Si totusi azi cu ce dam in oameni?

Omul e o uzina de sentimente, ganduri, pe care le livreaza celor de langa sau din jurul sau. Uneori gandit alteori sub impulsuri de moment sau influentati de intamplari, stiri, heartII-final-resize-situatii care brusc ne „confisca”trairile si poate linistea. Da, stiu traim vremuri in care suntem sufocati de tot si toate si avem tendinta sa adunam in noi de la neputinta, deziluzie, pana la furie. Si totusi pe langa toate acestea ce salasuiesc mai mult in mintea noastra, in inima e si iubire si daruire. Ea ne da ghes la frumos.

Si uite asa se intampla ca sa fim prinsi in dualitate. In fiecare zi avem de ales ce eliberam din uzina noastra de sentimente si ganduri. Ce lasam sa se adune acolo ca sa daruim.

Oameni fiind suntem sociali. Ne intalnim intamplator sau nu si ce avem strans in noi daruim. Cu ce avem in suflet „aruncam” in cei de langa noi. Si noi primim la randul nostru.

In pictura europeana dinainte de secolul XVI inima era desenata cu raze de soare ondulate ceea ce inseamna caldura sentimentelor, sufletul si ea,inima, fiind locasul intelepciunii si a iubirii.

Azi si in toate zilele cu ce dam in oamenii din jur?

„Cu ce ai în suflet, cu aceea dai în oameni!”

Sf Ierarh Dosoftei.

Cuvinte devenite randuri

Trecem zi de zi pe strazile vietii siguri ca ne stim calea si incredintati ca lucrurile pe care le amanam vor fi posibile si maine, ca putem totul singuri.. Azi e prea scurt , prea plin sau poate ne-a obosit prea mult.

Si totusi, fiind prea siguri pe noi sau prea ocupati cu azi, acum si aici, apare ratacirea. Si ne trezim cand ne lovim de o incercare, de un obstacol. Ne uitam in jur si vedem ca solitudinea nu a fost si nu este o solutie,ca atunci cand ne tremura pasii, avem nevoie de Dumnezeu si ingerii sai cu aripi pe interior, oamenii. Atunci ne dam seama ca nu suntem stapanii absoluti a lumii, nici macar a secundei ce bate la usa si care intr-o clipire de gene devine a fost. Cred ca acesta e momentul in care avem puterea de a renunta la mandrie si autosuficienta. Devenim constienti de cat de multe ratam si cat de putin ne dam sansa de a fi cu adevarat.

Atunci reusim sa vedem cu adevarat cat de simplu e sa primesti o mana intinsa, sa zambesti, sa daruiesti, sa traim frumos.

Acestea imi sunt gandurile azi…

Seri de iulie

Sunetul serilor de iulie – picurii de ploaie atingand pamantul. Repetitiv, calm ca o poveste soptita noua celor de aici, de undeva din stele sau poate e povestea fiecaruia dintre noi traita in colt de lume.

Alteori e repetitiv dar cu un tumult ce imi lasa impresia ca are imagazinat in el agitatia noastra, nemultumirile, clipele de furie. Se revarsa din Cer rapid, parca aratandu-ne intr-o oglinda cat se pierde din graba noastra spre un progres iluziorul. Sau poate fiecare picur ce cade grabit poarta secundele pe care le-am zorit sa treaca ca sa devenim oameni mari….

Nu va e dor de calmul verilor trecute cand luna era tainuitoarea soaptelor si viselor noastre, inmiresmate discret de parfumul reginei noptii?

Natura se razvrateste. Si Pamantul striga

E o vara in care natura se razvrateste. Ne cearta, se infurie si ne pedepseste. Am sufocat-o cu tot ce nu ii face bine si nu mai poate respira. Am aruncat in paduri cu bucati furtunadefecte dintr-un confort care e doar al nostru. Am tratat-o cu indiferenta, crezand ca e un drept al nostru, ca noi suntem propietarii ei. Uitam ca ne e data in grija, ca noi depindem de ea.

In loc sa imbratisam copacii si sa ne lasam rasfatati de racoarea lor ii taiem lasand in loc rani vii.

Pamantul sufera. Ce se intampla acum e strigatul lui de durere. E ranit. E lovit. E sufocat Dar oare il auzim cu adevarat?

Sper ca da si sa ne dam seama ca daca el respira, respiram si noi. El ne e casa de aici. Ne e adapost..

Fila de azi

Ma uit in calendar. E trecut de jumatatea lui Iulie, luna lui Cuptor. Ies afara echipata vant.gkaqlc3fwn-1-1000x600corespunzator..

Ma intampina un domn vant agitat, nelinistit si care nu e calduros. E clar imi zic in gand s-a stricat rezistenta la cuptor.

Vantul se imfoaie ca un tanar nelinistit care isi arata muschii ca sa impresioneze o domnisoara.

As fi vrut sa am doua foi de hartie.

Pe una as fi scris fiecare tremur al inimilor noastre din aceste luni si fiecare teama apoi as fi impaturat-o ca in copilarie si i-as fi dat-o lui. Sa le duca undeva departe si sa le stearga asa cum face cu desenele pe nisip.

Pe cealalta as scrie o ruga catre Dumnezeu pentru oamenii dragi si sanatatea lor. L-as ruga sa o duca Sus, unde sigur ajunge.

E seara. Gandurile mele-ruga se agata de o pala de vant. Zboara spre inalt sperand si crezand in mai bine. Eu zambesc in tacere. Tac. Vorbeste sufletul.

Constatari

Trece timpul prin noi mult prea repede, desi avem impresia ca avem o vesnicie. Ne cramponam de amanunte care atunci cand se ivesc in viata noastra par vitale, cand de fapt sunt doar atat: amanunte. Noi suntem cei care le dam importanta pe care nu o au. De ce? Poate din mandrie, din dorinta si nevoia de a ne simti si a fi importanti.

Dam cuvintelor diverse alte intelesuri decat ar avea, caci asa facem noi filozofam viata.. si uitam sa ne bucuram de ea si de ce avem pozitiv si frumos.

Rabdarea pare a fi ceva abstract, venit din negura timpului, ca si tihna. Azi par desuete. Azi e despre viteza, despre repede inainte.

Comparam si ne comparam de parca ne ajuta cu ceva. E o competitie,pe alocuri total absurda, acolo unde nu are ce cauta.

Folosim din ce in ce mai rar conjunctii dar foarte des punem virgula in locul lor sau punctul.

Timpul trece si noi uitam ca graba nu ne e aliat. Ne grabim si mai tarziu ne dam seama ca trebuia sa fim bucurosi de ceea ce aveam frumos.

Sa ne traim viata cu mirarea copilariei nu cu inversunare.

Sunt ganduri de marti seara. Atat si nimic mai mult.

Oameni-iubire

Sunt oameni cu mir in suflet, care isi iubesc semenii si pe cei apropiati in mod egal si atat. Fara a avea pretentii, asteptari. Ei ii poarta in suflet oriunde ar fi. Pentru ei nu conteaza distanta, starea lor.

Daruiesc simplu si curat. Cu inima deschisa si cu sufletul scufundat in mirul rugaciunii si a gandului bun.

Asemenea persoane fac ca orice gest altruist sa para ceva firesc. De fapt, asa si e. E firescul iubirii, a lui „a-ti pasa”. Pentru ei nu cred ca exista „Nu imi pasa”. S-au nascut cu ablatie de napasre si cu un surplus de iubire a celor de langa ei. Cu acest preaplin infrumuseteaza vietile celor din jur, aratandu-le ca pentru ei zambetul si emotia lor conteaza.

Sunt oamenii dupa care ar trebui sa ne ghidam. Si sa nu uitam ca din si prin iubire cladim si ne cladim.

Pentru asemenea oameni pe care Tatal mi i-a daruit, spun: „Tare iti multumesc, Doamne!”