Copilaria

Copilaria e  acel taram de libertate suprema. Acolo nu exista bariere.  Poate intra oricine din acest cosmos. Nu e nevoie decat de un zambet curcubeu, de voie buna si lipsa de rautate.

In taramul copilariei „Acum” e un bun partener de joaca. Nu constrange pe nimeni. Nu porunceste,  doar indeamna la traire adevarata. Cea in care sufletul e pur, e senin, e liber cu adevarat.

Nimic nu e ascuns acolo de teama sau de rusine. Nu exista dusmani, doar prieteni.

Ziua din taramul copilariei e un colaj de bucurie, zambete. Viitor, trecut sunt un  mister.

Pe taramul copilariei e un altar al iubirii.  Acolo se viseaza cu naturalete. Se pun aripi la orice vis stiind ca toate vor prinde viata, vor zbura si vor avea  o finalitate asa cum cel care i-a pus aripi si-a dorit.

Noi, adultii, inca invatam. Invatam sa lasam departe, foarte departe, rautatea,  sa nu mai sufocam prezentul cu „trebuie sa” si sa ridicam si noi zmeie la care sa agatam speranta si bucuria.

Reclame

Reflectii de martie

Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.

ancoraNe retragem din zumzetul lumii cu sufletul inca ager,dar ahtiat dupa o pala de aer curatat de plasa de ganduri si cuvinte de peste zi. Vrea sa nu mai fie nimeni marele absent din propria viata.

Caci da,avem timp de orice si de nimic. Suntem insiruiri de contraste si ne invartim in acelasi loc. Azi, maine sau ieri pare mai simplu a ne afilia la orice altceva decat proprile trairi, nevoi.  Asa nu mai e nevoie sa ne privim cu adevarat.

Lipsim nemotivat in mod real din propria conjugare a lui a fi. Si un adevar aidoma de trist e ca lipsim si din viata celorlalti.   Aruncam ancore intr-un fel  ambigu inspre ei din farame de timp ramase. Prea ambigue pentru a ajuta si uneori prea putine,mult prea putine.

Ziua isi arunca o ancora in noaptea care isi revarsa alene mantia peste coltul meu de univers. E ancora lui maine in ziua de azi.

 

Text scris  pentru duzina de cuvinte.

 

Ea

Din primele minute in care salutam viata si ea ne imbratiseaza totul devine o explozie de culoare. 

Cand pe suflet ni se aseaza negura e de ajuns un zambet de al ei ca sa ne scuturam de ce ne apasa si sa speram iar si iar ca va fi bine.

mama-si-copil-w2Vocea ei e ca un far pe timp de furtuna.  Sti ca acolo e cald, e bine. Ea are o ceva dat de Sus. E ingerul cu aripile pe suflet. Are puterea de a fi blanda si atunci cand poate e o furtuna in sufletul ei. Stie atat de bine ca a imprastia din nourii tai catre altii e fara rost. Mai bine iti domolesti furtuna cu o raza de frumos.

Cand pasul pe poteci de viata sunt tematori, mana ei e tot ce ai nevoie pentru a te intari.

E atat de mult drag in toata trairea ei. E in fiecare zi o noua lectie de a fi frumos. E ceea care iti spune mereu, in acele minute in care poate simti ca e greu. „Totul e posibil la El. Asa scrie cu litera ronda  in Cartea Sfanta.  ”

E MAMA. E FEMEIA CAREIA DUMNEZEU I-A DAT PUTERE SI STROP DE ATINGERE DIVINA.

 

 

Alte texte gasiti in tabelul de pe blogul lui Eddie

Sfatul Medeei

Adaposteste-ti sufletul nedumerit la umbra unui zambet. Asa il vei apara de gandul cel risipitor de clipe. Acolo, la umbra zambetului, va invata sa isi inmoaie faramele din fiecare zi in alb.

La ceas de seara,cScreen Shot 07-05-18 at 01.10 AMand poate griul il impresura, va arunca peste el gand muiat in alb si intr-un strop de iubire.

Va scrie ca intr-o carte cuvinte ce vor zbura ca o pasare spre ceilalti sau poate se vor revarsa intr-o cascada din suflet in suflet.

Uite asa in marea amurgului va aparea un luminis in care speranta, rabdarea si albul vor salaslui.

Cuvintele se vor aseaza atat de firesc si vor fi balsam. Ca o voce calda ce iti spune undeva in odaia de taina a sufletului „Te iubesc”

 

Alte texte gasiti in tabelul de pe blogul lui Eddie

Eu, intr-o zi de luni.

Sunt parte din povestea ce se scrie fila cu fila indiferent de zi. Norii se aseaza cateodata grei peste ceea ce sufletul viseaza si griul lor intuneca seninul pe care il caut, il vreau, il necesit.  Stiu, viata nu e perfecta ca o fotografie cu aer tropical. E o provocare continua. E gri si alb concomitent.  Temeri si sperante. Clipe ce trec ca o batere de aripi a unui colibri in zbor.

Atunci cand e furtuna de gri, inchid fereastra grijilor, pe cele ce au apucat sa intre le dau deoparte cu o atigere pe tampla si tac, pret de o idee de bine. Respir adanc si ma ascund o secunda in litere asezate cuminti ca intr-o misiva cu parfum de iasomie. E acel loc de calm, departe de furtuni dezlantuite de secunde pictate in gri.

Sunt parte dintr-o poveste ce se scrie acum cu pasi spre va fi.

 

 

 

Fulgii

Statea langa foc cu o carte in mana. Dar nu o atragea.  Imaginea de afara era ca o fila de basm. Puse cartea deoparte si se apropie tacuta de geam. Privea fiecare fulg cum dansa inainte de a se odihni pe pamant.

Rafa intra fluierand dar ea nu se misca.

-Ce faci, Medeea? Privesti atat de atenta ninsoarea, incat zici ca astepti vreun semn…646x404

-Poate… raspunse Medeea ezitant

-Poate ce?

-Stii, Rafa, ma intrebam deunazi daca nu cumva ninsoarea e ea insasi un  semn...

-Aici chiar m-ai pierdut. Ceea ce se intampla rar…

Pret de un minut sau doua in camera se auzea doar muzica focului si un ceasornic ce marca secundele impasibil. Era poate si el un semn.

Rafa se aseza pe fotoliu cu o cana de ceai in mana. Aburii ce se ridicau jucausi din  licoarea aurie ii atrasera privirea. Mirosea a tei, a vara in plina iarna. O joie alba ce mirosea a poezia unei luni de vara.

7023.jpg_wh1200Medeea tacea  si ea. Privirea ii era pierduta in marea aceea de alb si gandurile ei parea a fi in alta, parte, in alta poveste.

Deodata,in  linistea camerei se auzi glasul lui Rafael:

– Daca stau bine sa ma gandesc, da ninsoarea are in ea cel putin un semn, nu?

-Medeea se intoarse catre el si il privea  cu privirea unui copil uimit ca cineva e deacord cu el, printre aburii cestii de ceai ce statea acum pe masuta de cafea dintre ei.

-Da,e posibil.  Semn ca inca Cineva acolo Sus mai e ingaduitor cu noi.

-Semn ca Dumnezeu ne iubeste  si nu face diferentiere sau selectie. Ne trimite tuturor un fulg din iubirea sa. Cheia e insa la fiecare dintre noi. Nu toti sunt cu inima pregatita sa primeasca. Pentru unii oameni, viata e un sir lung si greu de incercari, care ii epuizeaza, ninos-alegres-jugando-nieve_1308-69ii face sa se inchida in ei si sa isi sigileze inima in fata iubirii. E poate mai simplu pentru ei, nu stiu.Sau poate s-au oprit din cautare, din trairea reala. Desi…. nu cred.

-Nici eu nu cred. Nu ne oprim din cautare niciodata. E in firea noastra sa punem intrebari. Incepem cu acel banal si repetativ De ce din copilarie, nu?

-Da, raspunse Rafa, zambind. Isi adcea aducea aminte si acum  expresia de pe fata tatalui sau cand incepea cu seria De ce-urilor.

Era un om bland, ce prefera simplitatea lucrurilor si nu ii placeau raspunsurile complicate. Ii spunea mereu ca un raspuns complicat pierde esenta intrebarii si ii da omului o stare de incertitudine.

Era convins  ca cea mai exasperanta intrebare a fost ¨De ce dimineata se numeste dimineata….? ¨Tatal i-a raspuns simplu.

¨Dimineata e dimineata pentru ca atunci incepe omul sa vada lumea iar dupa ce a visat. E inceput  de zi. E partea aceea cand tu incepi sa fii curios si sa ma intrebi de ce. Uite asa e si cu dimineata. Doar ca ea e curioasa sa vada ce va mai fi in restul zilei.¨

-Medeea tu crezi ca noi avem nevoie de calauza si la maturitate?

-Da. Ciudat sau nu, habar nu am,  cred ca  nu suntem niciodata indeajuns de maturi. Aici ma refer doar la nivelul de cunostiinte.  Inca mai ne intrebam de ce, nu? Ceea ce ne ajuta sa ne definim mai bine. Doar ca nu mai punem intrebarile cu voce tare, ci soptit, pentru a nu ne strica imaginea.

-Mda, raspunse Rafael.

Pchildren-playing-in-snow-martin-daveyoate suna absurd ce zic eu acum, dar oare fulgii nu ne pot fi si calauze?

 Medeea cazu pe ganduri. Se juca cu o suvita de par ce ii cazuse rebel pe frunte.  Asa facea mereu cand era preocupata de vreo idee sau o intrebare. Rafa zambea privind cum suvita era ba rasucita , ba ridicata.

Calauze spre ce?  Nu reusea sa gaseasca raspunsul

Asa ca puse intrebarea cu voce tare.

-Cand ninge asa tare, ca acum, ne retragem in case. Majoritatea ,dintre noi ,cel putin. Mai sunt si persoane care simt eliberare, promisiuni implinte, ocrotire, atunci cand ninge si prefera sa se lase ninsi.

-Pentru cei care se retrag in casa, sunt calauze spre ei insisi.   Au mai mult timp sa se redescopere, sa fie cu cei dragi.  Ai vazut ca suntem bolnavi de lipsa de timp? E ca o epidemie. Nu mai avem timp de absolut nimic. Sau nu mai stim sa ne dam timp. Ei, eu cred ca fulgii, ne dau timp si ne repun pe fagasul normal. Sunt ca o reinitiere. Avem nevoie de asta.

Pentru cei care ies in nisoare sunt calauze spre Inalt, spre Speranta.

Medeea se ridica de pe fotoliu, sorbi si ea din vara ce salasuia cuminte in cana de ceai si il apuca pe Rafael de mana, soptindu-i:

-Hai afara, sa ne lasam imbratisati de Fulgii nostri, de iubirea  ce ne data de Sus. Sa-i  imbratisam si noi cu Bucuria noastra.

Dumnezeu nu are nevoie de litere cu care sa scrie mare un antent prin care sa Isi comfirme prezenta. E de ajuns sa avem inimile deschise, limpezi si pregatite sa intelega mesajele Lui.

Text inspirat de cele 12 cuvinte.

O zi de miercuri si ale sale ganduri

Fiecare zi e o calatorie intr-un labirint  cu pasi mai mult sau mai putin siguri. Alegem cate o alee,rational, crezand ca e strict alegerea noastra. Dar de fapt, e hazard.   E un mesaj venit de acolo de sus, din imparatia de dincolo de nori. Un mesaj care poate contine mai multe mesaje inserate in el. Sunt momente in care ele ne apar clar, scrise in filigran in minte si suflet.

447710918_a404fb2a01

Sunt zile in care ne e greu sa avem in noi insine acea acceptare  de care e nevoie ca sa  putem cu adevarat gasi cheia de care avem nevoie pentru a ne deschide cu adevarat drumul vietii.

Ne dam poate seama ca in aceasta calatorie trebuie sa ne redescoperim, sa ne reinventam., sa ne recompunem sufletul farama cu farama. Sa ajungem fluturi superbi pe o floare  in prima luni din vara. Sa ne refuzam acea pornire spre un vedetism ieftin. E mai bine sa fii un anonim care lasa semne bune pe acolo pe unde trece. Sa ne uitam in noi si nu la ceea ce au ceilati.

E greu sa zambim mereu. Poate nu e nici necesar.  Dar e necesar sa fim curati la suflet.

*

Poveste scrisa si pentru jocul gazduit pe Cartim Blog.