Cand multumesc e prea putin

multumesc-parintilor

„Multumesc! Un singur cuvant care are o muzicalitate aparte, pentru ca poarta in el sunetele sufletului plin de iubire. Nu il rostesc atat de des pe cat ar trebui. Poate din cauza ca stiu ca un gest poate face mai mult decat omie de cuvinte.

Am atatea pentru care sa va multumesc, dragi parinti. Cred ca nu mi-ar ajunge ani sa va spun tot ce vreau.

Va multumesc, pentru ca v-ati indragostit unul de celalalt si asa ati format cea mai frumoasa pereche de parinti pentru mine, mogaldeata de om, carev-a cam dat lumea peste cap grabindu-se sa dea ochii cu voi si sa arate lumii ce soprana era Totul s-a schimbat atunci, caci incepea un nou capitol plin de lumini si umbre in viata voastra.

Destinul a devenit cu totul altul decat cel pe care l-ati visat. Mogaldeata, adica eu,  era o mica luptatoare, dar avea nevoie incepand de de atunci si  apoi toata viata de voi, la propriu.

Atunci s-a revarsat din sufletele voastre un iures de iubire, desi stiati ca nu va  fi usor, Si da, datorita voua, credintei voastre, in ciuda aparentelor din primul an, am reusit sa pasesc, sa simt pamantul sub picioare. Am fost, suntem si vom fi mereu mana in mana. Voi ati folosit mainile voastre ca pe cel mai puternic sprijin din lume. Eu asa am invatat sa pasesc.

Stiu ca au fost momente in care mi-era foarte greu, dar, ca si acum, mi-era de-ajuns sa ma uit la voi si sa va vad zambetele pentru a merge mai departe. Imi aduc aminte si acum serile de dinaintea operatiilor, cand, speriata fiind, ma uitam la voi si vedeam liniste pe fetele voastre si lumina, multa umina. Stiam atunci, ca voi fi bine.  Ati stiut, cumva, nu stiu cum, cred ca e un dar pe care il primesc parintii, sa puneti un strop de veselie in orice moment cu nuante de un gri mai pal.

Va multumesc pentru puterea voastra si pentru incapatanare. Sigur in spatele zambetelor era ascunsa si cate o lacrima, dar nu ati lasat-o sa se vada in prezenta mea niciodata. Stiati voi, in intelepciunea parinteasca, ca o voce hotarata si un zambet , fac mai mult decat orice medicament.

Va multumesc pentru ca ati avut puterea sa mergeti mai departe, tot mana in mana, desi au fost ani in care „tabara de vara”, spitalul, ne despartea ca familie luni interegi. Si totusi am ramas formidabilul trio S pentru ca e iubire multa in noi.

Au fost zile, cand ma loveam de cate o replica mai putin placuta si aveam tenditta sa ma inchid in mine, dar nu m-ati lasat. Mi-ati spus ca sunt intamplari si atat, ca oamenii sunt supusi greselii. Intamplarile ne afecteaza doar daca le lasam noi.

Nu ati lasat nimic la voia intamplarii. M-ati tratat mereu ca pe un om absolut normal, pentru ca ati stiut ca o dizabilitate fizica,nu inseamna altceva decat o mica diferenta si atat. Datorita vointei voastre, credintei si determinarii ce va caracterizeaza  am pasit in viata ca un om  care stie ca poate, care a invatat intr-o scoala normala, chiar daca la inceput exista o teama , mai mult din parttea cadrelor didactice  Sunt omul de azi, care stie ca un minus poate fi de fapt un plus, omul care se poate bucura de viata, datorita iubirii voastre si altruismului vostru.

Va multumesc pentru incredere, pentru ca ati stiut ce a pus Dumnezeu in mine.

Multumesc, mami pentru orele petrecute in apropierea liceului ca sa fii aproape , atunci cand aveam cursuri ce presepuneau mutarea in alta clasa. Multumesc ca ai stiut sa le spui profesorilor sa ceara intotdeauna de la mine la fel de mult ca de la orice alt elev si sa nu faca diferente. Asa am ajuns sa imi stiu cu adevarat capacitatiile si sa le ating.

Multumesc, tati pentru blandete, pentru rabdarea cu care desenai ceea ce eu nu puteam, pentru acele dupa-amieze de iarna cand desi obosit, ma puneai pe sanie si cand erai sigur ca totul e ok, incepeam joaca.Multumesc pentru fiecare incurajare si credinta ca pot.

In concluzie va multumesc pentru normalitate! Dar mai ales pentru ca imi sunteti faclia de iubire si credinta care ma calauzeste si imi lumineaza zilele.

Multumesc dragii mei pentru iubirea pe care mi-o aratati zi de zi si pentru ca vedeti in mine mai mult decat vad eu uneori. Pentru fiecare rugaciune soptita la ceas de noapte sau in fata unei icoane din biserica, dojeana, mangaiere, imbold, sprijin, zambet si lacrima stearsa cu blandete, pentru fiecare farama de suflet pe care mi-ati daruit-o invatandu-ma sa iubesc pe oricine si sa privesc sufletul omului, pentru tot eu, dragi mei, va multumesc!

Stiu ca fiecare dintre noi e imperfect, dar pentru mine voi sunteti mai mult decat perfecti!  Sunteti faclia de credinta care ma calauzeste si ingerii cu aripi crescute pe suflet.

Ma rog la Dumnezeu zilnic sa fiti bine, sa va fiu zambet, bucurie.

Va imbratiseaza cu sufletul, a voastra,  Laly.”

A multumi e atat de frumos.  Haideti sa o facem mai des. Daca doriti sa le faceti o  surpriza celor mai dragi fiinte puteti sa participati la campania gazduita de cei de la blogal initiative si lansata de cei de la Provident. Tot ce trebuie sa faceti e sa scrieti un mesaj sau sa inregistrati unul video cu durata de maxim 30 de secunde, prin care sa va aratati recunostiinta fata de celel mai importante fiinte din viata fiecarui om. Apoi le postati pe pagina  de facebook cu tag catre pagina Multumesc Parintilor. Daca trimiteti scrisorile si printr-un mesaj catre pagina pagina Multumesc Parintilor prin tragere la sorti puteti castiga premii inn valoare de 500 de lei fiecare si sa le faceti o mica bucurie celor mai dragi persoane.

Mama

Viata. Ce cuvant simplu care ascunde in el atata bogatie. Cand venim pe pamant imbratisam viata, cu toata inocenta noastra si cu toata iubirea pe care Dumnezeu ne-a picurat-o in suflet, poate pentru a ne aduce aminte de El. Vedem doar frumosul din cei pe care ii intalnim.

Dar tocmai pentru ca Tati stie ca viata nu e doar senin si ca unii oameni isi pierd acel strop de senin picurat de la inceput, ne daruieste izvorr de intelepciune , iubire, daruire, altruism, frumusete, blandete, ce are un nume plin de muzicalitate: MAMA.

Mama e omul in care Dumnezeu a pus un strop din intelepciunea Sa tocmai pentru a ne putea ghida. Sfaturile, indrumarile sale le intiparesc in inima mea si le pastrez ca pe cea mai de pret comoara.  Cand imi e greu blandetea din glasul ei, plin de o liniste magica, ma alina si ma face sa merg mai departe.

In iubirea ei simt atingerea Divina. E  o lectie despre a iubi neconditionat, despre a te sacrifica pe tine pentru binele copilului.

Sufletul ei e o candela aprinsa  intr-o rugaciune continuua. Ea ma calauzeste pe cararea vietii si ma ajuta sa nu imi pierd frumusetea indiferent de cat de greu ar fi.. Stie ca prin iubire, inocenta ramanem aproape de ceea ce  Dumnezeu doreste pentru noi.

Fiecare dintre noi, avem in suflet o bucatica de Rai. Ea, mama, mi-o binecuvanteaza mereu prin rugaciune si iubire.

Ma invata zi de zi ca a iubi e simplu si a ajuta la timp e ceva natural. Asa cum Dumnezeu e alaturi de om si omul sa fie alaturi de cel ce are nevoie.

Multumesc, Doamne pentru farima de iubire Divina numita  MAMA.

 

Farime de suflet

In fiecare zi ridic ochii spre cer si multumesc pentru izvorul de iubire ce imi lumineaza viata. Sunt recunoscatoare pentru ca o am, pentru ca Dumnezeu a pus in atingerea ei o bucatica de Rai. Cand ochii ei zambesc, sufletul meu canta.  Sunt zile in care privirea i se innoureaza, exact ca cerul de vara, poate de amintiri sau poate de gandul la un „va f”i si  sufletul meu se intristeaza.  As vrea sa fur un strop de senin si sa il pun vesnic in inima ei, sa alung norii. Dar nu pot. Atunci caut in mine cel mai frumos zambet, o ating usor pe mana si sufletul meu ii sopteste: Hei, ce faci?  Suntem si vom fi bine! „

Nu imi ajung cuvintele sa spun ce inseamna ea pentru mine. Iubirea ei si a tatei sunt motorasul meu. Datorita iubirii si altruismului ei  si a tatei, eu sunt asa cum ma cunoasteti. Au fost perioade in care noptile au devenit zile, iar zilele erau o alergatura neintrerupta intre casa si” tabra”, asa cum numeam spitalul.A sa cred ca am invatat sa ne apreciem si mai mult unul pe celalalt. Stiu ca a fost greu, enorm de greu. Universul lor nu mai era acelasi.

Mama m-a invatat sa trec prin toate cu un zambet, asa va fi mai usor. M-a invatat si ma invata zilnic sa iubesc, sa daruiesc, fara conditionare iubire, sa imi pese de toti, dar si de mine.  Am vazut ca, atunci cand iubesti neconditionat un suflet, nu mai exista acel egocentrism. Cuvintele mele sunt prea seci, sarace, mici pentru a spune tot ce simt.

Sper, ca intr-o zi sa o pot, de fapt sa ii pot rasplati pentru tot ce au ales sa faca pentru a imi fi bine

Acum,inalt o rugaciune spre cer si ma rog lui Dumnezeu: Tata,iti multumesc pentru  ca ai pus in vocea si atingerea mamei un strop din Iubirea ta  si te rog sa ii tii sanatosi pe amandoi.”

 

 

Primavara si aniversare

 

Sufletul  avea nevoie sa se scuture de furtunile iernii. Ca sa poata reinflori, avea nevoie de  un loc in care sa poata aseza farame din el, unele mai luminoase, altele mai umbrite de valtoarea vietii.

Asa ca, acum trei ani, cu ajutorul unui suflet margarit, am inceput sa ma joc mai serios aici cu cuvintele. Sa cladesc casuta farimelor din suflet, punand tot ceea ce simteam in ea. Am lasat ganduri cu falfaieri de aripi de inger sa se asterne usor si am incercat sa le alung pe cele care purtau poate un strop prea mult dintr-o realitate pictata uneori cu nuante de gri.

Aici, am adus uneori cu sfiala, ceea ce Tati imi soptea prin tresarirea sufletului. Am scris despre speranta si am trait-o la propriu zi de zi. M-am recladit cu fiecare farama de suflet .

Am avut perioade in care am abandonat casuta. Imi parea greu sa mai pun cuvinte frumoase la ferestrele ei. Parca fugeau de mine sau realitatea ma rapea de langa ele.   De fapt, cred ca voiau timp sa tese frumos ganduri razlete. Atunci fugeam si eu la oameni dragi cu suflet de papadie, miros de lacramioare si farmec de margarit povestitor.

De multe ori, m-am gandit serios daca sa mai continui sau nu. Uneori, aveam impresia ca ma joc ca un copil mic cu creionul pe hartie. Dar, datorita voua, am realizat ca nu e asa. Ca tot ce scriam, scriu si voi scrie, cu greseli sau fara, copilareste sau  serios, are un sens.

Va multumesc, pentru fiecare popas aici si pentru fiecare vorba spusa, scrisa din suflet. Au trecut deja trei ani! Ma inclin si va multumesc iar si iar..dragii mei prieteni.

Si nu uitati: „Ziua în care Domnul a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara”. – Bern Williams

A Crede, A Spera, A visa!

Ne nastem cu speranta si putera de a visa. In copilarie visam cu atata usurinta, ne lasam imaginatia sa zburde si credem. Credem cu putere si fara sa punem intrebari. Inocenta nu intreaba , doar crede, viseaza, spera. Asa pornim in aceasta calatorie numita Viata.

Dar mai apoi, pe masura ce crestem, usa imaginatiei din copilarie se inchide un pic cate un pic. Nu ni se mai pare normal sa ne lasam prinsi in visare. Sau poate nu mai avem timpul si puterea sufleteasca sa mai visam. Suntem oameni mari, cu responsabilitati! Nu mai avem timp de copilarii! Pasim pe cararile vietii uneori robtizati, alteori prea sufocati de ceea ce ni se intampla si uitam sa mai dam sufletului ragazul de a se redefini, prin speranta si visare.

Atunci, vin clipe cand destinul ne pune fata in fata cu cate un suflet, care in ciuda incercarilor spera, viseaza si mai ales crede ca totul va deveni realitate intr-o zi. Se lupta pentru visuri cu tot ce are mai bun. Nu foloseste arme ce dor, ci lucruri simple care cladesc: Zambet, Bucurie, Optimism, Daruire din lumina ce ii palpaie in inima. Sigur sunt momente in care ii e greu dar inocenta si siguranta ca acolo Sus cineva vede si implineste visuri ii dau putere sa mearga mai departe. Sa inalte zmeie cu visuri scrise cu sufletul  pe ele  ca mai apoi Tati sa sufle atat de tare in ele incat sa devina realitate.

Dupa o asemenea intalnire ne dam seama ca in noi mai e Credinta. Ea ne  ridica, atunci cand pasul ne devine nesigur si cadem ingenuncheati pe acest drum al vietii.Asa reincepem sa credem, sa indraznim sa visam, sa speram… sa ne recepatam puterea de a fi mai mult decat un simplu trecator. Incepem sa ne reinfrumusetam lumea din jur.

Nu e simplu, dar e frumos. E  de ajuns , ca atunci cand simti ca ai pasul nesigur, ca ai pierdut drumul spre visul de maine sa iti aduci aminte de acel copil cu ochii mari, in care se oglindea cerul si care nu se temea sa creada, sa viseze si sa spuna mereu: Visurile se implinesc, caci Dumnezeu mi-a zambit!

 

 

Om frumos, ce mai faci?

Ma intreb ce mai faci, om frumos?

Pe unde iti mai lasi atingerea sufletului? Ai zambit azi sau ai ochii innourati? Mai copilaresti, fie si pentru un minut sau viata te-a facut sa uiti bucuria?  Mai saluti soarele dimineata si soptesti asa cum te-au invatat ai tai, cu ochii spre cer „Multumesc pentru ca sunt?”

Ai vazut ghioceii sau nu mai ai timp sa iti lasi privirea sa se rasfete cu natura?Da, stiu o sa imi spui ca timpul parca are aripi prea mari si zboara prea repede si sunt atatea de facut intr-o zi…. parca prea multe  si nu mai ai ragaz sa privesti ghioceii sau sa asculti natura cum isi canta melodia renasterii.

Totusi, opreste-te pentru un minut si priveste in jur si spre tine. Descopera si redescopere-te.  Ingaduie-ti ragazul iubirii celui de langa tine si vei zambi.. Timpul de acum e timpul iubirii, daruirii si al faptelor bune.

Te imbratisez, om frumos oriunde ai fi!

 

 

 

 

 

Provocare de februarie

books web (1)

Imi pare ca plange cerul azi. Picurii de ploaie cad  tacuti pe pamantul rece care inca nu s-a scuturat de sarutul iernii. E atata liniste acum in jur de parca am intrat in alta dimensiune. De fapt e aceeasi, dar in bucatica mea de univers, numita cu drag acasa ,e liniste. O liniste balsam, care poarta in ea drag si iubire. Multumesc Cerului si Tatalui pentru asta.

In astfel de zile de Februarie, mai ales dupa-amiezele, scufundate in miros de frezii, ne dam intalnire cu momentele de respiro. Inchidem usa cotidianului si ne refugiem in carti.

Asa ca, raspund cu mare drag, leapsei lansata de Andreea Ivan.

1.Preferi cititul in pat sau in alt loc?

Prefer sa citesc in locul parca special creat pentru lectura. Un fotoliu cu brate mari, pe care ma cuibaresc ca o pisica. E asezat strategic langa geam si am si acompaniament vara, zumzetul naturii si vocile copiilor pline de bucurie.  Vara, in schimb, ma asez la umbra vitei de vie de acasa  sau a unui copac dintr-o padure si in timp ce ascult vara cu sufletul, citesc.

2. Gustari dulci sau sarate?

Depinde de carte…si de starea mea in acea zi. Daca rontai ceva, o fac doar in pauza de citit, cand ma dezmortesc putin. Au fost zile in care, datorita cartii, cam deveneam una cu scaunul sau fotoliul si reveneam in real doar cand ma srtiga cineva.

3.Trilogii sau serii alcatuite din mai multe volume?

Sincer, nu sunt pretentioasa, atat timp cat e o scriitura care sa ma atraga si sa ma provoace. Pentru mine, o carte bine scrisa, e cea care ma face sa uit unde sunt.

4. Naratiune la persoana I sau  persoana a III-a?

Ambele.

5. Citire in cursul noptii sau in cursul diminetii?

Datorita faptului ca sunt singura stapana pe timpul meu, prefer sa citesc dimineata, in timp ce soarele ma insoteste in „calatoriile” mele, mangaindu-ma usor sau insotita de sunetul discret al picaturilor de ploaie, asa cum e azi. Seara, mai deschid usa cotidianului.

6. Librarie sau biblioteca?

Inca nu am incercat sa citesc intr-o librarie cu o ceasca de ceai in fata… dar nu e timpul pierdut. Poate la vara, voi incerca si experienta aceasta. Deocamdata, prefer sa citesc acasa.

7. Carti care iti provoaca rasul sau carti care te fac sa plangi?

Carti care ma provoaca. Orice carte te poate face sa simti ceva, daca esti deschis catre asta. Ambele, cred.

8. Coperta alba sau neagra?

Nu am ales nicio carte dupa culoarea copertei. Nici macar dupa imaginea de pe coperta. Ci dupa ce imi transmitea dupa o rasfoire rapida sau in urma unor recomandari.

9. Roman psihologic sau de actiune?

Imi plac romanele psihologice, dar un pic de actiune nu strica. Eu cred ca si intr-un roman de actiune sunt elemente psihologice.

Acestea sunt raspunsurile mele. Provocarea o pasez mai deprte spre  Loredana.

Va urez o zi buna si nu uitati : o carte e hrana pentru minte si suflet.