Pastreaza credinta!

Maine. Un amalgam de dorinte ce se doresc indeplinite si sperante. O noua zi in care pasim pe cale. Pe calea spre ceea ce ne dorim. II dam o noua destinatie gandului-cuvant  ce incepe sa mijeasca in suflet. Se agata de o raza din curcubeu si urca spre Cer pentru a fi indeplinit. Oriunde am fi exista un maine in care pulseaza inima si cant de viata.  Vis dorit a zbura si a deveni real.

Apare furtuna uneori, dar dupa va fi soare. Sunt zile in care ramai  cu sufletul ingenunchea, dar mereu va fi o mana care te va ridica. Ti-e teama, stiu! Pune teama pe un puf de papadie si sufl-o in patru zari. Sa nu umbreasca curcubeul bucuriei din inima ce saluta ziua de azi si priveste spre cea de maine.

Pastreaza credinta!

Fragmente

In jur era freamat si murmur. Dar nu auzea nimic. Tacerea il asurzea.

Paradoxal, nu? Ceea ce ar fi trebuit sa faca tot zgomotul mai prezent, acum asurzea.. Nu isi mai auzea nici falfaitul aripii de pe suflet.

 De multe ori isi asemanase sufletul si micile lui incercari de a atinge alte suflete, cu zborul temator al unui porumbel ce se avanta pentru prima oara spre vazduh. Cuvintele-picuri ce il hraneau acum erau ascunse undeva, poate pe o poteca inca nedescoperita a inimii. Isi  imagina ca stateau cuminti la rand spre a fi atinse de Creator cu o pana cufundata in senin si intelepciune, ca mai apoi sa se reintoarca in salasul sufletului. Atunci poate va reauzi falfaitul aripii.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Exista oare cu adevarat acel perfect atat de vanat de toti?   Acum stia ca in goana dupa acesta omul se pierde..

De ce?Pentru ca se vrea a atinge acel perfect existent in acceptiunea umana. Fara a lua in calcul faptul ca e posibil ca in insasi imperfectiunea umana sa fie perfectiune.  Nimic din ce  ce era atins de Dumnezeu, facut de El, nu putea fi imperfect. Chiar daca asa pare. Omul, daca e privit cu ochii inimii, are cel mai frumos portret, atata timp cat se lasa atins de Iubire si Bine.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Acum stia de ce era tacerea  se scursese ca o ploaie pe sine. Cautase prea mult sa nu greseasca in ceea ce zicea sau facea.

I-a trebuit mult sa inteleaga ca nu are raspunsul pentru orice. Ca de fapt, nu poseda vreun penel fermecat care sa repare vreun suflet ranit. Avea doar cuvinte. Atat. Banale, simple, pentru unii balsam, pentru altii picuri de ploaie care poate curatau pasaj cu pasaj inimi. Sau poate doar visa sa se fi petrecut asa.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

  Se asterneau gandurile ca un puf de papadie suflat de o adiere a sufletului.

Atunci a inteles ca tacerea era doar o aparenta.  Sufletul fremata chiar si in liniste. Astepta doar sa reduca zgomotul lumii ca sa il auda.

Dialog

Azi m-a vizitat Intelepciunea.

M-a intrebat ce mai fac? De ce nu mai culeg cuvinte-balsam de pe taramul vietii?

I-am zambit rusinata putin si i-am raspuns sfios ca ele mi-au cerut un ragaz. Au fugit putin intr-o clipa de respiro, sa caute o oaza de liniste de unde sa se intoarca mai pline de senin.Le-am lasat, pentru ca stiam ca si eu aveam nevoie de un timp cu mine doar. Sa imi cercetez sufletul si inima, sa le cer iertare pentru departare, pentru ca m-am lasat acaparata de real si le-am neglijat.

Intelepciunea a zambit.

– Nu au fugit. Sunt in sufletul si mintea ta, mi-a spus ea. Cauta-le, cheama-le si vei vedea cum vor veni. Se vor aseza cuminti in fata ta, gata sa formeze un scut al binelui. Stii ce putere au cuvintele, nu?

-Da, stiu. Ale mele as vrea sa le harazeasca Dumnezeu spre a fi Psalm de iubire pentru viata si oameni.Doar ca nu reusesc tot timpul. Atunci ma retrag in tacere si ele se odihnesc undeva intr-un colt de suflet, asteptand sa fie rechemate.  De fapt, as vrea ca toate cuvintele din lume sa fie asa, sa fie izvor de intelepciune si nu napraznice ca niste gloante ce vin si lovesc in plin suflete si inimi lasand in urma rani adanci. 

-Eh! ofta adanc Intelepciunea. Ce bucatica de Rai ar fi lumea daca omul ar fi mai constient de ce putere de viata si moarte are un cuvant. Si daca pe fiecare cuvant spus l-ar scufunda in pocala Iubirii si Luminii.

-Stiu. Eu continui sa cer Cerului ca tu Intelepciune, impreuna cu Iubirea si Intelegerea sa vizitati fiecare om si sa picurati in suflete cate un strop din balsamul vostru si odata  ce vor fi rani inchise si inimi vindecate  cuvintele sa devina Psalm de Bucurie.

Seara si ganduri de vara

Eo seara de vara senina. Privesc cerul si ma gandesc ca un inger se joaca cu razele soarelui ce pare a se revarsa pe cer, acum in asfintit, intr-un portocaliu ce iti inunda fiecare celula atunci cand il privesti.  Am impresia ca imi cuprinde intreaga fiinta dandu-mi un sentiment de liniste. Ceva din mine tresalta ca la un semn. E poate tremurul sufletului ce isi priveste maestrul celest la lucru. E semn ca inca mai simte ceea ce pare a veni din timp arhaic. Sincronizare intre simtamant si Cer?  Cred ca da, desi poate fi fortata aceasta concluzie.

Daca as fi fost omul rimelor ca un vechi bard, as fi reusit sa pun in versuri simfonia inimii.

Nu stiu voi, dar eu, cand ma las cuprinsa de frumusetea Cerului din serile de vara, e ca si cum as cobri intr-o mina unde ar fi un izvor de energie  si liniste atat de necesar pentru a scrie noi si noi file in al vietii roman. O viata uneori prea grabita.

Ma surprind gandindu-ma ca as vrea uneori sa invatam de la melc si atunci cand avem decizii importante de luat sau clipe de poveste in viata noastra sa ne grabim ca el. Sa nu mai fugim asa repede printre minute, ore si ani.

Ne-ar trebui o tasta de slow living uneori, de savurare a clipelor ce sunt ca o clipire de ochi sau ca o respiratie a sufletului intre azi si maine. Ar fi exact ce ne trebuie pentru a ne regasi, a desavarsi descoperire(a) celor de langa noi. Si apoi sa daruim si sa ne daruim.

 

 

Descriere(Crez)

Astern cuvinte zi de zi pe pagini albe, oferite de viata. Le scriu cu penita muiata in calimara sufletului. E o calimara speciala, in care fiecare picatura de cerneala e farama de suflet si iubire.

Las picaturile de iubire sa ma calauzeasca pe fiecare drum pe care ajung ai mei pasi. Asa am facut in toti acesti  ani si asa voi continua sa traiesc.  Si nu am gresit. Pentru ca in ele e atingerea Lui.

Stiu ca ma repet, stiu  ca in ziua de azi, nu mai e vreme de asa ceva. Dar eu am ales  si aleg in continuare sa cred in puterea Lui.  Sa cred ca  fiecare om  are ceva luminos in el, chiar daca poate viata sau alti oameni l-au facut sa isi ascuda lumina undeva in adancul sufletului.  A ti pasa de cei de langa tine, a cauta doar frumosul din fiecare, constient fiind ca nu e usor, nu trebuie sa fie ceva anacronic, atemporal.

Stiu ca pot fi considerata naiva, dar asta sunt. Si ma bucur ca sunt asa, ca mai am inca puterea sa cred in oameni.

Simplu text de Duminica

Zorii zilei sunt salutul de buna dimineata al lui Dumnezeu pentru noi. Trilul pasarilor e salutul naturii, iar bataia inmii al Vietii.

M-am trezit cu fraza asta in minte si ca semn ca e venita de undeva de Sus si trecuta prin suflet  mi-a ramas intiparita in fiecare neuron.

Salut Viata, salut Cerul, respir mireasma de tei si parfum de trandafir. Ascult, simt si traiesc  fiecare clipa cu fiecare celula, ca o datorie sacra, ca un ritual pe care sufletul il cere.

Privesc picurii de ploaie si aud sarutul lor atigand pamantul. Mi-e dor de Soare si de caldura lui, dar in acelasi timp imi place linistea  acestei ploi.

Cred ca e ragazul de care forul nostru interior avea nevoie. Pentru a se curata de tot tumultul si de toata grija zilelor ce au fost.

Poate e perioada in care plecam intr-o calatorie spre noi insine. Ne redescoperim, ne asezam gandurile si ne scuturam de tot ce ne apasa.  Sau poate e timpul nostru cu noi si cu cei dragi, in care ne incarcam cu senin, bine si frumos pentru viitor. Si maine avem de scris povesti frumoase in jurnalul vietii noastre.   Depinde de noi cum o facem, daca ne dam voie sa ne mai lasam mirarea in fata minunii de a fi sa se arate.

Traiesc bucuria de a fi si de a simti in fiecare zi. Imi pun muzica sufletului sa imi cante  si fredonez fericirea,in timp ce simt Binecuvantarea.

Salut oamenii si frumusetea lor. Salut Iubirea si Daruirea si mai ales Prietenia. Salut sufletele ce nu isi pierd lumina, chiar daca sunt clipe cand le este greu.

E un text dintr-o dupa-masa de Duminica, in care Cerul adapa pamantul si sufletul gandul.

 

Salutare, Club 40

DE azi sunt oficial membra a unui club nou. 40. Pe ce criterii am intrat in acest club? Simplu.. Bunavointa de Sus si cu ajutorul tuturor celor dragi plus a statisticii. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipa, pentru rabdare, sprijin, ghidare si pemtru familia si toti oamenii frumosi din jurul meu. Cand am realizat ca sunt membra cu drepturi depline in acest club, am simtit ca ceva nu concorda cu ce simteam eu. M-am uitat in oglinda si am zambit strengareste. E clar au gresit la tiparire. Eu pot fi membra cel mult la 30 :). Eheee, vis…Au aparut fire ninse….

Mi-a soptit copilul  din mine

” Pasim impreuna? Sau de aici devii serioasa si renunti la copilarie?”

„Da, vezi sa nu! Eu sunt tot eu indiferent de ce scrie. Zurlie, copilaroasa.. Rad, ma bucur de orice cu acceasi bataie de inima. Asa ca hai da mana sa intram inauntru.”

Cineva drag mi-a trimis o carticica cu urari si ganduri de aniversari. Acolo e un citat „Nu incetam sa radem, pentru ca imbatranim, ci imbatranim pentru ca incetam sa radem.” (Michael Prichard).Asa ca nu renunt….

„Stai! Inainte inalta un gand catre Cer.”

„Da, ai dreptate. Doamne, iti multumescdin suflet pentru tot si te rog sa ma ajuti sa cresc cu sufletul, sa fiu omul pe care Tu il vrei, sa daruiesc, sa zambesc..

Sa ii am bine pe toti ai mei, sa fie doar vesti bune si frumos.  Salut Viata, soarele, vantul, parfumul trandafirilor si tot ce ai creeat pentru noi.

OK. Cica de acum incepe distractia. Asa ca sa pornim zic.  Intram si nu ne asumam raspunderea. Suntem din 77 asa ca … „suntem putin luati. ”

Salutare, Club40.!