Imperfectul simplu

– Ne conjugam viata la mai mult decat perfect, cand de fapt fiecare gand ne e un imperfect simplu. Visam la viitor tot mai mult decat perfect desi prezentul ne e un imperfect simplu. De ce? Pentru ca sufletul gandeste spre Inalt si o face in termeni de perfect. Noi, oamenii, avem insa  alipit gandirii noastre subiective termenul de imperfect. La fel de subiectiv e  si perfectul asa cum il vedem noi, cum il percepem, zise Medeea privindu-l pe  Rafael ganditoare in timp ce el isi aseza „flaconul” asa cum numea in gluma tubul de proiect.

– Si de ce crezi ca suntem prinsi intre imperfect si perfect?  o intreba el aranjand meticulos fiecare extract si  schita din mapa.

– Nu stiu. Poate din cauza ca ne pierdem undeva in calatoria asta.

– Dupa cum inteleg eu, tu crezi ca omul e perfect la inceput si devine simplu imperfect in timp. De ce crezi ca se intampla asta?

Medeea cazu pe ganduri. Stia ca Rafael e un om profund. Tocmai de aceea ii placeau discutiile cu el. Acum a cam incuiat-o cu intrebarea asta. Si totusi avea dreptate. Omul e prins intre perfectul si imperfectul lui.

– Inteleapta mea tace? rase Rafael in timp ce lua pernita de langa ea si se azesa pe sofa.

-Tace si gandeste! zambi Medeea. Ai dreptate Rafael desi….. poate parea un pic prea abstract sau fortat.

-Tu ai pornit discutia, draga mea.

-Da si tu ai intrat in joc. Hai sa vedem cum continui tu ideea.

Puma isi arata coltii? rase zgomotos Rafael.

– Omul atunci cand se naste si in primii ani din copilarie contine perfectul. Apoi crescand incepe sa contina si imperfectul. De ce?

– Pentru ca apare dependenta dragul meu?

Acum era randul lui Rafael sa o priveasca uimit si sa cada pe ganduri.

– Dependenta fata de ce?

– Cautam mereu sa fim pe placul celorlati, sa le obtinem aprecierea. Suntem acaparati de nevoia asta si devenim dependenti de fiecare gest care ne poate confirma ca suntem asa cum o cer ei.

– Sau cum ne inoculam noi ca ar vrea ei sa fim. E exact cum ziceai la un moment dat,relativ si subiectiv.  Proiectam idealul nostru asupra celorlalti si suntem convinsi ca e perfectul, replica Rafael.

– Ia uite cine e inteleptul dintre noi doi, spuse Medeea jucandu-se cu o frunza de muscata pe jumatatea careia soarele desenase o dunga de lumina.
-De fapt stii ce cred eu acum? Ca fiecare zi,  pe care tu stii ca eu o consider fila al unui jurnal numit viata, e o parte, un pas al unei calatorii spre acel perfect continut de fiecare, dar pierdut la un moment dat.

– Nu inteleg un lucru spuse Rafael. De ce spui ca e pierdut? Doar pentru ca a aparut la un moment dat imperfectul?

– Adica, tu vrei sa spui ca pot coexista, ca nu se anihileaza?intreba mirata Medeea. E ca si cum ai alatura sunetul de harpa unui harsit de ferestrau.

– Draga mea in viata totul coexista. Secretul e echilibrul. Chiar si un harsait de ferestru poate fi muzical daca e manevrat intr-un anume mod. Aici insa, ma gandesc ca tocmai acel imperfect continut sau inoculat fiecaruia dintre noi, actori pe Pamantul asta, poate fi determinant pentru perfectul ala de care zici tu.

Medeea tacu cateva minute. Nu isi puse problema asa niciodata. Privind spre fereastra spuse aprope soptit:

-Daca e constientizat…. daca ne recunoastem imperfectul nostru.

-Exact! Atunci ne revenim. Si putem sa ne dam seama daca si unde gresim. Din momentul acela reapare perfectul constientizat de data asta. Pentru ca in copilarie, la inceput il avem in noi fara insa a-l constientiza. E ca atunci cand cel aflat la carma unei nave e constient de capacitatea navei de a infrunta sau nu furtuna si o pune in capa.

– Perfectul e continut de imperfect si viceversa? intreba Medeea.

-Cam asa ceva. Si nu uita ca notiunea ta de imperfect  nu e si a mea. Si cu siguranta nu e ceea ce vede Dumnezeu cand te priveste. Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect.

Medeea tacu. Seara invaluia orasul. O alta zi isi lasa mostenirea fiecaruia dintre oameni.  Adormi cu gandul la cuvintele lui Rafael:”Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect.”

In tabelul jocului gasiti alte texte cu aceleasi 12 cuvinte

Reclame

12 cuvinte si textul lor

Suntem urmele ce le lasam peste negura timpului. Omul, cred eu, are obligatia de a nu se inchide intr-un turn de fildes sau de cristal in care sa traiasca departe de toti si toate. E adevarat ca uneori e sufocanta realitatea de multe ori cu un gust amarui ca o ciocolata calda si ne loveste aerul trist, dar ne necesara conectarea la ce se intampla, pentru a putea fi candela pe care fiecare dintre noi o avem in interior din prima zi de viata.  Ma rog la Dumnezeu ca sa nu stingem lumina din sufletele noastre.

Azi, maine , nu sunt doar simple zile. Sunt respirari, adiate visuri desenate, proiectate,  si cuvinte asternute pe coala din acest  document numit viata, acest dar urias pe care l-am primit. Ce facem cu el depinde in mare parte de noi. Cat putem haideti sa nu traim ambiguu, sa ne amintim ca avem in noi cate un pic  din diadema unui inger si putem transforma negrul in alb.

Acest text a fost inspirat de cuvintele propuse de Eddie.

Scrisoare catre….voi toti cei speciali

Suntem ceea ce ni se permite sa fim dar si ce alegem. Am scris ce ni se permite pentru ca din pacate asta e situatia in societatea de azi. Aparentele in genere guverneaza.
Cu aceste aparente avem fiecare dintre noi de luptat, iar cei carora viata ne-a dat o dizabilitate avem mai multe de infruntat. De ce? Pentru ca trebuie sa gasim echilibrul interior si puterea de a merge mai departe si a nu ne pune mereu intrebarea „de ce?”, pentru a nu fi guvernati de frustrare si tristete. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai des la ce putem face. Sa ne gasim talantul harazit de Sus.

E greu stiu. Mai ales atunci cand ne lovim de priviri superioare sau replici taioase. Sa nu uitam, totusi, ca avem puterea de a cladi  respectul celor din jurul nostru.  Putem fi arhitectii propriului destin.  Viata are trepte care odata urcate ne vor ajuta a creste si cred cu tarie ca atunci  vom putea beneficia de respectul cuvenit.  Respect ce ne va fi daruit  daca vom arata ca vrem sa ne depasim barierele.  E daca vreti ca o recastigare a fiintei noastre si o  repunere in valoare a talantului.

Atunci cand cei de langa fiecare dintre noi vad ca vrem doar sa putem fi asa cum Dumnezeu a hotarat fara a ne cufunda intr-o continua stare de tristete, atunci ne vor percepe ca pe oricare om uneori drept ca un stejar, alteori cu genunchii indoiti in rugaciune, capabili de a crea, a darui din inima.  Adevarata  comoara salasuieste acolo, in suflet. Daca am avea mai mult curaj sa ne lasam descoperiti ne-ar fi poate mai bine. Daca in anii trecuti foloseam ca indemn catre cei de langa noi sa se opreasca sa ne cunoasca acum zic pur si  simplu ca si noi trebuie sa ne lasam descoperiti. Sa dam trecutului sau poate chiar prezentului  iertare si viitorului sa ii aratam cu modestie si bunatate, calitati ale  filiatiei Divine, cine suntem cu adevarat.

Cu indrumare de Sus si incredere putem darama zidurile ridicate poate si de noi.

Noi avem timp liber mult mai mult. Impus nu ales. Dar din punctul meu de vedere, desi poate parea o naivitate, e o binecuvantare. Atunci cand secundele, minutele,orele sunt nevirusate de acel program fix avem posibilitatea sa ne cunoastem sufletul cu adevarat si sa ne definim ca individualitati.

Asa ca, va indemn sa nu ne inchidem in noi ci sa iesim in evidenta cu talantul. 

 

Cine sunt?

Mi-e farama de timp o vesnica mirare…Mi-e al meu suflet un simplu suras catre lume. Sunt un om cu vise si visuri purtate de vant  catre PreaInalt si apoi cu binecuvantare  spre  Pamant. Ma atinge din Cer Iubirea si cuvintele imi devin farame din suflet pe care le astern cu drag ,lasandu-le sa infloreasca aici, pentru oameni ce isi iau un ragaz departe  de lumea plina de pasi grabiti spre cine stie ce destinatie. Sunt ramura unui copac numit Viata.

Scurt text scris pentru Jocul cuvintelor

Opinie

Se conjuga verbul „a avea” tot mai des. Din obisnuinta,necesitate sau cerinta societatii din care facem parte. Azi „a avea” e un etalon. Omul e catalogat, evaluat, in raport cu acest verb. Si se foloseste un imperativ. Atunci, devine parte mai mult decat integranta din fiecare clipa.  

Se conjuga din ce in ce mai rar „a fi.”Imi pare ca nu mai  avem timpul sau starea sa fim si sa ne fim, sa traim frumos. 

Haideti sa conjugam mai des a fi cu voce tare si prin fapte. Sa ne reintoarcem inspre ceea ce conteaza cu adevarat si sa ne faurim comori adevarate!

Pastreaza credinta!

Maine. Un amalgam de dorinte ce se doresc indeplinite si sperante. O noua zi in care pasim pe cale. Pe calea spre ceea ce ne dorim. II dam o noua destinatie gandului-cuvant  ce incepe sa mijeasca in suflet. Se agata de o raza din curcubeu si urca spre Cer pentru a fi indeplinit. Oriunde am fi exista un maine in care pulseaza inima si cant de viata.  Vis dorit a zbura si a deveni real.

Apare furtuna uneori, dar dupa va fi soare. Sunt zile in care ramai  cu sufletul ingenunchea, dar mereu va fi o mana care te va ridica. Ti-e teama, stiu! Pune teama pe un puf de papadie si sufl-o in patru zari. Sa nu umbreasca curcubeul bucuriei din inima ce saluta ziua de azi si priveste spre cea de maine.

Pastreaza credinta!

Fragmente

In jur era freamat si murmur. Dar nu auzea nimic. Tacerea il asurzea.

Paradoxal, nu? Ceea ce ar fi trebuit sa faca tot zgomotul mai prezent, acum asurzea.. Nu isi mai auzea nici falfaitul aripii de pe suflet.

 De multe ori isi asemanase sufletul si micile lui incercari de a atinge alte suflete, cu zborul temator al unui porumbel ce se avanta pentru prima oara spre vazduh. Cuvintele-picuri ce il hraneau acum erau ascunse undeva, poate pe o poteca inca nedescoperita a inimii. Isi  imagina ca stateau cuminti la rand spre a fi atinse de Creator cu o pana cufundata in senin si intelepciune, ca mai apoi sa se reintoarca in salasul sufletului. Atunci poate va reauzi falfaitul aripii.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Exista oare cu adevarat acel perfect atat de vanat de toti?   Acum stia ca in goana dupa acesta omul se pierde..

De ce?Pentru ca se vrea a atinge acel perfect existent in acceptiunea umana. Fara a lua in calcul faptul ca e posibil ca in insasi imperfectiunea umana sa fie perfectiune.  Nimic din ce  ce era atins de Dumnezeu, facut de El, nu putea fi imperfect. Chiar daca asa pare. Omul, daca e privit cu ochii inimii, are cel mai frumos portret, atata timp cat se lasa atins de Iubire si Bine.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Acum stia de ce era tacerea  se scursese ca o ploaie pe sine. Cautase prea mult sa nu greseasca in ceea ce zicea sau facea.

I-a trebuit mult sa inteleaga ca nu are raspunsul pentru orice. Ca de fapt, nu poseda vreun penel fermecat care sa repare vreun suflet ranit. Avea doar cuvinte. Atat. Banale, simple, pentru unii balsam, pentru altii picuri de ploaie care poate curatau pasaj cu pasaj inimi. Sau poate doar visa sa se fi petrecut asa.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

  Se asterneau gandurile ca un puf de papadie suflat de o adiere a sufletului.

Atunci a inteles ca tacerea era doar o aparenta.  Sufletul fremata chiar si in liniste. Astepta doar sa reduca zgomotul lumii ca sa il auda.