul va fi asa cum trebuie, pentru ca ne vom aduce aminte ca si inima are memorie si stie cum sa iubeasca, chiar daca noi mai avem zile in care uitam. Ea nu uita.

 

 

Pe margine de gand-Tacere alba

E o tacere alba in jur.  S-a asezat lina si blanda de ieri. E o tacere vindecatoare. Acum e asa cum o doream de ceva vreme. Ninsoarea ne-a asezat in minte si in suflet un zambet si o speranta. Zambetul nostalgiei si speranta ca ceea ce noi am stiut a fi normal va redeveni asa. E tacere alba in jur, dar nu apasa. E frumoasa, nostalgica si luminoasa. E bucurie de copii ce se lasa vrajiti de albul ei si poate e si linistea revenita din amintiri pe chipul oamenilor ce trec usor zgribuliti pe strazile invaluite de alb.

In aceasta alba  tacere e salutul ingerilor ce ne spun : ¨Nu v-am uitat.  Am fost si suntem mereu aici si acolo. Sus si pe Pamant.¨

E o sambata in care natura aici se reaseaza cuminte in firescul ei, imbratisata de neaua din aripile ingerilor. Poate e indemnul ei catre noi sa ne reasezam in firescul firii umane, sa ne lasam imbratisati de partea buna a noastra, imaculata si sa uitam de cea stropita de griul vietii. Sa ne bucuram si sa radem impreuna cu copii care acum fac ingerasi pe zapada. Copilaria saluta iubirea.

E o tacere alba si ma asez cu cuvintele pe o margine de gand.

Ce ar fi daca lumina din alb ne-ar ramane mereu in suflet? Iarna nu e doar gheata si rece e si iubire, speranta si certitudine. Ninsoarea are in ea ceva magic iubire, e atingerea ingerilor. Ce bine ar fi daca am putea sa o pastram cu noi mereu. Asta e adevaratul ¨a fi¨ din fiinta umana. Iubirea, credinta, speranta si daruirea sunt pilonii firescului   uman din fiecare.  Sa ne cladim interiorul pe acesti piloni si poate asa vom reusi sa ne reasezam lumea intr-un normal de care de multe ori ne e dor.

E tacere vie in jurul meu.  E un alb cald si bland. Asa sa va ninga in suflet  cu  cald si blandete.