Intinerariul din suflet pentru suflete speciale

O călătorie e mai mult decât atât, e posibilitatea de a cunoaşte oameni noi, de a lega prietenii şi a descoperi lucruri neştiute până atunci.

Se apropie Crăciunul şi mă gândesc că, ne-ar prinde bine, dragi prieteni, o vacanţă specială, aici pe meleagurile natale, unde cuvintele poartă în ele secole de înţelepciune şi sufletele noastre se regăsesc mai uşor cu Creatorul.  Toată această perioadă înseamnă acasă, mirosul înmiresmat al cozonacului cald, poveşti de altădată, tradiţii şi oameni frumoşi, curaţi la suflet.

Acum, poate mai mult decât oricând, avem nevoie de o evadare din tumultul orașului, de  o pauză din alergarea spre orice și să ne îndreptăm pașii spre locuri în care autenticitatea, sinceritatea și simplitatea sunt o normalitate.

Deoarece ştiu că sunteţi oameni care au o legătură puternică cu Dumnezeu, vă voi invita într-o vacanță specială, în Bucovina lui Stefan cel Mare şi a lui salbă de mânăstiri ca Voroneţ, Suceviţa, Putna, Dragormina  precum şi  în Maramureşul oamenilor dârzi.

Iată la ce m-a gândit inspirată fiind de  cei de la CND Turism Vacanţe speciale, pe care îi ştiu de multă vreme şi care au  oferte turistice şi destinaţii de vacanţă  pe gustul tuturor.

Am răsfoit oferta lor şi am găsit locul perfect pentru a ne caza atât la Suceviţa, Voroneţ, cât şi în Maramureş. Sunt tarife accesibile la  pensiuni care se ridică la standardele celor mai pretenţioşi clienţi, cu facilităţi multiple, de la excursii, până la diferite activităţi de petrecere a timpului liber în interior.

logo-vacante-nou

Ajunși acolo, vom simți că minutele, orele, zilele au alt ritm,  mai molcom, ca și graiul moldovenesc. E mai îngăduitor și ne îndeamnă să privim mai atent înspre noi. Pașii, alteori grăbiţi, ni se vor îndrepta lent spre locuri sfinte cu atingeri de îngeri, mânăstirile Sucevița și Voroneț

Sucevița e locul atins de sfințenie și blândețe, așezat pe valea pârâului Suceviţa, la 18 km de oraşul Rădăuţi, care sursură parcă poveşti din veacuri trecute.

15226426_10211758433819277_279374323_n

Ctitorie a întregii familii de boieri, Movilă, Biserica, cu hramul „Învierea Domnului”, are o pictură realizată în frescă, care pare un mănunchi de poveşti din viaţa unor sfinţi (Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe)  narate prin acele fresce.

Măicuțele ne vor primi  cu lumină pe chip și un „Doamne ajută”ca  fâlfâitul unei aripi de înger. Mânăstirea ne va întâmpina cu picturile sale pline de învățăminte, făcute cu înțelepciunea acelor timpuri. Scara virtuților ne va atrage atenția prin amploarea ei şi  prin lupta dintre bine și rău, arătându-ne încercarea omului de a se redobândi pe sine, cel perfect creat de Dumnezeu, om care s-a pierdut prin căderea în ispită şi că suntem datori față de noi și Creator să ne regăsim perfecțiunea sufletească.

De pe pereţii celor trei abside ne vor privi cu cuminţenia lor sfântă serafimii, îngerii, profeţii, apostolii, episcopii, martirii, pustnicii şi călugării, în „Rugăciunea tuturor sfinţilor.”

Vom pleca de acolo cu aceste gânduri adânc întipărite în minte și suflet și ne vom îndrepta spre Voroneț, acolo unde de câte ori am fost, am avut impresia că Dumnezeu și-a scuturat penelul în vopselele pictorilor ce deschideau ferestre spre cer prin fiecare icoană pictată și așa a apărut albastrul acela de neimitat şi veşnic admirat.

15174630_10211758423499019_477121989_n

La  Mânăstirea Voroneț, situată în localitatea cu acelaşi nume, ne vor întâmpina Apostolii ce şed cuminţi pe laviţele moldoveneşti şi Arhanghelii ce vestesc Învierea din bucium, Maica Sfântă în rugăciune şi tot Noul testament povestit în picturi.  E locul potrivit, cred eu, datorită frescei  Judecăţii de apoi, pentru meditaţie la ceea ce facem, cine suntem şi ce putem îndrepta, pentru ca sufletele noastre să fie curate.

Bucovineanul e om vesel, care știe să se bucure de viață, așa că, sigur ne vom prinde în hora moldovenească strămoşească, o horă jucăuşă, sprintenă ca sufletele celor de acolo. Iar când jocul va lua sfârşit vom coace colacii rotunzi numiţi „Creciun” împletiţi sub forma infinitului ce vor sta pe masa de Ajun, alături de cele douăsprezece feluri de mâncare de post, auzul fiindu-ne desfătat de colindele cântate în dulcele grai moldovenesc, de cetele de copii şi feciori îmbrăcaţi cu sumane şi având la căciuli muşcate.

Purtând în minte şi în suflet tradiţiile, frumuseţea locurilor dar şi  poveştile ce au un aer de copilărie plină de năzbâtii, ca a lui Creangă   precum și un dram de înțelepciune transmisă de undeva din veacuri de istorie,  vom porni la drum către Maramureş, alt loc în care se pare că timpul se mai reîntoarce către trecut.

Oamenii, primitorii, îşi poartă cu mândrie costumele populare, mai ales la ceas de sărbătoare. Ne vor întâmpina  cu bucurie şi cu acelaşi dulce şi sfânt „Doamne ajută” şi ne  vor deschide porţile de lemn, cu crucea, soarele, funia împletită în două (binele şi răul), sămânţa vieţii şi chipul uman, încrustate, ca o poveste.

Ne vor servi cu bucate alese, tradiţionale, aşezate în vase de ceramică roşie nesmălţuită (aici e singurul loc din Europa unde  se mai produce)pictată în culori vii ca sufletele românilor. Vom încerca şi noi să lucrăm câte un vas şi vom frământa lutul cu picioarele, apoi îl vom pisa cu  ciocane de lemn, vom prepara pigmenţii din pietre abrazive şlefuindu-le apoi cu pietre de râu.

Mânăstirea Bârsana, construită din lemn, situată pe valea Izei, va fi următoarea oprire a caravanei noastre.  Acest sfânt locaş e ca o poartă între trecut şi viitor, e simbolul puterii credinţei, căci niciodată cei din Bârsana nu au renunţat la crezul de a avea o nouă mânăstire pe locul celei vechi strămutate de acolo. La Bârsana, ne vom aduce aminte că o credinţă puternică poate muta şi munţii.

manastirea-barsana-1

Acolo pare că turla străpunge cerul şi Dumnezeu participă la Sfânta liturghie şi te întâmpină cu „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului”. 

Aceasta este Caravana Vacanţe Speciale, în care vă invit dragi cititori, să ne desfătăm sufletele şi să ne reconectăm cu România Autentică.

La vară, o să vă propun o altă caravană, mai exotică, căci cei de la CND Turism au şi locaţii exotice în portofoliu.

vacantespeciale6-300x200

Sursa fotografie Mânăstirea Bârsana: http://www.crestinortodox.ro

Acest articol e scris pentru Superblog 2016.

Anunțuri

7 gânduri despre “Intinerariul din suflet pentru suflete speciale

  1. Tii minte poezioara mea:

    „De atunci promisă-mi este escapada viitoare:
    Eu să urc în avioane, el cu mine n-o să zboare;
    Cică pleacă-n aventură doar pe roţi şi chiar pe ape,
    Trenuri, tiruri sau rulote, numai de văzduh să scape.
    Eu mă-ntreb cu a mea minte, voi aveţi aşa probleme?
    Sau al meu se-alintă iară şi îmi face nişte scheme?
    Ca să stam mai mult pe-acasă şi să văd doar Bucovina,
    În popasul către socrii, conducându-şi, calm, maşina?”

    ..e clar, el conduce, tu ne esti ghid, măcar nu ne ratacim. M-ai facut sa vreau sa plec in vacanta. Speciala. Fain articol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s