De Craciun

E Craciunul.As fi vrut sa pot spune ca e unul linistit, dar …cuvintele imi sunt straine de un timp de clipe adunate.   Viata le-a facut sa se retraga undeva in colt de inima. Sa astepte poate Craciunul si a lui magie in care se impletesc ca o cununa speranta si credinta ca va fi bine si mai bine, bucuria de a te simti binecuvantat ca ii ai pe ai tai sa te mangaie cand ai nevoie. De fapt asta e Craciunul: iubire, daruire si binecuvantare.

Ar fi atat de bine daca am constientiza asta cand alergam dupa toate cele.  Ce conteaza cu adevarat e langa noi.  Linistea nu e intr-un colt de lume, ci in acele priviri dragi, pe care eu le numesc priviri ancora.  Sunt acelea in care simti ca e Craciun zilnic.

Bradutul meu din suflet e impodobit  cu globulete in care salasuiesc cuvinte de la oameni dragi,  de  la prieteni de aici sau de de departe. . Beteala e fiecare zambet si emotie primita de la toti.  E comoara mea cea mai de pret.

Craciunul sa va fie cu adevarat magic si sa plin de amintiri de neuitat.

 

 

Descriere de suflet

Simt ca in fiecare respiratie e un gand repetat in ascunsul tacerii. Mi-e emotie in  fiecare celula.  Iau in palme speranta si o alipesc de suflet. Sunt poate clipe in care mi-e ascuns zambetul in tresariri ale inimii ce isi traieste cu tremur un timp ce e innourat in viata.

Asteapta tacut in ruga lui un mesaj zugravit in alb. Atunci va zambi si isi va scutura fiecare farama de nori. Va ramane in ruga, dar de multumire.

Multumesc Doamne si miruie-ne cu iubirea ta.

 

 

Hoti de zambete

Viata e un amalgam de trairi, intamplari. E un exercitiu continuu de inspirari si expirari, chiar si atunci cand simti ca sufletul e sufocat si imbacsit de prea mult din toate cele lumesti.

Atunci cand simtim ca ni s-a inradacinat adanc in noi aceasta imbacsire, desi poate nu e cuvantul cel mai potrivit, ne asezam tacuti in coltul nostru de lume. Privim in jur si pare ca nu ne apartine aceasta agitatie, ci ca ne-a fost impusa. Ne ridicam, deschidem usa si plecam.  Evadam. Ne cautam pe noi, cei reali, departe de noi cei inventati pentru societate.

Ne redescoperim si reinvatam ca mirarea si zambetul sunt apanajul tuturor. Ati observat ca oamenii nu  mai au mirarea in ei? Nu o mai afiseaza de teama sa nu fie catalogati ca fiind imaturi.

Zambetele sunt timide, ascunse. Uneori sunt triste, amare,pradate de luminozitate, caci se incarca cu ceea ce adunam negativ, fara vrere, in farame de suflet.

Alteori sunt taioase in ironia lor. Asa le-au  desenat in universul interior si apoi pe chip  intamplari si oameni care ne-au ranit  si au smuls din noi toleranta.

Gandul, grija,intrebarile, intamplarile, unii oameni prin atitudinea lor sunt hotii de zambete.

Ramanem mai saraci, pana in momentul in care deschidem usa vietii si plecam spre noi insine si momentele noastre de bucurie, eliberandu-ne de hotii de zambete.

 

 

 

Rai izgonit

Ne sunt  sufletele chircite de durerea neputintei.

De cateva zile, Raiul a fost izgonit din Om. Ne-am trezit brusc parasiti.  Ne-am parasit reciproc. Bula de basm roz s-a spart si in fata noastra sta partea hidoasa a lumii.

Ne-au scrijelit pe termen lung undeva in suflet si minte glas inecat in lacrimi si asa ne dam seama ca suntem datori lor, noua si vietii. Nu avem dreptul sa uitam.

Raiul isi cauta iar locul in noi. Dar azi pare a nu mai avea loc. Suntem tributari orisicui si datori vietii in fata careia ne astupam urechile si inchidem ochii. .

Doare pana la lacrimi tacerea ce poarta in ea inabusita disperarea, revolta si neputinta.  Sunt lacrimi prin care sufletele isi cer iertare.

 

Fila noua

Azi, la povestea pasiilor facuti in acesta lume, care de multe ori imi pare un parc mare in care ne intalnim intamplator sau nu,se mai adauga o fila.

Ridic ochii spre cer si ii spun Tatei ca ii multumesc ca nu ne-a lasat din mana Lui, atunci cand mai alunecam sau aveam tendinta sa ne pierdem pe noi in hatisul vietii.

Il rog sa ne lumineze fiecare farama de suflet cu un curcubeu. Pentru mine e ca o promisiune ca e si va fi bine, dar mai ales ca El e acolo.

E acel dar de care am nevoie in fiecare zi. Cred ca toti avem. Si atunci cu un zambet agatat la incheitura sufletului mergem sa traim clipe si zile de viata cu speranta, construindu-ne propria urbee unde e loc doar de bine.

„Tata Ceresc ma rog tie sa dai sanatate si bine pentru tuturor. Atunci si sufletul meu va fi vesel si inima linistita.  Nu lasa nimic rau sa se intample. Tine-ne in Mana si Grija Ta plina de Iubire. Stiu ca ne vrei bine sufleteste, trupeste si doar cu ajutorul Tau putem fi.  Nu avem manual de traire. Dar invatam zi de zi. Te rog fii bland si aceasta fila noua cu numar par sa fie luminoasa si hatisul de intrebari,griji sa se destrame.”

Ploua tare. Mult prea tare. Miroase a pamant reavan si lavanda.

Fila noua va fi luminoasa si datorita voua. Multumesc.

Copilaria

Copilaria e  acel taram de libertate suprema. Acolo nu exista bariere.  Poate intra oricine din acest cosmos. Nu e nevoie decat de un zambet curcubeu, de voie buna si lipsa de rautate.

In taramul copilariei „Acum” e un bun partener de joaca. Nu constrange pe nimeni. Nu porunceste,  doar indeamna la traire adevarata. Cea in care sufletul e pur, e senin, e liber cu adevarat.

Nimic nu e ascuns acolo de teama sau de rusine. Nu exista dusmani, doar prieteni.

Ziua din taramul copilariei e un colaj de bucurie, zambete. Viitor, trecut sunt un  mister.

Pe taramul copilariei e un altar al iubirii.  Acolo se viseaza cu naturalete. Se pun aripi la orice vis stiind ca toate vor prinde viata, vor zbura si vor avea  o finalitate asa cum cel care i-a pus aripi si-a dorit.

Noi, adultii, inca invatam. Invatam sa lasam departe, foarte departe, rautatea,  sa nu mai sufocam prezentul cu „trebuie sa” si sa ridicam si noi zmeie la care sa agatam speranta si bucuria.

Randuri

Suntem total responsabili de ceea ce facem sau spunem. Nu putem sa ne justificam reactiile doar in functie de ceilalti. Nu ei sunt cei care ne determina actiuniile sau ne pun in gand si pe buze anumite cuvinte.

Ma intreb cand am uitat ca libertatea de alegere e ceva valabil pentru toti si ca nu e ceva exclusivist?

Stiu ca suntem departe unii de altii. Uneori suntem la un cuvant distanta. Un cuvant care poate construi poduri sau pot sapa cratere.

Suntem sentimente. Suntem trairi. Doar ca uitam. Sau alegem sa uitam. E mai simplu sa imbracam haina indiferentei decat a empatiei.

Avem tendinta de a eticheta cu siguranta unui detinator al adevarului absolut, desi nu detinem nimic. De multe ori nu ne cunoastem nici pe noi, dar suntem siguri ca etichetam corect pe ceilalti pe care nu ii stim. Si uitam ca pe noi ne deranjeaza cand cineva ne catalogheaza intr-un anumit fel fara sa ne stie.

Sa nu uitam ca noi alegem cum sa ne comportam, nu altii.

Suntem suflete, suntem trairi, nu roboti sau papusi de ceara. Sa nu uitam asta.

Acum cateva zile am primit Lumina. Sa nu o stingem.

E poate timpul sa ne privim cu sinceritate defectele si sa ne dam seama ca imperfectul e parte din noi toti.