Uitarea

Societatea din ziua de azi are o boala grea. Umanii ei sufera de uitare.Si nu ma refer la uitarea care se spune ca e benefica pentru creier..

Cand zic uitare ma gandesc la cea care tine de suflet…Am spus destul de des aici ca am senzatia ca alergam inspre nu stiu ce si viata ne e trasata intre linii oarecum prestabilite.Suntem intr-o anumita masura obligati sa mentinem acele trasee. Si in toata aceasta cursa apare uitarea. Uitarea de sine si de ceilalti. Acum, cand scriu aceste randuri, imi dau seama ca e posibil ca acest cuvant sa fie perceput ca fiind prea dur. Dar nu voi renunta la el.

Ma uit in jur si vad oameni care au fetele si privirile incarcate de greutatea zilelor. Si mi se pare ca e un automatism in fiece gest. Sinele si cei din jur aluneca in acel”lasa pe maine, acum sunt alte prioritati”Bucuriile mici nici nu mai stiu daca sunt percepute.

Cel mai des se aude „Nu mai am timp de nimic.” Parca totul se comprima mult prea mult. Am impresia ca ceea ce altadata parea normalitate, momente de suflet alaturi de cei dragi, acum au capatat valente de victorie asupra timpului.

Stiti cumva de unde se cumpara o clipa, o secunda, un minut un anotimp?

Cred ca umanitatea e intr-o lupta cu uitarea si regasirea de sine. Mai grav e ca odata cu uitarea de sine, instalarea unor asa zise automatisme,apare indepartarea,instrainarea.

Daca aceste randuri par dure, imi cer scuze. Sunt doar ganduri adunate manunchi in aceasta perioada.

Reclame

Ce e gândul?

Auzim mereu rostit verbul a gandi.. Il rostim intr-un automatism firesc. Doar gandirea e parte integranta din a fii.

Dar ce e gandul?E doar un firesc atribuit omului sau e mai mult de atat?

Medeea se opri din scris si privi catre lumea de afara. De data asta simtea ca e o distinctie mai mult decat evidenta intre acolo si aici.

In timp ce ea se lasa purtata de intrebari despre gand, Rafael se apropie usor si citi randurile scrise usor inclinat si parca timid pe foaie.

Lua un stilou si scrise si el ceva: Gandul este Tu.

Medeea isi intoarse privirea dinspre ferestrea spre foaie si citi uimita acest rand.

-Oare asa sa fie?

– De ce nu? Gandurile cred ca izvorasc din interiorul tau.

– Nu tot timpul e asa si tu stii asta.

– Daca te referi la ceea ce invatam, la ceea ce auzim e posibil sa ai dreptate, dar pana la un punct. Atunci ne insusim involuntar sau nu anumite ganduri venite din alt sine. Dar le lasam asa sau le trecem prin filtru nostru, prin sinele nostru? Daca raspunsul e da,atunci devine un pic si al tau gandul. Deja e in proces de transformare.

– Fiecare gand e…. pas spre sine. De fapt fiecare gand e un pas dinspre sine inspre lume. Farama de sine…

– Asadar am dreptate Gandul este Tu.

-Da….cam asa….

-Cum adica, cam asa? intreba Rafa incurcat.

-Rugaciunea e tot gand… de multe ori. Atunci cand se revarsa din tine e venit din Inalt. Nu e din sine.

-Hmm. Poate ca e.

-Cum?

-Ruga e farama de suflet cum zici tu..Sufletul e creat de Sus. E parte integranta a ta. E liantul intre Om si Divinitate.

-Inteleg ceea ce spui. Dar nu e continut de sine uman in acel gand.

-Vezi tu…ai spus continut de sine uman. Ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca omul e atins de Dumzeu prin insasi crearea lui. Si are un strop de alt tip de sine. Un sine cu atingere divina.

-Si totusi ce e gandul? E farama de sine ce se proiecteaza spre exterior?E comuniunea Om-Divin, verticala sufletului?

– E si mirare, intrebare si raspuns. Atunci cand ai inca in tine mirarea ingenua apare intrebarea. Cand te intrebi,aluneci spre sine si raspunsul devine farama din tine pe care o iei in lumea exterioara tie.

„Gandul e raspunsul la o mirare ingenua din care izvoraste intrebare. E comunicarea sinelui uman sau atins de divin cu lumea si Inaltul. Farama din tine ce prinde viata si poate cladi” scrise Medeea zambind..