Crampei

In timp ce era in dreptul bisericii, Anca ridica ochii si vazu pe albastrul cerului un pescarus planand usor.

In momentul acela, sufletul ei tresari si o bucurie venita de undeva din PreaInalt o inunda. Zambea simtind ca Cineva acolo Sus ii spunea ca va fi bine, ca va fi senin. Si ea ii raspundea infiorata Cred, Doamne!Ajuta necredintei mele!

Mai avea proaspete in minte si inima clipele acelea cand sufletul ii inghenunchea si isi striga rugaciunea tremurand.

Inca mai simtea acel fior ce o strabatuse in acea dimineata. Teama, speranta, rugaciunea si credinta. Atunci parca s-au ingemanat toate acele sentimente si trairi. Acum se intrepatrundeau bucuria, recunostiinta si aceeasi credinta.

Clipele, minutele, orele se scurgeau fie prea repede,atunci cand teama ii batea la usa, fie prea incet, atunci cand credinta ca va fi bine crestea. Refugiu i-au fost ruga si prietenii. Data acelei zile de martie era prea plina de amintiri dureroase. Dar Dumnezeu a decis sa stearga totul prin vestea primita.:”E bine!”

Acum era recunoscatoare celui de Sus pentru sansa de a fi impreuna acolo. Se uita la chipurile celor mai dragi oameni si vedea cum incep a imboboci zambetele in privirile lor. Era o totala transformare. Stia,acum, poate mai mult decat oricand, de la Cine vine..

Da, sunt clipe cand griul atinge seninul,da sunt lacrimi ce se preling in suflet uneori ca o soapta, alteori ca un tunet ce zguduie fiecare coltisor. Dar e Credinta, E Lumina si Speranta pentru fiecare picur de gri sau tunet. Asta ii spunea sufletul.

Reclame