In ultima perioada se pare ca desi am incercat, tot ce se intampla si-a pus amprenta pe fiecare dintre noi. Eu una simt ca ceea ce eu numeam joaca cuvintelor imi e mai distanta. Desi in mine, ca in fiecare de altfel, sunt salasuite multe emotii, trairi care asteapta sa prinda forma si sa fie spuse intr-un fel sau altul. Si totusi undeva s-a blocat ceva. Poate toate aceste clipe, luni de¨ ce si cum va fi¨, de privit lumea in alt mod decat cel in care eram obisnuiti, ne-a fortat oarecum sa dam vietii, emotiilor alta dimensiune, sa apreciem mai mult ceea ce avem. Sau asa ar fi trebuit. Zic, ar fi trebuit, pentru ca din pacate, asa cum se intampla de cele mai multe ori, uitam ce avem langa noi si cat de binecuvantati suntem.
Ne lasam prinsi in tumult de trairi ce ne asalteaza si ne pierdem. dar, vine o clipa cand ceva sau cineva ne smulge din tornada vietii si incearca sa ne reaseze in firescul nostru. Atunci, desprinsi din negura ce nu e a noastra, reincepem sa invatam conjugarea lui a trai, a iubi si a darui. Acesta e,pot spune, triunghiul lui a fi. E ceea ce are puterea de a ne ajuta sa lasam in noi ferestra deschisa spre lumina, sa cautam si sa ne regasim asa cum stim ca putem fi. Pentru ca, da, fiecare dintre noi stie ca poate fi sprijin, dar, iubire.
Totul e alegerea noastra. Noi alegem cum reactionam, ce facem, ce primi si ce daruim si cum vrem sa fim. E liberul arbitru dar si o responsabilitate. Pentru ca ceea ce alegem, sa facem, sa zicem, nu ne afecteaza sau influenteaza doar pe noi. Cand ne vom aduce aminte de asta, atunci totul va fi asa cum trebuie, pentru ca ne vom aduce aminte ca si inima are memorie si stie cum sa iubeasca, chiar daca noi mai avem zile in care uitam. Ea nu uita.