Un simplu text

E atat de usor sa distrugi. . Sa lasi urme ca un scrijelit adanc undeva in suflet si in minte. E atat de usor sa alungi..sa parjolesti. Dar cum mai stergi urmele parjolului? Cum mai poti spune cuiva bine ai venit dupa ce l-ai alungat?

Ramai mirat, de-a dreptul uimit, contrariat cand se face un pas in spate.  Nu crezi sa fii gresit cu nimic. Te revolti. Te simti nedreptatit. Apoi, cand totul se calmeaza in apele sufletului tau iti dai seama ca e usor sa gasesti mii de scuze sau motive, dar e forte greu sa stergi urmele cuvintelor tale.

Incepi sa realizezi ca orice om are puterea de a face din cuvant sabie sau mangaiere.

Incerci sa recladesti punti arse de cuvinte foc. Pui balsam de iarta-ma in fiecare litera a vorbelor  pe care le spui. Iti dai seama ca da ceea ce te doare pe tine poate durea si pe celalat, chiar daca nu o spune.

Atunci faci un pas in spate si descoperi ca viata are un joc al ei. Tu esti parte din el. Fara reguli impuse. E un joc liber in care tu si ceilalti scrieti  regulile. Care nu au caracter obligatoriu. Sunt doar sugestii. De fapt, una singura e cea care ar trebui impamantenita. Iubirea. Iubirea sufletelor celorlalti ca pe al tau. Atunci nu ar mai exista rani. Pentru ca ar durea mult prea tare, caci ai simti rana adanc.

Toti trecem prin asa ceva. Constient sau nu.Si toti provocam ranim

Ma opresc aici. De ce am scris scest text? Pentru a elibera niste idei ce stateau de ceva vreme ascunse, asteptand sa fie puse undeva.

Daca ajuta la ceva sau pe cineva? Habar nu am. Sper ca da. Sper sa ne faca mai constienti de faptul ca avem putere in cuvinte. Decat sa parjolim, mai bine sa sadim ceva bun.

Iubiti sufletele celor pe care ii intalniti. Aduceti binele din voi si in lumea lor daca e nevoie.

Pentru doamne dar si pentru domnii care isi doresc sa surprinda sotiile.

Stiti nu, acel moment in care te uiti ca naucita in dulap si iti dai seama ca tinutei cea mai cea ii lipseste cel mai important accesoriu?

Cum care? Geanta!

Din punctul meu de vedere nu diamantele sunt cele mai bune prietene a unei femei, ci geanta, poseta sau rucsacul.

Azi am aflat de miravelli.ro. Cand am intrat pe site am exclamat: Evrika, cineva stie!

O femeie e ca un cameleon in ceea ce priveste tinutele.Azi poate avea dispozitie jucausa si are nevoie de un rucsacel comod si incapator in care sa puna tot ce are nevoie pentru a fi wow si pe carari de munte. Sau poate vrea sa fie chic intr-o zi de vara. Sau cine stie ce invitatie romantica va primi si are nevoie de o poseta. Asa ca niciodata nu sunt in plus aceste accesorii.

Accesorile sunt cele care atrag atentia. Indiferent ce tinuta avem de la sport la elegant. Mai ales daca sunt de calitatate. Iar cele de pe maravelli.ro atrag prin materiale calitative, pret si culoare.Nu sunt terne. Asa cum nicio femeie nu e terna. Daca ai un accesoriu vesel so tu radiezi mai multa bucurie, lumina si atragi priviri. Te faci remarcata. Captezi atentia. Si….

Doamnelor, cei de la Maravelli dau startul unui concurs maine.

Oricine se inscrie pe site si isi lasa email-ul, da like paginii poate castiga o geanta. Concursul dureaza intre 8-22 August.

Poseta-bleumarin-din-piele-Luisa-fata-600x600Asa ca dragile mele cititoare dar si dragi cititori care vreti sa surprindeti pe cineva drag, vizitati site-ul.

De ce avem nevoie?

Avem nevoie de admiratie si laude pentru a ne descoperi cu adevarat valoarea? Sau tot ce ne trebuie sunt sustinere, incurajare si pe cineva sincer alaturi? Laudele vin si trec. Sunt combustibil pentru o secunda sau mai multe. Admiratia poate fi la fel de efemera. Pe termen scurt pot fi un imbold, dar pot crea o dependenta devenind combustibil pentru ego. Pe cand sinceritatea,  celui de langa noi,chiar daca uneori doare si ustura ca o taietura direct pe cord fara anestezie,e o dovada ca cel care ne e alaturi dezinteresat. E pas langa pasul nostru mereu. Ne sustine si ne incurajeaza atunci cand ne pierdem certitudinile, siguranta si vrem sa inchidem usi si aripile visurilor. Cand noi vom spune nu se poate, oamenii care tin la noi cu adevarat vor zice Se poate si ne vor ajuta sa mergem mai departe inlauntrul nostru sa ne vedem potentialul.

Dintre oameni noi suntem  singurii care se pot evalua si valora cu adevarat Nimeni altcineva.

Si totusi azi cu ce dam in oameni?

Omul e o uzina de sentimente, ganduri, pe care le livreaza celor de langa sau din jurul sau. Uneori gandit alteori sub impulsuri de moment sau influentati de intamplari, stiri, heartII-final-resize-situatii care brusc ne „confisca”trairile si poate linistea. Da, stiu traim vremuri in care suntem sufocati de tot si toate si avem tendinta sa adunam in noi de la neputinta, deziluzie, pana la furie. Si totusi pe langa toate acestea ce salasuiesc mai mult in mintea noastra, in inima e si iubire si daruire. Ea ne da ghes la frumos.

Si uite asa se intampla ca sa fim prinsi in dualitate. In fiecare zi avem de ales ce eliberam din uzina noastra de sentimente si ganduri. Ce lasam sa se adune acolo ca sa daruim.

Oameni fiind suntem sociali. Ne intalnim intamplator sau nu si ce avem strans in noi daruim. Cu ce avem in suflet „aruncam” in cei de langa noi. Si noi primim la randul nostru.

In pictura europeana dinainte de secolul XVI inima era desenata cu raze de soare ondulate ceea ce inseamna caldura sentimentelor, sufletul si ea,inima, fiind locasul intelepciunii si a iubirii.

Azi si in toate zilele cu ce dam in oamenii din jur?

„Cu ce ai în suflet, cu aceea dai în oameni!”

Sf Ierarh Dosoftei.

Cuvinte devenite randuri

Trecem zi de zi pe strazile vietii siguri ca ne stim calea si incredintati ca lucrurile pe care le amanam vor fi posibile si maine, ca putem totul singuri.. Azi e prea scurt , prea plin sau poate ne-a obosit prea mult.

Si totusi, fiind prea siguri pe noi sau prea ocupati cu azi, acum si aici, apare ratacirea. Si ne trezim cand ne lovim de o incercare, de un obstacol. Ne uitam in jur si vedem ca solitudinea nu a fost si nu este o solutie,ca atunci cand ne tremura pasii, avem nevoie de Dumnezeu si ingerii sai cu aripi pe interior, oamenii. Atunci ne dam seama ca nu suntem stapanii absoluti a lumii, nici macar a secundei ce bate la usa si care intr-o clipire de gene devine a fost. Cred ca acesta e momentul in care avem puterea de a renunta la mandrie si autosuficienta. Devenim constienti de cat de multe ratam si cat de putin ne dam sansa de a fi cu adevarat.

Atunci reusim sa vedem cu adevarat cat de simplu e sa primesti o mana intinsa, sa zambesti, sa daruiesti, sa traim frumos.

Acestea imi sunt gandurile azi…

Seri de iulie

Sunetul serilor de iulie – picurii de ploaie atingand pamantul. Repetitiv, calm ca o poveste soptita noua celor de aici, de undeva din stele sau poate e povestea fiecaruia dintre noi traita in colt de lume.

Alteori e repetitiv dar cu un tumult ce imi lasa impresia ca are imagazinat in el agitatia noastra, nemultumirile, clipele de furie. Se revarsa din Cer rapid, parca aratandu-ne intr-o oglinda cat se pierde din graba noastra spre un progres iluziorul. Sau poate fiecare picur ce cade grabit poarta secundele pe care le-am zorit sa treaca ca sa devenim oameni mari….

Nu va e dor de calmul verilor trecute cand luna era tainuitoarea soaptelor si viselor noastre, inmiresmate discret de parfumul reginei noptii?

Natura se razvrateste. Si Pamantul striga

E o vara in care natura se razvrateste. Ne cearta, se infurie si ne pedepseste. Am sufocat-o cu tot ce nu ii face bine si nu mai poate respira. Am aruncat in paduri cu bucati furtunadefecte dintr-un confort care e doar al nostru. Am tratat-o cu indiferenta, crezand ca e un drept al nostru, ca noi suntem propietarii ei. Uitam ca ne e data in grija, ca noi depindem de ea.

In loc sa imbratisam copacii si sa ne lasam rasfatati de racoarea lor ii taiem lasand in loc rani vii.

Pamantul sufera. Ce se intampla acum e strigatul lui de durere. E ranit. E lovit. E sufocat Dar oare il auzim cu adevarat?

Sper ca da si sa ne dam seama ca daca el respira, respiram si noi. El ne e casa de aici. Ne e adapost..