Societatea din ziua de azi are o boala grea. Umanii ei sufera de uitare.Si nu ma refer la uitarea care se spune ca e benefica pentru creier..
Cand zic uitare ma gandesc la cea care tine de suflet…Am spus destul de des aici ca am senzatia ca alergam inspre nu stiu ce si viata ne e trasata intre linii oarecum prestabilite.Suntem intr-o anumita masura obligati sa mentinem acele trasee. Si in toata aceasta cursa apare uitarea. Uitarea de sine si de ceilalti. Acum, cand scriu aceste randuri, imi dau seama ca e posibil ca acest cuvant sa fie perceput ca fiind prea dur. Dar nu voi renunta la el.
Ma uit in jur si vad oameni care au fetele si privirile incarcate de greutatea zilelor. Si mi se pare ca e un automatism in fiece gest. Sinele si cei din jur aluneca in acel”lasa pe maine, acum sunt alte prioritati”Bucuriile mici nici nu mai stiu daca sunt percepute.
Cel mai des se aude „Nu mai am timp de nimic.” Parca totul se comprima mult prea mult. Am impresia ca ceea ce altadata parea normalitate, momente de suflet alaturi de cei dragi, acum au capatat valente de victorie asupra timpului.
Stiti cumva de unde se cumpara o clipa, o secunda, un minut un anotimp?
Cred ca umanitatea e intr-o lupta cu uitarea si regasirea de sine. Mai grav e ca odata cu uitarea de sine, instalarea unor asa zise automatisme,apare indepartarea,instrainarea.
Daca aceste randuri par dure, imi cer scuze. Sunt doar ganduri adunate manunchi in aceasta perioada.
fărîme din suflet 
Gândurile astea ne pot trage de mânecă, să ne readucă măcar puţin pe drumul mai puţin grăbit.
Să ai o zi liniştită, draga mea!
Da, cateodata avem nevoie de o tragere de maneca. Si e preferabil sa ne traga cineva de maneca, decat sa ne scuture viata.
Multumesc din suflet, Potecuta. Si tu sa ai o zi calma si happy!
Sunt mai multi factori care indu aceasta „uiteare”.
Daca ne uitam cu atentie societatea romaneasca este una a extremelor.Oamenii obisnuiti se confrunta cu lipsuri de tot felul, majoritatea abia reusesc sa supravietuiasca de la o luna la alta….80% din populatie nu stie ce inseamna un trai decent….
Si atunci intervine uitarea de care mentionezi, greutatea unei vieti nedrepte…Incruntarea si lipsa rasului sunt omniprezente.Este greu.
Am fost condamnati (sau ne-am condamnat singuri) la uitare.
Cineva spunea ca ;”Poporul care isi uita istoria risca s-o faca pe aceasta sa se repete”, iar noi asta am facut ….
Am inteles mesajul tau altruist doar ca este foarte greu de aplicat in conditile date.
Da, stiu la ce te referi. E adevarat tot ceea ce spui. O analiza reala a ceea ce traim. Am totusi impresia ca ne-am si ne condamnam la uitare iar si iar. Ceea ce e dureros. Am zile cand ma intreb cum reuseau parintii nostri sa fie cu fetele mai senine, desi le era la fel de greu sau poate si mai greu. Atunci poate mai pastra poporul asta ceva din seninul omului simplu.
Stii Eddie, nici nu cred ca m-am gandit la aplicabilitatea acestui mesaj. Am vrut doar sa trag un semnal.
Uitarea nu-i o condamnare,
Este un dar sublim frumos.
Sa lasi în urma orice întistare
Si sa privesti spre viitor voios.
Sa uiti durerile si suferinta,
Privind cu-ncredere spre cer.
Rabdând batjocurile, umilinta,
Istet ca sarpele si blând precum un miel.
Astfel vei fi învingator de sine,
Vei lepada tot ce e vechi si rau.
Vei îmbraca vesminte albe, fine,
Traind etern, în cer cu Dumnezeu !
Un Weekend sublim, draga Laura !
Multumesc, Iosif!
Adevar, mult adevar e in versurile acestea. Aici e despre puterea de a uita ceea ce te-a facut sa suferi. E sublimul sufletului uman, cred eu, acest tip de uitare. Ne apropie de Dumnezeu.
Eu,insa, am scris aici despre uitarea de sine prinsi fiind in amalgamil vietii.
Un weekend senin, Iosif.