ryanair-aircraft-11-150x150

De câte ori treceau pe lângă aeroport, Maria devenea tăcută şi se cufunda în visare. Se uita la acele păsări mari ce se ridicau în zbor şi spera  că într-o bună zi va zbura şi ea către locul unde visul ei putea prinde aripi. Nu ştia când se  va întâmpla asta, dar spera ca destinul să îi zâmbească şi ei.

În acea dimineaţă, deşi se grăbeau să ajungă la muncă, l-a rugat pe Emanuel, soţul ei, să oprească puţin şi la aeroport. Să mai privească avioanele zburând şi să mai sufle într-o păpădie ce avea să-i ducă dorinţa acolo Sus. Credea cu  tărie că atunci când suflă în păpădie şi puful se inalţă spre cer, sufletul agaţă de el o rugăciune şi un mulţumesc.

Acela a fost momentul în care Emanuel s-a hotărât să caute o soluţie. Se apropia şi aniversarea zilei în care sufletele lor şi-au vorbit. Atunci când privirile lor s-au întâlnit. Privind în jur, frământat de gândul ăsta, a văzut deodată un planor care ducea lin pe cer un benner. Pe el era scris cu litere elegante: „Evadarea din rutină are un nume: Ryanair. City break, low cost, soluţia perfectă pentru o surpriză”. Ăsta era răspunsul la frământarea lui. Ridicase din nou ochii către cer şi şopti un mulţumesc discret dar spus  din suflet.

În timp ce Maria privea visătoare avioanele ce decolau, el a intrat în aeroport, a căutat reprezentanţa firmei şi a luat o broşură cu oferta acestora. A ascuns-o rapid în buzunar şi s-a întors la maşină cât a putut de repede, sperând că Maria nu si-a dat seama de absenţa lui. Dar nu a fost aşa. Maria îl aştepta nerăbdătoare lângă maşină. Îl întrebă mai mult din priviri pe unde a umblat, iar el i-a răspuns că a dat o tură să se dezamorţească.

Ajunşi la muncă, Emanuel intră în birou şi închise rapid uşa în urma lui motivând că are o conferinţă telefonică urgentă. A intrat pe siteul celor de la Ryanair, a  început să caute cu înfrigurare ofertele low cost. Deşi avea un singur oraş în minte, în momentul în care a văzut ofertele celor de la Rynair tot planul a prins altă formă.  Aveau zboruri ieftine, pentru orice buzunar. Era ca şi cum lumea îşi deschidea porţiile către ei şi îi chema să îi vadă frumuseţile.

Faptul că aveau oferte pentru familii îl încâta foarte mult. Tot citind pe acolo a văzut şi  că aveau bagaje gratuite de mână. Era perfect pentru surpriză.  Aşa va putea lua tot ce îi va trebui Mariei, pentru audiţii, fără ca ea să ştie.

bagaje-de-mana-gratuite-ryanair

În mintea lui se desfăşura totul ca un film, ca o filă din povestea lor de viaţă ajunsă la capitolul:”Întâlnirea cu destinul continuă.”

A făcut rezervările pentru vacanţa lor europeană şi i-a trimis un bilet Mariei prin care îi spunea că se întâlnesc acasă. Acolo o aştepta cu biletele către Roma.

picture2

Celălalte erau surpriză. Au plecat către aeroport, Maria emoţionată că în sfârşit va zbura şi va vedea şi interiorul unui avion, iar el la gândul că a reuşit ceea ce acum câteva zile părea imposibil. Interiorul avionului era demn de o companie ce se respectă şi mai ales care işi respectă clienţii. Elegant, cu bun gust, oferind acel sentiment de siguranţă şi comoditate pe care îl caută orice călător.

12142015: Ryan Air 1st 737 BSI Interior.
12142015: Ryan Air 1st 737 BSI Interior.

Dimineaţa i-a dat întâlnire la un  micuţ restaurant din Roma. S-au răsfăţat apoi cu o gellato autentică. Maria purta o rochie albă şi un trandafir roşu prins în păr şi se bucura  cu inocenţa de copil care o caracteriza. Paşii şi bucuria lor răsunau  străzile Romei. Râdeau spunând că au venit dacii în vizită la romanii lui Traian.

Seara, luându-o de mână, a răpit-o şi a dus-o din nou la aeroport, unde au avut deja rezervate biletele  pentru zborul spre locul în care visul ei va prinde aripi şi anume, Madrid. Folosise aplicaţia mobila Ryanair.  Bucuria ei i-a luminat chipul ce îl făcea să se gândească la un înger. Un înger ce va învăţa că visurile pot prinde aripi şi se pot înălţa exact aşa cum o făceau zmeiele cu care se jucau în copilărie.

Au coborât mână în mână lăsându-se purtaţi de magia Madridului. Au mers în parcul El Caprichio unde i-a dăruit un zmeu pe care era scris cu litere mari:”Visul tău de azi are aripi!”Înalţă-l şi lasă-te purtat de el”.! Iar în interiorul zmeului era un bilet cu programul audiţiilor şcolii de balet la care ştia că voia să ajungă.

parc

Uimirea,  dar mai ales bucuria de pe chipul ei l-au făcut cel mai fericit om. I-a spus că asta e întâlnirea ei cu destinul. Să dea tot ce e mai bun. Şi aşa a făcut. A dansat pe muzica inimii ei, răpindu-i pe toţi de acolo în lumea sufletului ei. O lume sensibilă, luminoasă.  Aşa cum îl răpise şi pe el în prima zi când s-au cunoscut. Era mai mult ca sigur că o vor accepta. Fiecare pas al ei era ca un puf de păpădie ce se înalţă spre cer.

Maria era o fiinţa ce avea o legătură puternică şi specială cu Divinitatea. Tocmai de aceea, după audiţii l-a rugat să  meargă la Catedrala Almuneda, unde să poată spune în şoaptă, aşa cum făcea ea de fiecare dată, o rugăciune de mulţumire.

catedral_de_la_almudena_madrid-300x211

Apoi s-au lăsat purtaţi de vraja unui tango iar seara au plecat din nou spre aeroport. Destinaţia?. Paris, unde s-au plimbat pe malul Senei, cu vocea lui Edith Piaf însoţindu-i dintr-un  patefon care se afla pe terasa unui bistro cochet. La un moment dat suna telefonul . Răspunse el, deoarece ea era prea emoţionată. După o convorbire scurtă a scos din buzunar un medalion-balerină şi un avion mic de argint, şoptindu-i la ureche: „NE ÎNTOARCEM LA MADRID. AI FOST ACCEPTATĂ. TE IUBESC!”

Visurile se împlinesc atunci cînd ştii să aştepţi momentul potrivit şi mai ales dacă ştii să priveşti în jur şi să îţi alegi partenerii potriviţi. Ryanair e locul în care  găseşti zboruri spre Europa, zboruri care topesc distanţe.

Sursa foto:

https://www.ryanair.com/ro/ro/

http://www.beevoz.com/2013/12/03/10-rincones-secretos-de-madrid/

http://sitiosturisticos.com/madrid/

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

 

 

Anunțuri

8 gânduri despre „Ryanair şi vise împlinite

  1. …visele tale sunt binecuvântate, exact ca si cele ale eroinei tale. Suflu si eu in puf de papadie sa mi le implinesc pe ale mele, dar tare multumesc pentru informatiile utile.

  2. Ai reușit să mă înalți cu povestea ta până dincolo de nori, alături de cei doi îndrăgostiți. Ce bine că există soluții, gen celor de la Ryanair, pentru a putea și oamenii cu venituri medii să-și realizeze visul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s