Un simplu text

E atat de usor sa distrugi. . Sa lasi urme ca un scrijelit adanc undeva in suflet si in minte. E atat de usor sa alungi..sa parjolesti. Dar cum mai stergi urmele parjolului? Cum mai poti spune cuiva bine ai venit dupa ce l-ai alungat?

Ramai mirat, de-a dreptul uimit, contrariat cand se face un pas in spate.  Nu crezi sa fii gresit cu nimic. Te revolti. Te simti nedreptatit. Apoi, cand totul se calmeaza in apele sufletului tau iti dai seama ca e usor sa gasesti mii de scuze sau motive, dar e forte greu sa stergi urmele cuvintelor tale.

Incepi sa realizezi ca orice om are puterea de a face din cuvant sabie sau mangaiere.

Incerci sa recladesti punti arse de cuvinte foc. Pui balsam de iarta-ma in fiecare litera a vorbelor  pe care le spui. Iti dai seama ca da ceea ce te doare pe tine poate durea si pe celalat, chiar daca nu o spune.

Atunci faci un pas in spate si descoperi ca viata are un joc al ei. Tu esti parte din el. Fara reguli impuse. E un joc liber in care tu si ceilalti scrieti  regulile. Care nu au caracter obligatoriu. Sunt doar sugestii. De fapt, una singura e cea care ar trebui impamantenita. Iubirea. Iubirea sufletelor celorlalti ca pe al tau. Atunci nu ar mai exista rani. Pentru ca ar durea mult prea tare, caci ai simti rana adanc.

Toti trecem prin asa ceva. Constient sau nu.Si toti provocam ranim

Ma opresc aici. De ce am scris scest text? Pentru a elibera niste idei ce stateau de ceva vreme ascunse, asteptand sa fie puse undeva.

Daca ajuta la ceva sau pe cineva? Habar nu am. Sper ca da. Sper sa ne faca mai constienti de faptul ca avem putere in cuvinte. Decat sa parjolim, mai bine sa sadim ceva bun.

Iubiti sufletele celor pe care ii intalniti. Aduceti binele din voi si in lumea lor daca e nevoie.

Reclame

De ce avem nevoie?

Avem nevoie de admiratie si laude pentru a ne descoperi cu adevarat valoarea? Sau tot ce ne trebuie sunt sustinere, incurajare si pe cineva sincer alaturi? Laudele vin si trec. Sunt combustibil pentru o secunda sau mai multe. Admiratia poate fi la fel de efemera. Pe termen scurt pot fi un imbold, dar pot crea o dependenta devenind combustibil pentru ego. Pe cand sinceritatea,  celui de langa noi,chiar daca uneori doare si ustura ca o taietura direct pe cord fara anestezie,e o dovada ca cel care ne e alaturi dezinteresat. E pas langa pasul nostru mereu. Ne sustine si ne incurajeaza atunci cand ne pierdem certitudinile, siguranta si vrem sa inchidem usi si aripile visurilor. Cand noi vom spune nu se poate, oamenii care tin la noi cu adevarat vor zice Se poate si ne vor ajuta sa mergem mai departe inlauntrul nostru sa ne vedem potentialul.

Dintre oameni noi suntem  singurii care se pot evalua si valora cu adevarat Nimeni altcineva.

Natura se razvrateste. Si Pamantul striga

E o vara in care natura se razvrateste. Ne cearta, se infurie si ne pedepseste. Am sufocat-o cu tot ce nu ii face bine si nu mai poate respira. Am aruncat in paduri cu bucati furtunadefecte dintr-un confort care e doar al nostru. Am tratat-o cu indiferenta, crezand ca e un drept al nostru, ca noi suntem propietarii ei. Uitam ca ne e data in grija, ca noi depindem de ea.

In loc sa imbratisam copacii si sa ne lasam rasfatati de racoarea lor ii taiem lasand in loc rani vii.

Pamantul sufera. Ce se intampla acum e strigatul lui de durere. E ranit. E lovit. E sufocat Dar oare il auzim cu adevarat?

Sper ca da si sa ne dam seama ca daca el respira, respiram si noi. El ne e casa de aici. Ne e adapost..

Fila de azi

Ma uit in calendar. E trecut de jumatatea lui Iulie, luna lui Cuptor. Ies afara echipata vant.gkaqlc3fwn-1-1000x600corespunzator..

Ma intampina un domn vant agitat, nelinistit si care nu e calduros. E clar imi zic in gand s-a stricat rezistenta la cuptor.

Vantul se imfoaie ca un tanar nelinistit care isi arata muschii ca sa impresioneze o domnisoara.

As fi vrut sa am doua foi de hartie.

Pe una as fi scris fiecare tremur al inimilor noastre din aceste luni si fiecare teama apoi as fi impaturat-o ca in copilarie si i-as fi dat-o lui. Sa le duca undeva departe si sa le stearga asa cum face cu desenele pe nisip.

Pe cealalta as scrie o ruga catre Dumnezeu pentru oamenii dragi si sanatatea lor. L-as ruga sa o duca Sus, unde sigur ajunge.

E seara. Gandurile mele-ruga se agata de o pala de vant. Zboara spre inalt sperand si crezand in mai bine. Eu zambesc in tacere. Tac. Vorbeste sufletul.

Oameni-iubire

Sunt oameni cu mir in suflet, care isi iubesc semenii si pe cei apropiati in mod egal si atat. Fara a avea pretentii, asteptari. Ei ii poarta in suflet oriunde ar fi. Pentru ei nu conteaza distanta, starea lor.

Daruiesc simplu si curat. Cu inima deschisa si cu sufletul scufundat in mirul rugaciunii si a gandului bun.

Asemenea persoane fac ca orice gest altruist sa para ceva firesc. De fapt, asa si e. E firescul iubirii, a lui „a-ti pasa”. Pentru ei nu cred ca exista „Nu imi pasa”. S-au nascut cu ablatie de napasre si cu un surplus de iubire a celor de langa ei. Cu acest preaplin infrumuseteaza vietile celor din jur, aratandu-le ca pentru ei zambetul si emotia lor conteaza.

Sunt oamenii dupa care ar trebui sa ne ghidam. Si sa nu uitam ca din si prin iubire cladim si ne cladim.

Pentru asemenea oameni pe care Tatal mi i-a daruit, spun: „Tare iti multumesc, Doamne!”

Dor

Ma viziteaza dorul. Il intreb ce vrea? Ce cauta in linistea ce cauta sa ma cuprinda? De ce se arunca brusc in luciul sufletului meu facand valuri?

Se mira si tace. Asa e el de fel.Tacut si molcom ca o seara tarzie de vara. E ca un scafandru ce cauta comori nestiute in adancuri.

Cauta in amintiri si aduce la intalnire cu sufletul meu voci, chipuri, locuri si intalniti ce sed cuminti intr-un sertar pe care scrie cu litere mici si discrete:Amintiri-Farime de suflet. Cheia are chiar numele lui, Dor. De aceea nu ma mir ca mai vine in vizita, cu cate o comoara agatata de el. Asa tiptil ca o felina. Vrea alinat.

Se joaca cateodata cu amintirile si ma face sa rad.

Are zile cand ma imbratiseaza melancolic si picuri de roua sufleteasca imi uda obraji. Atunci as vrea sa pot retraisc linstea si fericirea inocenta a zilelor in care nu existau furtuni si averse de tremur sufletesc. Il mangai cu o rugaciune si ii spun ca sper si cred. Atat, nimic mai mult.

Asez melancolia intr-un cotlon al sertarului si zambesc. Se retrage atunci cuminte ascunzandu-se intre farame de suflet.

Il port cu mine zi de zi. Asa cum facem toti desi sunt clipe in care ne sageata mult prea dureros. Atunci ne scaldam in privirile si zambetele celor de langa noi si trece.

Fericirea

Fericirea are sigur chip. Un chip luminos si cu un zambet de soare. Da, fericirea traieste fiecare zi imprastiind din razele ei fiecaruia dintre cei care se apropie de ea. E contagioasa si te face face sa uiti de norii negri ce iti mai razbat cateodata trairile. sun-handsTe provoaca mereu sa iti aduci aminte de cum e sa gaseti relaxare in orice si sa te lasi surprins de ceea ce a fost creat si pentu tine.

Fericirea are lumea la picioare si vrea sa te prinda in vartejul ei. Te indeamna sa iti lasi sufletul sa cante, sa danseze si sa traiasca simplu, asa ca odinioara.

Ea nu intreaba De ce? Nici nu se indoieste vreodata de ceva. Stie ca nu are motive. Nu asteapta nimic altceva de la tine sau de la mine decat sa o gazduim cu toata inima. E simpla si curata. Tot ce vrea e sa daruim din ceea ce primim atunci cand ne deschidem portile sufletului catre ea.

Fericirea e mai mult decat o stare. E o traire.

Haideti sa fim fericiti pentru fiecare secunda si sa daruim mai departe!