Imperfectul simplu

– Ne conjugam viata la mai mult decat perfect, cand de fapt fiecare gand ne e un imperfect simplu. Visam la viitor tot mai mult decat perfect desi prezentul ne e un imperfect simplu. De ce? Pentru ca sufletul gandeste spre Inalt si o face in termeni de perfect. Noi, oamenii, avem insa  alipit gandirii noastre subiective termenul de imperfect. La fel de subiectiv e  si perfectul asa cum il vedem noi, cum il percepem, zise Medeea privindu-l pe  Rafael ganditoare in timp ce el isi aseza „flaconul” asa cum numea in gluma tubul de proiect.

– Si de ce crezi ca suntem prinsi intre imperfect si perfect?  o intreba el aranjand meticulos fiecare extract si  schita din mapa.

– Nu stiu. Poate din cauza ca ne pierdem undeva in calatoria asta.

– Dupa cum inteleg eu, tu crezi ca omul e perfect la inceput si devine simplu imperfect in timp. De ce crezi ca se intampla asta?

Medeea cazu pe ganduri. Stia ca Rafael e un om profund. Tocmai de aceea ii placeau discutiile cu el. Acum a cam incuiat-o cu intrebarea asta. Si totusi avea dreptate. Omul e prins intre perfectul si imperfectul lui.

– Inteleapta mea tace? rase Rafael in timp ce lua pernita de langa ea si se azesa pe sofa.

-Tace si gandeste! zambi Medeea. Ai dreptate Rafael desi….. poate parea un pic prea abstract sau fortat.

-Tu ai pornit discutia, draga mea.

-Da si tu ai intrat in joc. Hai sa vedem cum continui tu ideea.

Puma isi arata coltii? rase zgomotos Rafael.

– Omul atunci cand se naste si in primii ani din copilarie contine perfectul. Apoi crescand incepe sa contina si imperfectul. De ce?

– Pentru ca apare dependenta dragul meu?

Acum era randul lui Rafael sa o priveasca uimit si sa cada pe ganduri.

– Dependenta fata de ce?

– Cautam mereu sa fim pe placul celorlati, sa le obtinem aprecierea. Suntem acaparati de nevoia asta si devenim dependenti de fiecare gest care ne poate confirma ca suntem asa cum o cer ei.

– Sau cum ne inoculam noi ca ar vrea ei sa fim. E exact cum ziceai la un moment dat,relativ si subiectiv.  Proiectam idealul nostru asupra celorlalti si suntem convinsi ca e perfectul, replica Rafael.

– Ia uite cine e inteleptul dintre noi doi, spuse Medeea jucandu-se cu o frunza de muscata pe jumatatea careia soarele desenase o dunga de lumina.
-De fapt stii ce cred eu acum? Ca fiecare zi,  pe care tu stii ca eu o consider fila al unui jurnal numit viata, e o parte, un pas al unei calatorii spre acel perfect continut de fiecare, dar pierdut la un moment dat.

– Nu inteleg un lucru spuse Rafael. De ce spui ca e pierdut? Doar pentru ca a aparut la un moment dat imperfectul?

– Adica, tu vrei sa spui ca pot coexista, ca nu se anihileaza?intreba mirata Medeea. E ca si cum ai alatura sunetul de harpa unui harsit de ferestrau.

– Draga mea in viata totul coexista. Secretul e echilibrul. Chiar si un harsait de ferestru poate fi muzical daca e manevrat intr-un anume mod. Aici insa, ma gandesc ca tocmai acel imperfect continut sau inoculat fiecaruia dintre noi, actori pe Pamantul asta, poate fi determinant pentru perfectul ala de care zici tu.

Medeea tacu cateva minute. Nu isi puse problema asa niciodata. Privind spre fereastra spuse aprope soptit:

-Daca e constientizat…. daca ne recunoastem imperfectul nostru.

-Exact! Atunci ne revenim. Si putem sa ne dam seama daca si unde gresim. Din momentul acela reapare perfectul constientizat de data asta. Pentru ca in copilarie, la inceput il avem in noi fara insa a-l constientiza. E ca atunci cand cel aflat la carma unei nave e constient de capacitatea navei de a infrunta sau nu furtuna si o pune in capa.

– Perfectul e continut de imperfect si viceversa? intreba Medeea.

-Cam asa ceva. Si nu uita ca notiunea ta de imperfect  nu e si a mea. Si cu siguranta nu e ceea ce vede Dumnezeu cand te priveste. Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect.

Medeea tacu. Seara invaluia orasul. O alta zi isi lasa mostenirea fiecaruia dintre oameni.  Adormi cu gandul la cuvintele lui Rafael:”Pentru El imperfectul simplu e mai mult decat perfect.”

In tabelul jocului gasiti alte texte cu aceleasi 12 cuvinte

Anunțuri

Adevarata valoare

Suntem calatori pe acelasi drum. Unde duce? Spre autodescoperirea noastra dincolo de statutul de simplu  ins, individ. Dar, desi pornim toti pe aceeasi carare, de multe ori avem tendinta sa ne abatem, mai ales cand apar tentatiile de orice fel sau greutati.  Atunci ne ratacim si poate nestiind ce se intampla cu adevarat cu noi, cautam un nume pentru ceea ce traim. Si o numim realism cotidian.  In clipa in care insul se lasa prins de fiecare cerinta a cotidianului exista riscul de a se nega pe sine. Valoarea lui ca unic incepe sa fie data  de felul  cum e catalogat de ceilalti si nu de actiunile sale izvorate din sine.  Asa se intampla cu multi care nu isi mai regasesc unicitatea si valoarea reala si se pierd in acele „evaluari” date de altii, dandu-le evaluarilor calitatea de adevar absolut, cand de fapt sunt o combinatie de  subiectivitate si relativitate.  In acest moment, al pierderii unicului din om, se instaureaza frustrarea sau poate o autosufiecienta superioara(data de laude meritate sau nu)  care aduc dupa sine reactii in urma carora sunt loviti cei din jur, fara ca cel care loveste sa constientizeze pe deplin urmarile faptelor sale asupra sa si a celor de langa ei.

Aceasta e clipa in care omul are parte de o intalnire miracol, cum spunea Andrei Plesu, ce ii poste schimba atat perceptia cat si traseul, repunandu-l inapoi pe drumul cel bun. Intalnirea miracol poate fi cu un cineva care sa aiba intelepciunea necesara si rabdarea pentru a te indrepta spre tine insati mod real.  E acel ceva, acel declansator a ceea ce salasuia in interior inca din prima zi. Atunci omul are  revelatia de a se descoperi cu adevarat. E clipa cand  vede ca are ceva unic in el si i se reveleaza cu adevarat propria valoare. Realizeaza ca ceea ce este , de fapt cine este , nu e determinat de cineva din afara, ci de actiunile lui, de credinta si felul  de a fi. Omul se scutura de ceea ce a adunat fals in el lasand adevarul suprem sa il ghideze, revedicandu-si  statutul de unic. Nu mai conteaza evaluarea celorlalti, ci doar felul in care ne priveste Dumnezeu si apoi cei dragi.

Nu lasati dragilor pe nimeni din afara voastra sa va dea impresia ca nu sunteti unici. Atunci cand cineva incearca inconstient sa va submineze increderea in voi, amintiti-va ca pentru Cineva sunteti cu adevarat valorosi.

Provocarile vietii

Fiecare zi e o provocare, o continua alegere intre bine sau aparent bine. Sunt alegeri care nu ne influenteaza numai pe noi, ci si pe cei din jur sau cei pe care ii intalnim.

De multe ori un gest sau o vorba poate schimba totul. Chiar si universul interior al cuiva. Poate nu constientizam aceste lucruri pe moment, dar atunci cand o facem atunci ne dam seama de valoarea si puterea pe care o avem.

Suntem lumini care ard continuu. Constientizand ceea ce suntem avem datoria fata de noi insine si ceilalti de a fi corecti, de a iubi si de a influenta in bine. E drept ca de multe ori ceea ce incercam sa facem este primit si privit cu reticenta. Cred ca tocmai asta e provocarea sa continuam sa fim lumina chiar daca datorita unor anumite atitudini e greu.

Nu idealizez existenta si nici omul, chiar daca sunt persoane  care imi spun asta. Stiu ca viata nu e mereu frumoasa si ca nu toti oamenii zambesc. Dar prefer sa gasesc motive de zambete si sa caut in fiecare om partea luminoasa, chiar daca se incapataneaza sa o tina ascunsa bine sau sa o nege.

Cred ca asta e una dintre menirile noastre ca oameni: sa fim luminosi si sa daruim din luminozitatea noastra lumii, sa iubim oamenii si sa fim constienti de iubirea pe care o primim si mai ales de puterea pe care fiecare alegere,cuvant si gest o are asupra noastra si a celorlalti.

Dorinte

Se apropie  tiptil un nou an. Ce va avea in desaga lui de 365 de zile nu stiu. Sper sa fie multa sanatate pentru toti. Imi doresc sa fie bland,  vesel, fara capricii, cu intamplari  frumoase pe care mai apoi sa le asezam in acel ungher al sufletului numit simplu casuta cu amintiri. 

In 2018 vreau mai multa intelepciune pentru toata lumea si chipurile tuturor sa fie mai senine. Incrancenarea sa dispara din priviri. As vrea sa stam mai mult cu privirea sus, sa nu ne mai fie teama sa speram si mai ales sa nu uitam ca suntem crestini. Si imi doresc sa ii avem pe cei dragi alaturi.

Pentru tot ce mi-ati daruit in 2017 va multumesc!

Dragilor va doresc un 2018 in care sa va fie bine sufleteste, personal, profesional si la finalul caruia  sa declaram sus si tare ca a fost un an foarte bun. 

La multi ani!

Bradul meu

Imi aduc aminte cu cata emotie si fascinatie impodobeam bradul. Mi se parea ca in fiecare luminita s lucire din globuri locuia un inger.Un crampei  magic de cer se pogora i1510328371-gallery-1470688664-balsam-fir-2n casa .Blandetea  salasuia,ca si  acum, in vocile si privirile celor dragi.

 Cand simt mirosul Bradului, in perioada aceasta ma teleportez in copilarie, cu sufletul incarcat de nostalgie si dor  .Nostalgia clipelor de atunci si dorul de copilarie si seninatatea ei .
Priveam bradul cu admiratie.. era acelasi indiferent de timp. Era mereu verde si magic. Crengile lui dadeau impresia de  fragilitate dar erau puternice. Imi parea ca poarta cu el povestea Nasterii  lui Isus  soptita din PreaInalt spre Pamant.
Acum  impodobesc si un altfel de brad in sufletul meu. Unul in care luminitele sunt oameni dragi ,familie si prieteni noi si vechi, iar globuletele sunt ceea ce am invatat sau am primit din lumea fiecaruia.
Braduletul sufletului meu e magic si superb  datorita a tot ceea ce Dumnezeu mi-a daruit frumos. Si creste in fiecare zi. datorita acelor luminite amintite mai sus.
 Sper sa aveti un Craciun, plin de lumina si caldura. Bucuria si iubirea sa va locuiasca in suflet. Si sa fiti mereu la fel de falnici si frumosi ca si bradul.
Alte texte in tabelul lui Eddie

12 cuvinte si textul lor

Suntem urmele ce le lasam peste negura timpului. Omul, cred eu, are obligatia de a nu se inchide intr-un turn de fildes sau de cristal in care sa traiasca departe de toti si toate. E adevarat ca uneori e sufocanta realitatea de multe ori cu un gust amarui ca o ciocolata calda si ne loveste aerul trist, dar ne necesara conectarea la ce se intampla, pentru a putea fi candela pe care fiecare dintre noi o avem in interior din prima zi de viata.  Ma rog la Dumnezeu ca sa nu stingem lumina din sufletele noastre.

Azi, maine , nu sunt doar simple zile. Sunt respirari, adiate visuri desenate, proiectate,  si cuvinte asternute pe coala din acest  document numit viata, acest dar urias pe care l-am primit. Ce facem cu el depinde in mare parte de noi. Cat putem haideti sa nu traim ambiguu, sa ne amintim ca avem in noi cate un pic  din diadema unui inger si putem transforma negrul in alb.

Acest text a fost inspirat de cuvintele propuse de Eddie.

Scrisoare catre….voi toti cei speciali

Suntem ceea ce ni se permite sa fim dar si ce alegem. Am scris ce ni se permite pentru ca din pacate asta e situatia in societatea de azi. Aparentele in genere guverneaza.
Cu aceste aparente avem fiecare dintre noi de luptat, iar cei carora viata ne-a dat o dizabilitate avem mai multe de infruntat. De ce? Pentru ca trebuie sa gasim echilibrul interior si puterea de a merge mai departe si a nu ne pune mereu intrebarea „de ce?”, pentru a nu fi guvernati de frustrare si tristete. Cred ca ar trebui sa ne gandim mai des la ce putem face. Sa ne gasim talantul harazit de Sus.

E greu stiu. Mai ales atunci cand ne lovim de priviri superioare sau replici taioase. Sa nu uitam, totusi, ca avem puterea de a cladi  respectul celor din jurul nostru.  Putem fi arhitectii propriului destin.  Viata are trepte care odata urcate ne vor ajuta a creste si cred cu tarie ca atunci  vom putea beneficia de respectul cuvenit.  Respect ce ne va fi daruit  daca vom arata ca vrem sa ne depasim barierele.  E daca vreti ca o recastigare a fiintei noastre si o  repunere in valoare a talantului.

Atunci cand cei de langa fiecare dintre noi vad ca vrem doar sa putem fi asa cum Dumnezeu a hotarat fara a ne cufunda intr-o continua stare de tristete, atunci ne vor percepe ca pe oricare om uneori drept ca un stejar, alteori cu genunchii indoiti in rugaciune, capabili de a crea, a darui din inima.  Adevarata  comoara salasuieste acolo, in suflet. Daca am avea mai mult curaj sa ne lasam descoperiti ne-ar fi poate mai bine. Daca in anii trecuti foloseam ca indemn catre cei de langa noi sa se opreasca sa ne cunoasca acum zic pur si  simplu ca si noi trebuie sa ne lasam descoperiti. Sa dam trecutului sau poate chiar prezentului  iertare si viitorului sa ii aratam cu modestie si bunatate, calitati ale  filiatiei Divine, cine suntem cu adevarat.

Cu indrumare de Sus si incredere putem darama zidurile ridicate poate si de noi.

Noi avem timp liber mult mai mult. Impus nu ales. Dar din punctul meu de vedere, desi poate parea o naivitate, e o binecuvantare. Atunci cand secundele, minutele,orele sunt nevirusate de acel program fix avem posibilitatea sa ne cunoastem sufletul cu adevarat si sa ne definim ca individualitati.

Asa ca, va indemn sa nu ne inchidem in noi ci sa iesim in evidenta cu talantul.