Risipire, regasire

Stau si privesc in jur. Acum toamna e ca o indragostita care  lumineaza totul in jur cu bucuria ei. Coloreaza vioi totul. Ne daruieste si frumuseti de asfintit.  Ba a mai inflorit pe alocuri si liliacul.  E misiva ei de dragoste pentru sufletele noastre. E motiv de zambet.

Si totusi, nu e deajuns. Parca nu mai avem timp sau putere sa ne bucuram, sa vedem, sa imbratisam. Poate ne-am daruit prea mult vreodata, ne-am farmitat sufletele. Acum ne ascundem in noi ca sa ne putem renaste.

Ne asezam,undeva, pe malul stang al sufletului si ne strangem farimele sufletului..asa ca in copilarie cand nu voiam sa pierdem vreo farima din fursecurile cu gust de iubire. Am vrea sa pastram undeva intr-o sticla inchise bine acele momente de calm,in care viata ne era atat de linistita ca apa unui lac. Acum insa ne e o mare agitata. Atat de agitata incat ne pierdem si ne farmitam, nemaiputand fi cu adevarat noi.

Atunci, ne asezam pe malul inimii cu ochii spre cer si adunam faramele de suflet. Ne  strabat fiori de gand-amintire si  facem o promisiune: Nu ne vom mai pierde. Ne vom agata de amintiri, de cuvant, de atingeri si vom fi. Atat. Fara a ne complica. Fara a ne risipi, caci din atata risipire e greu sa ne mai regasim cu adevarat.

Ne asezam pe malul stang al sufletului cu fereastra unui gand larg deschisa spre maine. Ne tinem sufletul in mana si strangem de departe alte farame ramase undeva pe o geana de timp stiind ca maine va fi si mai bine.

Ne regasim cu fiecare secunda in care ingaduim sa primim. Fara intrebari si indoieli.

 

 

 

 

Zi de toamna

Ziua de toamna strecoara in cana vietii si o raza de soare. E semn ca dupa nori e intotdeauna un  curcubeu.

In multe clipe poate vrem sa ne ascundem in timpul furtunii in fata unui semineu si sa ascultam o poveste cu va fi bine. Si sa credem asta chiar daca simtim cum sufletul tremura sub greutatea incercarilor ca frunzele unui gorun aflat in bataia vantului.

Speram sa ne acoperim inima cu un pled de vesti bune si de visuri ce vor fi puse cu grija intre coperti pe care vom scrie cu litere venite din indepartare: „Relitatea de maine,”deschizand astfel usa viitorului

Ne ingaduim sa ne eliberam si sa lucram ca Oameni. Sa speram chiar si intr-o lume aparent egoista,chiar cinica.

Imaginatia devine libera in aceasta zi de toamna in care miroase a castane coapte si a speranta.

Haideti sa ne lasam deschise  inima si mintea si vom reusi sa primim ce ne e daruit, fara scepticism, doar cu bucurie.

M-am lasat prinsa in jocul cuvintelor jocul cuvintelor. Sper sa va placa.

 

 

 

Toamna

As invita toamna la o cana de ceai fierbinte. Sa o mai incalzesc putin. E rece, gri si imi pare trista. Cerul ei revarsa picuri de ploaie, ca si cum ar scutura fiecare tristete adunata de pe sufletele oamenilor. I-as pune in ceai un strop de dulce aromat cu iubire si i-as face un colier cu zambete si ganduri pictate de soare. Sa il poarte atunci cand ii va ploua pe aripi si sa fie blanda. Sa ne zambeasca cu raze de soare si sa ne dea speranta.

I-as spune ca oamenii, desi sunt grabiti si parca fiecare are o fortareata a lui, oamenii mai viseaza. Isi strang visele in buzunarul stang unde pulseaza ritmic locul in care „a fi”  isi are casa si rostul. De acolo le lasa sa zboare. Se uita la cer si spera sa le poarte vantul spre implinire.

I-as spunei toamnei, atunci cand e rece si gri, sa asculte fiecare poveste pe care cineva a soptit-o cuiva drag iar frunzele  ce cad lin pe pamant au ascuns-o in fosnetul lor.

Fii blanda, toamna! Fii senina!

Mirare si intrebare.

Azi mirarea si intrebarea imi sunt companioane. Mirarea ca suntem si intrebarea de ce nu ne putem bucura de simplitatea si complexitatea de a fi…

Ne risipim si ne pierdem in comparatii si pareri. Am impresia ca nu ne mai suntem. Ca am devenit proprii nostri furi. Ne-am furat propria liniste  si seninatate cautand sa devenim comformi. Asa ne-am construit o inchisoare propietate personala, in care traim un simulacru de libertate. Avem mereu impresia ca suntem stapanii decizilor noastre. E oare asa sau ne guverneaza cateodata dorinta de a fi vazuti, de a atrage atentia?

Cand am ajuns unde am vrut suntem cu adevarat multimiti? Nu ne dam oare seama de iluziorul situatiei?

Ne descoperim punctul slab:orgoliul.

Cat de parsiv e acest orgoliu. Ne da mereu senzatia ca suntem cei mai cei. Ca detinem adevarul absolut, ca viziunea noastra e cea corecta. Din cauza acestui orgoliu cadem de pe Marte pe Pamant. Si doare atat de tare, cand ramanem doar noi si atat. Cu sufletul dezgolit, cu cheile inchisorii in mana si cu mirarea de a fi fost prea furati de azi, de a fi vazuti de majoritate, uitand de „minoritate”, de cei care conteaza su in ochii carora ar trebui sa ne oglindim cu adevarat.

Acolo e acea frumusete, simplitate, complexitate si bucurie de a fi. Atunci cand imbrstisezi un om drag, auzi bucuria din glasul unui prieten sau unei prietene, cand vezi zambetul aparand in ochii celor langa care ai invatat sa respiri iubire.

Sa uitam de comorm, de aprecieri false si sa fim cu adevarat.

Sa alegem sa avem un singur cuvant ca motto:OM.

Un simplu text

E atat de usor sa distrugi. . Sa lasi urme ca un scrijelit adanc undeva in suflet si in minte. E atat de usor sa alungi..sa parjolesti. Dar cum mai stergi urmele parjolului? Cum mai poti spune cuiva bine ai venit dupa ce l-ai alungat?

Ramai mirat, de-a dreptul uimit, contrariat cand se face un pas in spate.  Nu crezi sa fii gresit cu nimic. Te revolti. Te simti nedreptatit. Apoi, cand totul se calmeaza in apele sufletului tau iti dai seama ca e usor sa gasesti mii de scuze sau motive, dar e forte greu sa stergi urmele cuvintelor tale.

Incepi sa realizezi ca orice om are puterea de a face din cuvant sabie sau mangaiere.

Incerci sa recladesti punti arse de cuvinte foc. Pui balsam de iarta-ma in fiecare litera a vorbelor  pe care le spui. Iti dai seama ca da ceea ce te doare pe tine poate durea si pe celalat, chiar daca nu o spune.

Atunci faci un pas in spate si descoperi ca viata are un joc al ei. Tu esti parte din el. Fara reguli impuse. E un joc liber in care tu si ceilalti scrieti  regulile. Care nu au caracter obligatoriu. Sunt doar sugestii. De fapt, una singura e cea care ar trebui impamantenita. Iubirea. Iubirea sufletelor celorlalti ca pe al tau. Atunci nu ar mai exista rani. Pentru ca ar durea mult prea tare, caci ai simti rana adanc.

Toti trecem prin asa ceva. Constient sau nu.Si toti provocam ranim

Ma opresc aici. De ce am scris scest text? Pentru a elibera niste idei ce stateau de ceva vreme ascunse, asteptand sa fie puse undeva.

Daca ajuta la ceva sau pe cineva? Habar nu am. Sper ca da. Sper sa ne faca mai constienti de faptul ca avem putere in cuvinte. Decat sa parjolim, mai bine sa sadim ceva bun.

Iubiti sufletele celor pe care ii intalniti. Aduceti binele din voi si in lumea lor daca e nevoie.

Pentru doamne dar si pentru domnii care isi doresc sa surprinda sotiile.

Stiti nu, acel moment in care te uiti ca naucita in dulap si iti dai seama ca tinutei cea mai cea ii lipseste cel mai important accesoriu?

Cum care? Geanta!

Din punctul meu de vedere nu diamantele sunt cele mai bune prietene a unei femei, ci geanta, poseta sau rucsacul.

Azi am aflat de miravelli.ro. Cand am intrat pe site am exclamat: Evrika, cineva stie!

O femeie e ca un cameleon in ceea ce priveste tinutele.Azi poate avea dispozitie jucausa si are nevoie de un rucsacel comod si incapator in care sa puna tot ce are nevoie pentru a fi wow si pe carari de munte. Sau poate vrea sa fie chic intr-o zi de vara. Sau cine stie ce invitatie romantica va primi si are nevoie de o poseta. Asa ca niciodata nu sunt in plus aceste accesorii.

Accesorile sunt cele care atrag atentia. Indiferent ce tinuta avem de la sport la elegant. Mai ales daca sunt de calitatate. Iar cele de pe maravelli.ro atrag prin materiale calitative, pret si culoare.Nu sunt terne. Asa cum nicio femeie nu e terna. Daca ai un accesoriu vesel so tu radiezi mai multa bucurie, lumina si atragi priviri. Te faci remarcata. Captezi atentia. Si….

Doamnelor, cei de la Maravelli dau startul unui concurs maine.

Oricine se inscrie pe site si isi lasa email-ul, da like paginii poate castiga o geanta. Concursul dureaza intre 8-22 August.

Asa ca dragile mele cititoare dar si dragi cititori care vreti sa surprindeti pe cineva drag, vizitati site-ul.

De ce avem nevoie?

Avem nevoie de admiratie si laude pentru a ne descoperi cu adevarat valoarea? Sau tot ce ne trebuie sunt sustinere, incurajare si pe cineva sincer alaturi? Laudele vin si trec. Sunt combustibil pentru o secunda sau mai multe. Admiratia poate fi la fel de efemera. Pe termen scurt pot fi un imbold, dar pot crea o dependenta devenind combustibil pentru ego. Pe cand sinceritatea,  celui de langa noi,chiar daca uneori doare si ustura ca o taietura direct pe cord fara anestezie,e o dovada ca cel care ne e alaturi dezinteresat. E pas langa pasul nostru mereu. Ne sustine si ne incurajeaza atunci cand ne pierdem certitudinile, siguranta si vrem sa inchidem usi si aripile visurilor. Cand noi vom spune nu se poate, oamenii care tin la noi cu adevarat vor zice Se poate si ne vor ajuta sa mergem mai departe inlauntrul nostru sa ne vedem potentialul.

Dintre oameni noi suntem  singurii care se pot evalua si valora cu adevarat Nimeni altcineva.