Fila noua

Azi, la povestea pasiilor facuti in acesta lume, care de multe ori imi pare un parc mare in care ne intalnim intamplator sau nu,se mai adauga o fila.
Ridic ochii spre cer si ii spun Tatei ca ii multumesc ca nu ne-a lasat din mana Lui, atunci cand mai alunecam sau aveam tendinta sa ne pierdem pe noi in hatisul vietii.
Il rog sa ne lumineze fiecare farama de suflet cu un curcubeu. Pentru mine e ca o promisiune ca e si va fi bine, dar mai ales ca El e acolo.
E acel dar de care am nevoie in fiecare zi. Cred ca toti avem. Si atunci cu un zambet agatat la incheitura sufletului mergem sa traim clipe si zile de viata cu speranta, construindu-ne propria urbee unde e loc doar de bine.
„Tata Ceresc ma rog tie sa dai sanatate si bine pentru tuturor. Atunci si sufletul meu va fi vesel si inima linistita.  Nu lasa nimic rau sa se intample. Tine-ne in Mana si Grija Ta plina de Iubire. Stiu ca ne vrei bine sufleteste, trupeste si doar cu ajutorul Tau putem fi.  Nu avem manual de traire. Dar invatam zi de zi. Te rog fii bland si aceasta fila noua cu numar par sa fie luminoasa si hatisul de intrebari,griji sa se destrame.”
Ploua tare. Mult prea tare. Miroase a pamant reavan si lavanda.
Fila noua va fi luminoasa si datorita voua. Multumesc.

Copilaria

Copilaria e  acel taram de libertate suprema. Acolo nu exista bariere.  Poate intra oricine din acest cosmos. Nu e nevoie decat de un zambet curcubeu, de voie buna si lipsa de rautate.

In taramul copilariei „Acum” e un bun partener de joaca. Nu constrange pe nimeni. Nu porunceste,  doar indeamna la traire adevarata. Cea in care sufletul e pur, e senin, e liber cu adevarat.

Nimic nu e ascuns acolo de teama sau de rusine. Nu exista dusmani, doar prieteni.

Ziua din taramul copilariei e un colaj de bucurie, zambete. Viitor, trecut sunt un  mister.

Pe taramul copilariei e un altar al iubirii.  Acolo se viseaza cu naturalete. Se pun aripi la orice vis stiind ca toate vor prinde viata, vor zbura si vor avea  o finalitate asa cum cel care i-a pus aripi si-a dorit.

Noi, adultii, inca invatam. Invatam sa lasam departe, foarte departe, rautatea,  sa nu mai sufocam prezentul cu „trebuie sa” si sa ridicam si noi zmeie la care sa agatam speranta si bucuria.

Randuri

Suntem total responsabili de ceea ce facem sau spunem. Nu putem sa ne justificam reactiile doar in functie de ceilalti. Nu ei sunt cei care ne determina actiuniile sau ne pun in gand si pe buze anumite cuvinte.

Ma intreb cand am uitat ca libertatea de alegere e ceva valabil pentru toti si ca nu e ceva exclusivist?

Stiu ca suntem departe unii de altii. Uneori suntem la un cuvant distanta. Un cuvant care poate construi poduri sau pot sapa cratere.

Suntem sentimente. Suntem trairi. Doar ca uitam. Sau alegem sa uitam. E mai simplu sa imbracam haina indiferentei decat a empatiei.

Avem tendinta de a eticheta cu siguranta unui detinator al adevarului absolut, desi nu detinem nimic. De multe ori nu ne cunoastem nici pe noi, dar suntem siguri ca etichetam corect pe ceilalti pe care nu ii stim. Si uitam ca pe noi ne deranjeaza cand cineva ne catalogheaza intr-un anumit fel fara sa ne stie.

Sa nu uitam ca noi alegem cum sa ne comportam, nu altii.

Suntem suflete, suntem trairi, nu roboti sau papusi de ceara. Sa nu uitam asta.

Acum cateva zile am primit Lumina. Sa nu o stingem.

E poate timpul sa ne privim cu sinceritate defectele si sa ne dam seama ca imperfectul e parte din noi toti.

 

 

 

Ruga

Ieri, azi, maine si in tot timpul Ne iarta. Te ranim zi de zi. Uitam de ceea ce conteaza. Suntem prea plini de exterior si ne sufocam interiorul.

Ne iarta. Ne iubim asa cum Ne-ai spus,dar parca ne ascundem.

Ne iarta. Poate asa reinvatam sa ne iertam.

Ne iarta ca avem ochii inchisi de multe ori, chiar daca par deschisi. Ne iarta. Nu stim sa nu mai fim mandri.
Doar atat imi spune sufletul. O ruga soptita. NE IARTA.

Ne iarta asa cum ne-ai iertat in timp ce iti infingeam cuie in palmele ce n-au facut decat sa ne mangaie.

Domne Isuse Tu ai inviat si ai biruit. In schimbul loviturilor Ne-ai dat Biruinta  asupra mortii.  An de an Lumina Ta  continua sa ne inunde sufletele si viata daca lasam deschisa usa.

Ne iarta si ne ajuta sa ne ridicam Isuse.

Ne iarta si Ne calauzeste cu Lumina Iubirii Tale.

Sfanta Sarbatoare a Invierii sa va fie pline de Iubire, Credinta, Speranta si Lumina.

Maine  sa  zicem cu bucurie adevarata in suflet, Hristos a Inviat!

Pastele sa va fie binecuvantat!

 

Suflete ce faci?

Suflete ce mai faci? Ti-e senin cerul sau norii ti-l razbat? Sunt zile in care ti-e greu, stiu. Lasa-ti faramele sa se umple de ceea ce natura iti ofera. Inspira picurii primaverii si lasa-i sa te binecuvinteze. Suflete nu uita sa respiri frumos si sa infloresti..Daca tu infloresti va inflori si omul. Da, omul e dependent de tine. Roua din tine il hraneste, il face sa infloreasca si sa fie lumina. Tu, suflete esti mireasma frumos mirositoare. Esti camaruta plina de sfintenia Cerului.

Suflete zambeste, roaga-te,crede, iarta si iubeste.

Cugetari in zi de April’

Existam. Dar traim? Ne uitam pe noi undeva intr-un colt de viata. Si punem doar un bilet pe care am scris mare: „Revin.”

Devenim absenti din propria viata. Sau doar spectatori. Unii pe alocuri inrourati din prea multa iubire.   Atata iubire incat ne pierdem pe noi.

Din cand in cand, poate am putea uda o farama de suflet cu roua diminetii. Sa ne sarute inceputul si sa ne mangaie blandetea. Sa ne domoleasca arsita si sa ne adape cu sfintenie. Si dupa sarutul inceputului, pasii ne vor fi mai siguri catre noi. Si pe bilet vom scrie:”Am revenit. Prezent strig la apelul vietii. ”

Existam. Traim farima cu farima zile ce se scurg pe nesimtite. Cum ar fi sa le traim rotund si sa fim?

Reflectii de martie

Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.

ancoraNe retragem din zumzetul lumii cu sufletul inca ager,dar ahtiat dupa o pala de aer curatat de plasa de ganduri si cuvinte de peste zi. Vrea sa nu mai fie nimeni marele absent din propria viata.

Caci da,avem timp de orice si de nimic. Suntem insiruiri de contraste si ne invartim in acelasi loc. Azi, maine sau ieri pare mai simplu a ne afilia la orice altceva decat proprile trairi, nevoi.  Asa nu mai e nevoie sa ne privim cu adevarat.

Lipsim nemotivat in mod real din propria conjugare a lui a fi. Si un adevar aidoma de trist e ca lipsim si din viata celorlalti.   Aruncam ancore intr-un fel  ambigu inspre ei din farame de timp ramase. Prea ambigue pentru a ajuta si uneori prea putine,mult prea putine.

Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.

 

Text scris  pentru duzina de cuvinte.