12 cuvinte si textul lor

Suntem urmele ce le lasam peste negura timpului. Omul, cred eu, are obligatia de a nu se inchide intr-un turn de fildes sau de cristal in care sa traiasca departe de toti si toate. E adevarat ca uneori e sufocanta realitatea de multe ori cu un gust amarui ca o ciocolata calda si ne loveste aerul trist, dar ne necesara conectarea la ce se intampla, pentru a putea fi candela pe care fiecare dintre noi o avem in interior din prima zi de viata.  Ma rog la Dumnezeu ca sa nu stingem lumina din sufletele noastre.

Azi, maine , nu sunt doar simple zile. Sunt respirari, adiate visuri desenate, proiectate,  si cuvinte asternute pe coala din acest  document numit viata, acest dar urias pe care l-am primit. Ce facem cu el depinde in mare parte de noi. Cat putem haideti sa nu traim ambiguu, sa ne amintim ca avem in noi cate un pic  din diadema unui inger si putem transforma negrul in alb.

Acest text a fost inspirat de cuvintele propuse de Eddie.

Anunțuri

7 gânduri despre „12 cuvinte si textul lor

    1. Potecuta, faci tu ce faci si imi pui emotia pe chip si in suflet.Sunt clipe in care lumina de care spui tu e umbrita, ca la orice om. Iti multumesc, draga mea. O dumimica cu multa bucurie si lumima pe chip si in suflet, sa ai. Te imbratisez!

  1. Frumoase gânduri !
    Eu consider ca, trecutul si viitorul sunt aspecte subiective, relative ale timpului si spatiului. Doar clipa prezentului este obiectiva, absoluta…
    Trecutul este umbra lucrurilor viitoare experimentate, traite în prezent.
    O seara si un Weekend superb, draga Laura !

    1. Multumesc, Iosif. Prezentul, cred eu, ne e modelat intr-o oarecare masura de ceea ce trecutul ne lasa mostenire valoric, sufleteste vorbind si tot prezentul ne determina viitorul. O duminica plina de frumos si binecuvantari, Iosif.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s