Orice peripeţie are rezolvare

Pentru mine maşina e în regulă dacă are toate roţile la locul lor, are schimbătorul de viteze funcţionabil, pedalele în bună stare şi dacă toarce când cheia de contact îi zice bună dimineaţă. Simplu şi la obiect.

Aşa s-a întâmplat şi într-o zi de sâmbătă, când am plecat împreună cu părinții în prima excursie în nordul Moldovei. Lipsa indicatoarelor, entuziasmul nostru ca ajunsesem acolo și puteam revedea oameni dragi, au fost suficiente pentru a ne rătăci. Încet, încet, mergând noi așa veseli, către Putna, ne trezim că citim pe o bornă kilometrică:Chişinău. Brusc toată veselia noastră a înghețat ca în ” Ice age „. Eram într-o zonă total necunoscută. Am avut şi „norocul” să alegem o rută puţin circulată. Am zis că aşa ne putem bucura în linişte de peisaje, de drum, fără prea multe claxoane, frâne, întreruperi datorate reparării de drumuri. Na, acum descurcă nene încurcătura! Am coborât din maşină şi am încercat să ne dăm seama cam pe unde suntem faţă de Putna. Ba ne ghidam după soare, ba după bornele kilometrice care au fost pe drum. Asta presupunând că le-am şi văzut.

La un moment dat, tata a luat hotărârea: ” Ne întoarcem pe drum, până vedem un indicator către Putna. ” Zis şi făcut. Intre timp sună vărul meu:
– Ce faceţi văruţă? Cum e la Putna?
– Nu ştiu!
– Cum nu ştii? Păi nu acolo aţi zis că mergeţi?
– Păi ba da, dar aproape am ajuns la graniţa cu Moldova.

O linişte profundă se auzea în casca telefonului şi apoi un hohot de râs puternic
– Păi, mai văruţa s-a stricat Gps-ul?
– Care Gps?
– Cum care Gps? Ăla din navigaţia multimedia din maşină!
– Stai că m-ai pierdut! Eu nu ştiu să avem aşa ceva. Lăcrămioara nu e hi-tech ca Black Beauty a ta.
– Acum o săptămână, nu m-ai sunat tu că vrei să o upgradezi pe Lăcrămioara? Să o faci cea mai tare din parcare.? Nu ţi-am spus să iei legătura cu cei de la Edotec.?Sunt oameni serioşi.Ţi-am zis că au peste 3500 de articole în stoc, sisteme navigaţie multimedia pentru orice tip de maşină. Toate produsele sunt testate. Iţi acordă şi suport tehnic. În două zile sunt la tine la uşă si ţi-l montează ei, ca să fie siguri că nu faci vreo boacănă demnă de povestit nepoţilor, ca asta de acum. Ce ai făcut? Nu ai vorbit cu ei?

edotec_mic-300x300

– Păi… nu! Am zis că îmi pun sistem de ăla de care zici tu, dar a apărut posibilitatea de a face excursia asta acum. Nu am mai stat după comenzi. Mai târziu nu mai puteam!
– Off! Dacă acum îl aveai instalat,  nu mai aveai probleme. Are gps inclus, hărţi, te putea ghida perfect. Modul GPS e de înaltă precizie, recepţionare rapidă si stabilă a semnalului, pornire în doar o secundă. Navigarea inteligentă prin intermediul asistentei vocale te ajută să conduci mai în siguranță. Are funcţia de trafic în timp real, oricând si oriunde, planificarea călătoriei din timp, partajarea rapidă și uşoară a informaţiilor legate de locaţie cu rudele și prietenii, inclusiv prin aplicaţii de tip Waze. Acum te plimbai pe unde a călcat Ştefan cel mare! Nu vă mai rătăceaţi decât dacă voiaţi.
– Uff! Acum chiar mi-e ciudă.
– Stai aşa, că am intrat pe site-ul lor! Am văzut că au montaj pe tot teritoriul ţarii. Oriunde te-ai afla. Trebuie doar să plasezi comanda şi adresa de livrare şi să te programezi la montaj Poţi plăti în rate. Produsul are garanţie 24 de luni şi ai drept de retur. Ce zici?

 


– Ce să zic?! Normal că vreau. Dar nu ştiu dacă am semnal să pot intra pe net.
– Pun eu comanda, tu spune-mi ce adresă să pun. Şi ce sistem de navigaţie auto vrei.

I-am dat adresa, unde urma să fim cazaţi a doua zi, după ce plecam de la mătuşa. Am ales un sistem navigaţie dedicată cu gps pentru BMW.  Are radio, touchscreen capacitiv de 7″, bluetooth pentru carkit, usb player, sd card şi dvd auto. Funcţionează pe sistem Android.

Nu mai aveam de gând să aştept până ajungem acasă. O aventură era de ajuns. După ce mi-a ajuns coletul, am vorbit cu cei de la Edotec să mă programeze pentru montaj. Am stabilit de comun acord ziua şi ora pentru programare. Nu a durat mult şi navigaţia auto era montată.

După câteva zile i-am dat telefon vărului meu din maşină:

– Ghici de unde te sun?
– Nu ştiu!  Mi-e şi frică să te întreb!
– Din maşină, în timp ce conduc. Avem sistemul multimedia. Acum te pot suna de pe drum. Preia comenzile direct pe volan, deoarece are conector I-BUS şi pot fi atentă la drum. Aaaa, am stabilit ruta, am introdus-o în memorie şi acum conduc liniştită. NU mai există riscul să ajung la vreo graniţă.

bmw_seria3_e46

Am început să râdem amândoi.
– Are un ecran capacitiv multi-touch cu un timp de răspundere rapid. Ecranul raspunde îndată la orice punct, rând sau tragere. Am cam tremurat la prima folosire…Nu eram obişnuită.
– Ei ca de obicei!. Aşa faci tu! Te temi să nu strici ceva!
– Da! Stai aşa ,că ne oprim, să preia tata caii putere.
– Hai, mai zi-mi despre navigaţia asta!
– Claritatea imaginii este foarte mare.
– Păi da, deoarece are rezoluţie mare. Aşa-i?
– Da, 1024*600px
– Ştii că ţi-am spus că o rezoluţie mare, înseamnă claritate! Ce sistem Android are?
– Hmm.. 4.4.4. Cu un cip puternic încorporat. Hard disk de 16 Gb şi ram de 1 GB. Sistem de operare dual. Nu mă întreba încă, dacă l-am încercat. Are o redare video superbă! Ne pot opri pe drum la punctele unde se repară, că nu mă mai supăr. De fapt, de când conduce tata eu cu restul trupei ne uităm la film. Să vezi ce bine se vede Nea Mărin cu Veta lui. Pe urmă vom vedea un concert, aşa mai soft, să nu deranjăm şoferul.  Că tot veni vorba de concerte, are o radare audio excelentă. Putem să ascultăm datorită egalizatorului în orice stil vrem: pop, rock, jazz. Aaa, mi-am instalat şi o aplicaţie din Android Market.
– Stai, lasă-mă să ghicesc… e-book, nu?
– Hi, hi ce bine mă cunoşti!.
– Văruţa, te las. E o ştire foarte importantă la tv, care are legătura şi cu munca mea.
– Zi-mi canalul, să mă uit şi eu!
– Păi… are şi tv digital inclus? Nu mai ştiu!
– Normal ,că da! Păi, ori tot, ori nimic! Ştiu, ştiu, mă pornesc greu, dar când o fac să te ţii nene.
– Ok!. Uită-te pe postul de ştiri, care îţi place ţie mult. Încă ceva! Unde mergeţi acum?
– Uite acum, o parchează tati pe Lăcrămioara cu spatele, că avem şi sistem de parcare inteligent care activează camera de marşarier, pe strada ta! Ce, credeai că scapi să nu te strângem în braţe de ziua ta?

De la o aventură, pe plaiuri moldave, maşinuţa noastră a devenit hi-tech datorită profesionalismului celor de la Edotec şi a ajuns pe tărâm spaniol:)

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

sursa foto: http://edotec.ro/

Anunțuri

Zâmbete în Octombrie

Simt în glasul ei toamna. I s-au prelins picurii ploii de Octombrie în suflet.  E o fiinţă solară pentru care ploaia e ceva care o face să zâmbească mai  puţin.

Undeva în difuzoare aud: „A venit, a venit toamna/ Acoperă-mi inima cu ceva”. Eu fredonez melodia, dar mă trezesc spunând cu umbra unei flori în loc de umbra unui copac. De ce? Habar nu am!

Mă uit pe geam şi mă întâmpină  singurul trandafir ce încă se mai încăpăţâna să rămână intact, ca o dovadă de iubire a naturii către om.  Ca un salut al verii în plină toamnă. Văzându-l, am ştiut exact ceea ce ar pune din nou zâmbet în glasul ei. Florile nu au lipsit niciodată din viaţa ei. Întrebarea era cum să fac. Nu voiam să fie ceva obişnuit. Aveam nevoie de ceva special. O floare sau un aranjament floral care să alunge banalul acestei zile de luni dintr-un Octombrie prea gri. Exact în momentul acela primesc un mesaj de la sora mea spunându-mi atât: „OLLA! 

Prima reacţie a fost să pun mâna pe telefon şi să o întreb dacă a evadat prin Ibiza. În timp ce căutam numărul, îmi mai trimite un mesaj:  „Nu te panica! Nu am plecat fără tine. Am văzut nişte flori superbe şi m-am gândit la tine. E florărie online.  Sunt furnizorii Casei Regale. Să ştii că de acolo îmi comand toate florile  pentru  nuntă, dacă îmi găsesc şi mirele!”.

olla_mic-300x300

Am simţit că cineva acolo Sus ştia ce căutam. Am intrat pe pagina lor şi în timp ce priveam florile, totul devenea clar. Nu era o florărie  oarecare, ci florăria de poveste. Pentru ei floarea era mai mult decât atât. Era poarta către basm. Cu ei sigur banalul nu mai exista. Oricât de mult ar fi plouat afară, oricât te-ar fi solicitat realul, cu ei evadezi, fie şi pentru un minut în basmul florilor.

Aranjamentele florale arată măiestria artistului florar. Da, e o artă tot ceea ce se întâmplă acolo. Aveam impresia că nu privesc o pagină web, ci un catalog de tablouri florale. M-au fermecat. În fiecare buchet, fie că e de mireasă sau pentru cineva drag, în oricare dintre cadourile florale, găseam o parte din sufletul creatoarei. Simţeam iubirea ei pentru flori.

Mi-a atras atenţia un trandafir roşu din Ecuador. Micul Gigant îşi merita numele. M-a cucerit la prima vedere. Emana cu putere  acel mesaj pozitiv pe care îl căutam. L-am comandat şi  i-am rugat pe cei de la Olla să ataşeze un bilețel pe care să scrie „Prietenia e floarea sufletului unui om.” şi să îl livreze în parc. Ştiam că în ultima perioadă, Maria,  prefera plimbările matinale.

micul-gigant-trandafir-din-ecuador-jpg-2

Zis şi făcut. Curierul s-a apropiat i-a întins floarea şi a plecat. Ea, după câteva secunde de uimire l-a strigat şi i-a spus că a greşit persoana. Nu are cum să fie ea!

„Ba da, doamnă. Dumneavoastră sunteţi. De unde ştiu? Mi s-a spus că aveţi o privire plină de vise şi lumină ce răzbate din sufletul dumneavoastră. Aşa e, are dreptate persoana care m-a trimis.”

Eu eram ceva  mai în spate. I-am văzut surprinderea pe chip şi un zâmbet discret, ca şi un boboc de trandafir ce aştepta raza de soare ca să se deschidă. Îl purta încă pe chip când a plecat  din parc.

M-a sunat să îmi spună că azi ar vrea să ne întâlnim. Să povestim, aşa cum nu am mai avut timp sau stare să o facem. Ne-am dat întâlnire la ceainăria  care îi plăcea ei mult.

Mi-am adus aminte că îmi povestea că acolo se simte ca şi cum ar fi la un ceai cu Regina. Pe retină îmi rămase un aranjament florar,  din multitudinea de aranjamente florale , marca Olla. Un ceainic cu zambile, lalele şi alstroemeria, intitulat  ” Regina Parfumată” .

regina-parfumata-aranjament-floral-pe-suport-de-ceainic

L-am comandat, dând ca adresă de livrare ceainăria.  Am ajuns mai devreme şi i-am rugat pe cei de acolo ca atunci când vor aduce ceaiul să aducă şi aranjamentul florar. De toarta ceainicului am ataşat: „ Cel mai olla-lala accesoriu al unei femei e zâmbetul. Îndrăzneşte să îl porţi! „

Când a venit comanda,  o dată cu ea, a sosit si ceainicul  cadou. Zâmbetul i-a înflorit din nou pe chip  şi în glasul ei nu mai simţeam toamna. Îmi povestea entuziasmată de întâmplarea de dimineaţă. Nu înţelegea ce se întâmpla. Nu era ziua ei. Nu ştia cine era „vinovat”.

” Nu trebuie  neapărat să fie ziua ta,  pentru a fi surprinsă.. E ziua în care cineva a vrut să îţi redescoperi zâmbetul. „

” Am un cadou pentru tine. O lampă mai specială. Care îţi va lumina fiecare seară de toamnă.  Lampa florală, OLLA. E  o lampă ce e ca tine, solară. Aruncă o lumină difuză pe florile care o însoţesc. Sunt şi frezii, acolo, favoritele tale! „

colt-de-rai-lampa-florala-unicat-jpg-2

Expresia de pe faţa ei, a fost de nepreţuit. Ochii îi zâmbeau, faţa  ei emana fericire. Atunci şi-a dat seama cine era în spatele surprizelor din acea zi. Mi-a spus doar atât: „De acum, ziua de luni din luna Octombrie va fi senină! „

Nu mai ploua în glasul ei . Era soare în sufletul prietenei mele dragi.

M-am hotărât să apelez mereu la cei de la OLLA.  Pentru mine sunt salutul naturii către sufletul uman.

George Budoi spunea: ” Dacă pentru fiecare gând la tine ar apărea o floare, întreaga lume ar fi o grădină înflorită.”

Haideţi să facem lumea o grădină înflorită. Acum e mult mai uşor. Cu cei de la OLLA, orice floare e o poveste a unui zâmbet.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

Sursă foto: https://olla.ro/

 

 

 

 

Avizez, reabilitez, dăruiesc

Eram în drum spre muncă, când am observat din fuga maşinii o casă micuţă ce mă trimitea cu gândul la casa bunicii. M-a cuprins melancolia şi brusc mi s-a făcut dor de căsuţa cu flori cum îi spuneam când eram mică. Toată ziua m-am gândit doar la ea. Pe seară, după terminarea programului, am anulat tot ce mai aveam programat, mi-am luat bagaje cam pentru o lună şi am plecat spre casa pe care bunica mi-a lăsat-o. Mă întrebam în ce stare o mai fi. Nu mai fusesem de câţiva ani pe acolo. De ce? Poate din lipsă de timp, poate din comoditate. Dar acum simţeam că trebuie să mă duc. Era ca şi cum mă chema.

Ajunsă în faţa porţii, am şovăit puţin. Îmi era parcă teamă să văd casa. Am tras aer în piept şi am intrat în curte. Am privit fugitiv către casă, parcă aşteptându-mă să mă dojenească cineva pentru uitare. Era acolo, intactă, dar cu un aer trist. Ferestrele erau scorojite de la ploile ce le-au udat de atâtea ori, tencuiala îşi schimbase culoarea spre un alb murdar. Înăuntrul ei totul era aşa cum ştiam. Teracotele aşteptau cuminţi să încălzească pereţii şi să ne cheme la poveşti în jurul lor. Îmi aduceam aminte de glasul bunicii spunându-mi poveşti în timp ce eu alunecam în braţele lui moş Ene toropită de căldura din vocea ei şi cea a teracotelor.

Am aprins focul, am dereticat prin casă şi m-am decis să stau acolo cel puţin pentru o lună. Eram în concediu de odihnă şi tocmai asta aveam de gând să fac, să mă odihnesc în casa copilăriei mele.

În zilele următoare, am observat că ferestrele nu mai închideau etanş şi răcoarea dimineţii intra şi în casă de la prima oră şi că teracotele nu mai făceau faţă. Mi-am dat seama că e ca o luptă cu morile de vânt, aşa că am hotărât să caut soluţii.

Aveam impresia că însăși casa îmi spunea în felul ei: „Fată dragă eu am cam îmbătrânit. Știi, tu când simți nevoia unei schimbări, fugi la coafor sau la o sesiune de cumpărături. Ei, cam așa aș face și eu, dar nu pot singură. Ce zici, mă ajuți? O renovare ar fi perfectă. Uită-te la casele din jur. Sunt ca scoase din cutie. Știu că vei zice că eu am farmecul meu, dar mă gândesc și la buzunarul tău. Cei de aici au apelat toți la Avizez. Au ei o vorbă: O casă nu trebuie să facă găuri în buget, mai ales iarna.”

Am ieşit în curte să mă plimb puţin și să-mi fac planul de acţiune. Auzisem despre certificate energetice, despre izolări şi alte lucruri aferente domeniului. Chiar mă gândisem să mă duc să cumpăr materiale termoizolante, dar habar nu aveam ce anume şi ce cantitate ar trebui. Mă şi vedeam cu o tonă de materiale cu uneltele în mână jucându-mă de-a marele meşter faur. La ce talent am sigur a doua zi tot ce meşteream era ca şi inexistent.

Întorcându-mi privirea spre poartă am văzut un copil cu ochii albaştri privind spre mine înfrigurat. I-am făcut semn să intre. Îl chema Ionuţ. L-am invitat înăuntru şi i-am oferit o ceaşcă cu ceai fierbinte. În timp ce încercam să aflu mai multe despre el a scăpat din mână o bucată de ziar pe care era trecut un nume: Enermed impex Srl. L-am întrebat dacă ştie despre ce e vorba. Mi-a spus că mătuşa unde locuia cu familia lui voia să îşi vândă casa şi a apelat la ei pentru un certificat energetic. Când a văzut că am venit acasă, s-a gândit că poate vreau s-o vând şi l-a trimis să îmi spună de ei. Elaborează rapid certificate energetice la cele mai bune prețuri din țară. Totul poate dura maximum 24 de ore în funcţie de complexitatea clădirii. Am zâmbit şi l-am asigurat că nu o vând, dar că mi-ar fi de folos numărul şi adresa celor de la Enermed.

logo_avizez-300x251

Aşa că am zis să fiu fată deşteaptă şi să fac ceea ce bunica îmi spunea mereu: Să nu calc de două ori în acelaşi loc. Adică să nu fac un lucru de două ori când pot să îl fac o singură dată şi bine.

Am căutat pe net informaţii despre cei de la Enermed(Avizez).  Aşa am aflat că au o echipă de profesionişti în domeniu. I-am contactat şi a doua zi a venit un domn foarte amabil care cu ajutorul unui echipament de ultimă generaţie a întocmit certificatul energetic al căsuţei. Verdictul nu era prea bun: clasă energetică D. Mi-a recomandat şi un audit energetic, prin care se puteau stabilii soluții de reabilitare şi modernizare din punct de vedere energetic atât a casei, dar şi a instalaţiei de încălzire şi preparare a apei calde.

capturacertificat

Mi-am zis, că dacă tot am intrat în horă, să joc până la capăt. I-am spus omului că aş dori şi o termografie. Citisem pe site că e recomandabil să faci  aşa ceva. Era o modalitate sigură de a  şti care sunt zonele pe unde se pierde căldura şi se infiltrează aerul.

captura-15

Omul a telefonat după un coleg, care a venit prompt cu o cameră cu termoviziune şi a început să scaneze pereţii casei. Eu mă uitam fascinată. Mi-a explicat că acea cameră înregistra radiaţiile infraroşii pe care mai apoi le va converti în imagini, gama de culori arătând diferenţele de temperaturi la nivelul casei. Mi-a spus că îmi poate arăta cu certitudine dacă sunt probleme pe la instalaţiile de apă. Îmi era mai mult decât clar că am de a face cu profesionişti.

capturacasa

După câteva zile am primit certificatul energetic, concluzia auditului energetic şi ale termografiei cât şi propunerile pentru cea mai bună reabilitare energetică. Era cam mult galben pe acolo semn că se pierdea multă energie.

M-am pus pe muncă ştiind clar ce am de făcut. Am luat legătura cu un prieten expert în izolări termice de calitate, care mi-a recomandat să folosesc o grosime de 20 cm la materialul izolant. Era mai scump, dar economiseam energie în timp și scădeau costurile întreţinerii. După anvelopare, așa se numește tehnic, am schimbat ferestrele acelea scorojite şi neetanşe cu geamuri termopan cu 5 camere ce ştiam că nu lasă intemperiile să se simtă în casă. Ţinând cont de vârsta casei mi s-a recomandat schimbarea instalației de apă cu ţevi noi, izolate . Zis şi făcut. Deja căsuța era mai stilată cu noua ei fața.Şi 100%mai sănătoasă.

” Îți place noul look, draga mea? Ești mult mai elegantă acum”, îi spuneam în gând.

Am hotărât, că dacă tot am intrat în marea renovare să aduc un plus de confort casei. Am cumpărat o pompă de căldură şi aport solar. NU, nu sunt un mare specialist în aşa ceva. M-au ajutat experţii. Mi-au spus că aşa voi avea şi apă caldă şi căldură prin panourile solare, fără a mai cheltui mult la întreţinere.  Şi uite aşa căsuţa bunicii s-a schimbat si se apropia de diploma de locuință pasivă energetic.

Nu mai avea acel aer trist, părăsit. Să nu credeţi că am renunţat la teracote. Le-am păstrat ca amintire a vremurilor în care totul era senin.

În tot acest timp, Ionuţ venea zi de zi să vadă marea transformare. Pe măsură ce casa prindea altă faţă el se întrista. Am aflat mai târziu de ce. Dacă eu mă răzgândeam şi o vindeam? El şi familia rămăseseră pe drumuri şi spera ca să se poată adăposti la mine cât timp voi sta acolo.

După terminarea renovării i-am chemat din nou pe cei de la Avizez şi certificatul a trecut de la D la A. Nu mai aveam nicio grijă. Casa devenise primitoare din nou. Am zâmbit mulţumită. Și îmi părea că și ea e fericită. Acum nu mai era cea mai costisitoare din zonă. Din contră, a devenit foarte economică.captura-casa

Am ieşit în grădină şi în timp ce mă plimbam cuvintele bunici mele îmi stăruiau în minte: „Să nu îţi faci comori pe pământ.”

Am şoptit: ” Acum ştiu de ce am simţit că trebuie să vin aici!” .

M-am reîntors în curte şi m-am apropiat de Ionuţ. L-am luat de mână si i-am zis zâmbind:  „E a ta!„. Apoi am plecat fredonând în gând AVIZEZ, REABILITEZ,CONFORT DĂRUIESC!

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

Sursa foto: http://www.casadex.ro/2013/11/afla-pe-unde-pierde-casa-ta-caldura-in-timpul-iernii-si-cum-poti-preveni-acest-lucru/

Sursă foto: https://www.avizez.ro/

Scrisoarea pantofilor

Dragi prieteni,

Vă mai aduceţi aminte ziua în care am auzit o voce cunoscută care spunea că perechea de converse Chuck Taylor All Star Brea va fi expediată chiar în acea dimineaţă? Entuziasmaţi, v-am spus:

–  Gata!  Am plecat!. Vă salutăm, dragilor! Poate ne mai întâlnim prin oraş sau prin lumea asta mare.

Încă ne mai aducem aminte urarea voastră:

 –  Să vă fie bine şi să aveţi  parte de o viaţă frumoasă şi plină de aventuri!

Drumul a fost cam lung şi nerăbdarea pusese stăpânire pe noi. Ne-am imaginat de atâtea ori acea zi. Prima întâlnire era cea mai importantă. Ne-am mai verificat încă o dată aspectul. Era perfect. Pielea strălucea, şireturile se prezentau  impecabil, talpa era în cea mai bună formă.  Aşteptam cu nerăbdare să păşim pe cărările, drumurile pline de aventură pe care ea  ne va purta.

Deodată,  drumul a luat sfârşit. Am auzit  niște voci calde, pline de bucurie şi apoi se făcu lumină.

O mână delicată ne-a scos afară din cutie.

–   În sfârşit, aţi sosit! Cât sunteţi de frumoşi! Şi mai ales de înalţi! Dacă aţi şti voi cât v-am căutat!

large_img_719199.jpg

Am devenit foarte curioşi. Am început să căutăm alţi confraţi în jur, doar, doar ne vor lămuri. Oare toţi oamenii se bucură aşa? Dar nu am găsit nici un ajutor. Cel puţin nu imediat. Poate mai târziu, căci  nu mai aveam timp.

–   Hai, să vă scot la o plimbare. Vă fac inaugurarea, zise ea încântată.

–  Iupii!  Aşa ne place. Să fim activi. Să mergem pe drumuri noi, să ajutăm la construit amintiri.

 Am  plecat la plimbare până la Muzeul Satului. Acolo avea domnişoara întâlnire cu nişte prieteni.

Pasul ei era uşor temător. Avea foarte mare grijă să nu ne accidenteze cumva pe la bordurile, care uneori erau prea înalte pentru ea. Pantoful stâng era cel mai protejat.

Ne-am adus aminte că atunci când ne-a probat, înainte să plece, ea  a spus către prietena ei:

„-  Ai fost martor câte perechi de pantofi sport, converse ,sneekers, am încercat. Noroc că mi-ai zis de articolul acela despre Answear.

answear-patrat

Am accesat pagina lor şi ochii mei au reperat din prima secţiunea de încălţăminte sport. Am intrat rapid acolo.   Am căutat pantofi sport damă şi am dat peste minunăţia asta de converse. E fix ceea ce îmi trebuie. Au vârful rigidizat, rotund, din gumă ca şi talpa. Cel mai important e că au gamba mai înaltă şi îmi asigură piciorul să nu mai fugă şi să am mersul mai sigur.  Cu stângul trebuie să am mare grijă. Ştii că acolo îi stric cel mai des. Sper ca ei să fie mai rezistenţi”.

Auzind asta, pentru o clipă am avut impresia că ne cam sugrumă şireturile.  Trebuia să fim foarte atenţi să nu ne înlocuiască  rapid.

Ajunşi acolo, domnişoara s-a oprit pe o bancă la umbră să se mai răcorească. Atunci am mai răsuflat şi noi puţin. Spre surpriza noastră, prietenii ei purtau tot pantofi sport de la Answear.

–  Psst, psst! Salutare, prieteni!. Ce mai faceţi? Sunteţi noi în gaşcă:) Bine aţi venit!

Vocea venea dinspre o pereche de adidaşi  pentru damă, negri, joşi, eleganţi.

middle2_img_750479

–  Bine v-am găsit!

Eram bucuroşi că în sfârşit puteam lămuri misterul poveştii  pantofului stâng, care cedează primul. Din primii paşi făcuţi împreună cu ea ne-am dat seama că ceva e diferit, dar fiind noi în lumea asta a pantofilor sport,  am zis că poate nu înţelegem noi bine.

Am întrebat direct, ca să nu cumva să nu mai apucăm.

– Aaa, o să vedeţi singuri despre ce e vorba. V-aţi dat seama că e un pic mai aparte.  Dar nu vă faceţi griji. Vă cunosc de pe site-ul Answear şi ştiu cât de rezistenţi sunteţi. Apropos, la noapte să nu cumva să nu dormiţi! Plecăm la drum lung. Aţi nimerit într-o gaşcă plimbăreaţă rău.

–   Unde mergem?

–  Am auzit ceva de ..  Dunăre. E cam departe.

–  Nu e nicio problemă. Suntem noi. Avem energie destulă, am zis noi mândri.

Nu prea înţelegeam de unde avea ea atâta energie şi poftă de ducă. E o fiinţă care la prima vedere pare firavă, de porţelan. În spatele acestei aparenţe e o femeie care iubeşte viaţa, adoră plimbările şi să organizeze  excursii alături de oameni dragi.

A doua zi am fost din nou scoşi la plimbare. De data asta am observat că domnişoara noastră a pus în rucsăcel şi o pastă impregnantă waterstop.  Îşi făcuse temele, nu glumă. A învăţat de pe site-ul celor de la Answear cum să ne protejeze, pentru a fi în cea mai bună formă pentru mult timp.  E clar, avea în plan o excursie cu barca, pe Dunăre. Nici o zi fără o aventură, exact aşa cum ne place!

După un drum de câteva ore am ajuns şi la destinaţie. Ne-am plimbat ceva timp pe faleză, apoi a urmat relaxarea  cu barca. Era excelent să simţi răcoarea venind dinspre Dunăre. Noi eram tare încinşi de la căldură. Aşa că ne bucuram de fiecare briză. Ce bine ar fi fost dacă ne-ar fi auzit cineva când strigam că vrem la umbră! … Dar nu ne auzea nimeni si toţi erau fascinaţi de toată întinderea aia de apă.  Era frumos, nimic de zis şi  era să picăm şi noi în admiraţie, când deodată a trecut în viteză o şalupă şi brusc ne-am trezit cu un duş neprevăzut în program.

– Iupii,ce răcoare e acum! Dar ce bine e că suntem protejaţi! Cine ştie, ştie, ne-am zis în gând.

A fost o excursie pe cinste.  Am trecut într-o singură zi de la Dunăre la munte. Paşii ei mici, uneori nesiguri, ne-au purtat şi prin locuri pline de o linişte aparte. Ea le spune locuri pentru liniştit fărâmele de suflet ale omului.  Acolo, am aflat că pentru ea momentele astea sunt foarte importante. Sunt clipele în care uită de sine, de tot ce o înconjoară  şi îşi ascultă sufletul. Aşa e ea profundă, veselă, energică, plimbăreaţă, interesată de tot ce e nou, luptătoare.

 De când am venit la ea suntem pantofii sport preferaţi. Pe ceilalţi i-a pus într-un pantofar şi i-a cam uitat. Săracii de ei  au înfiinţat o asociaţie: „Asociația Pantofilor Sport Anonimi „şi fac terapie în grup.

Ea le spune tuturor că e cea mai bună investiţie pe care o putea face.  A ţinut minte sloganul spus de prietena ei: Answear is the answer.  A căutat mult timp  pantofi sport aşa ca noi, tocmai din pricina piciorului stâng, care era mai încăpăţânat şi călcă cum vrea el.

Dacă ne întrebaţi cum e să ai o asemenea proprietară, e super. Niciodată nu te poţi plictisi. Cam scoate untul din noi, mai ales la plimbările lungi, dar merită. În special  în zilele de toamnă când iese în parc cu o carte în rucsăcel şi după ce hoinăreşte prin frunze, ascultându-le foşnitul, se aşează pe o bancă mai retrasă şi citeşte cu o voce şoptită. Acum citeşte „Eleganţa ariciului”.

 Aaa…. Vă mai spunem  încă ceva.  A devenit o clientă fidelă, Answear. Am auzit că se gândeşte să  mai comande o pereche, aşa că ne vedem curând dragilor.

Încheiem aici misiva noastră. Suntem chemaţi la o nouă plimbare.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

sursa foto: answear.ro

Puntea

Am închis ochii şi m-am lăsat cuprinsă de căldura razelor de soare  care îmi atingeau obrazul. M-ai atins uşor şi m-ai luat cu tine într-o lume altfel. Am urcat în caleaşcă cu un pas timid, dar, brusc, privind spre Cer, m-a cuprins un calm desăvârşit.  Adierea vântului îmi aducea de departe mirosul sărat al oceanului şi ale sale vieţuitoare.  M-am agăţat, apoi, de un nor şi te-am întrebat dacă toţi suntem croiţi pe acelaşi calapod? Tu m-ai privit cu înţelepciune şi mi-ai răspuns blând: „Pentru un părinte copiii sunt egali, orice ar fi!”

Am zâmbit calin, ca un copil care se joacă cu raze de soare. Am lăsat norul să plece mai departe şi m-am reîntors în caleaşca fermecată. Mi-am odihnit privirea în albastrul infinit al oceanului. Te-am căutat şi, găsindu-te,  te-am întrebat: „Şi dacă copilul rătăceşte pierzându-se în întuneric?” Ţi-am auzit răspunsul şoptit pe o pală de vânt:”Ridică-ţi privirea şi uită-te  atent în jur!”

Am ridicat ochii şi am strigat, bătând din palme: „Ai vărsat călimara pe cer!” Râdeai şi m-ai întrebat ce mai văd. „Ai plâns şi ţi  s-au calcifiat lacrimile! Ca să nu fie prea trist le-ai luminat şi le-ai pus să străpungă întunericul ca sa se reîntoarcă copilul rătăcit?”, am răspuns ezitând uşor.

„Exact, vezi că nu e greu!”

„Dar , am continuat eu, când drumul e întortocheat, când nu e calibrat să ne fie curat şi continuu?”

 „Ei, atunci întind în faţa lui o punte dreaptă, ca o filă netedă şi luminoasă,  presată sub al meu calandru!”

Priveam mirată neştiind cum o fi puntea. A ştiut tot ce era în mintea  mea şi a continuat : „Puntea e făcută cu iubire din iubire şi nu are cum să nu fie lină! Atunci când iubeşti şi primeşti Iubirea, nu te poţi rătăci!”

În momentul acela am simţit cum părinteşte îmi mângâi  calota capului şi îmi dăruieşti Iubirea. Am deschis ochii şi am privit undeva, departe, primind în mine atingerea Ta, ce mă purtase dincolo de orice clipă din calendar.

Expert în devenire

A fost o vreme în care, dacă eram întrebată unde locuiesc, primul răspuns care îmi venea în minte era zona crepusculară. Vă daţi seama că nu-i puteam răspunde aşa omului. Riscam să se uite la mine cel puţin contrariat.

Dar eu spuneam adevărul meu. Aşa era, cel puţin din punct de vedere al funcţionării tehnologiei. Totul mergea anapoda. Acum, ca să fiu sinceră până la capăt, nici eu nu eram vreun talent nedescoperit  în ale conecticii şi reţelisticii.

Îmi aduc aminte şi acum ziua în care am schimbat monitorul calculatorului cu unul mai performant. Am scos fiecare cablu cu grijă, le-am pus deoparte, dar am uitat să fiu atentă fiecare unde venea. Şi uite aşa am stat câteva minute cu firele în mână, încercând să îmi dau seama care cablu era cel care făcea „lumină în sat”. Până la urmă cu ajutorul cuiva mai expert decât mine am  reuşit.

Ştiindu-mă foarte nepricepută în aşa ceva, vă daţi seama ce m-am bucurat când am observat într-o seară că televizorul meu a decis să iasă la pensie. Eu îl consideram tinerel, dar el săracul nu era de acord cu mine. Îi cam obosiseră circuitele.

Am început să caut un televizor. M-am gândit eu, că dacă tot e să iau ceva nou, să fie  un televizor smart. M-am înarmat cu ceva informaţii , ca să pară măcar la prima vedere că aş şti ceva. Deşi pentru mine toţi acei termeni, toată terminologia tehnică seamănă cu hieroglifele de pe picturi rupestre.

Omul a fost amabil şi mi-a dat tot felul de date tehnice. Eu, cu o faţă de intelectual, dădeam din cap ca şi cum înţelegeam totul.

Am ajuns acasă şi mi-am adus aminte că omul spusese ceva de cabluri HDMI. Îmi explicase că ar putea transmite un film in format BluRay, de pe laptop la tv fără să modifice din imagine sau sunet. Am intrat pe net, căutând site-ul recomandat de el.

Am dat telefon cam pe la toată lumea care ştiam că se pricepea,  să îmi spună cam ce ar trebui să caut. Până la urmă, cu ajutorul informaţiilor găsite pe website-ul Conectica, am ales  un cablu HDMI1,4.cc-hdmi4l-15 Televizorul fiind generaţie nouă, suporta un cablu HDMI 1.4. , care permite conectarea diferitelor dispozitive cu interfaţa HDMI tip A (standard). Exemplu: PC/laptop la TV/monitor/proiector etc. Suportă rezoluţie de până la 3840 x 2160 pixels @ 24/25/30 Hz si 4096 x 2160 @ 24 Hz.

Am plasat comanda şi mi-am văzut în continuare de rutina mea zilnică. După câteva zile a ajuns şi coletul de la Conectica.

Adevărul e că mă cam bazam pe faptul că prietenii mei buni, care se pricepeau la aşa ceva, mă vor putea ajuta să instalez totul.

Ghinion, Laura! Toată lumea era ocupată, ba cu examene, ba cu deadline-uri, ba delegaţii.

Ţi-a trebuit Smart tv şi cablu HDMI, acum să te văd cum te descurci! Un televizor simplu nu ţi-a mai convenit!„.  Am luat cablul şi am început să îl cercetez. Ai mei se cam prăpădeau de râs, aşa pe înfundate să nu deranjeze geniul aflat în plin proces de descoperire. Mi-au zis că aveam aceeaşi privire ca a lui ET când a ajuns faţă în faţă cu copilul pământean. Ţineam cablul în mână de parcă îmi era teamă să nu mă mănânce. Am început să caut mufa aferentă în televizor,. Cum erau două asemănătoare, am făcut un fel de ala bala portocala şi am ales o mufă. M-am dus victorioasă la laptop, încercând să îl cablez şi pe el. Să se înfrăţească cu domnul televizor. Aici a fost şi mai şi. Oare de ce trebuiau atâtea găuri? Nu mai ştiam care pentru ce e. Am pus cablul în locaşul care părea a fi cel mai asemănător cu mufa.

Convinsă că totul e în regulă, am ales un film şi mi-am luat popcornul,  fără de care nici un film nu are farmec. M-am aşezat comod şi aşteptam să înceapă filmul. Nu mişca nimic. Ecranul era albastru ca cerul de vară. Era liniştitor nu zic nu, dar eu nu voiam asta.  Am mai încercat odată, dar acum a fost şi mai şi. Era negru complet ecranul. Am trecut de la cer de vară senină la întuneric. Ce mai, eram bună de pus la rubrica aşa nu. Îmi trecea prin minte că iar a intrat în acţiune zona crepusculară şi  s-a dus ora mea de relaxare zilnică.

„Felicitări, geniule! Ai reuşit să strici din prima un televizor nou nouţ. Dar, ce crezi că mă mir? NU, draga mea, din contră am descoperit că nu există zona crepusculară. Sau mai bine zis am realizat cine e de vină”, bombăneam în barbă în timp ce am scos cablul  din ambele device-uri. Pe când stăteam îmbufnată nevoie mare, am mai văzut un locaş la laptop care semăna cu ce trebuia. L-am atacat rapid cu cablul, de parcă săracul fugea undeva, am cablat şi televizorul aşteptând cu sufletul la gură să văd dacă mai dă din circuite televizorul. Dacă nici acum, atunci când? Victorieeee! Trăia şi se vedea atât de clar şi se auzea perfect. Avea dreptate domnul acela de la magazin. Redarea era impecabilă.

După ce am văzut  că în mine totuşi stă pitit un omuleţ descurcăreţ, am prins curaj.

Văzând  că televizorul meu are şi youtube pe el, m-am gândit că nu ar strica să îmi iau un  router wireless  mai performant decât cel pe care îl aveam. Căutam ceva care să aibă semnal în toată casa. Ecranajul la noi e cam mare. Tot e ceva crepuscular pe aici. Voiam să mă pot bucura în linişte de un concert al trupei favorite.

Ştiind deja de cei de la Conectica şi fiind mulţumită de promptitudinea cu care mi-a fost livrat cablul minunat, am decis să apelez tot la ei. M-am documentat puţin despre ce tip de router wireless mi-ar trebui, pentru ca toţi să putem beneficia de un semnal bun. Să nu ne mai trezim că ne pică netul în mijlocul filmului, al jocului sau exact când mă loveşte pe mine inspiraţia.  Am citit multe articole,  din care am învăţat că pentru un apartament este foarte importantă raza de acoperire, cele middle range funcţionând perfect în astfel de locuinţe. Am accesat şi blogul celor de la Conectica, de unde am aflat o mulţime de informaţii.

Până la urmă, am ales un  router wireless N300 mbs, cu 3 antene detaşabile TendaFH303D. M-a convins faptul că acolo se spunea că elimină zonele fără semnal, ceea ce pentru noi era important. Cu amplificatoare de mare putere integrate, FH303D asigură performanţe wireless incredibile si o arie extinsă de acoperire. Datorită tehnologiei care permite ajustarea puterii de transmisie şi celor trei antene, FH303D sporeşte puterea semnalului şi extinde aria de acoperire pentru performanţe îmbunătăţite, având un semnal stabil.

fh303d-router

A venit şi router-ul mult aşteptat. Am pornit  în a doua aventură pe plaiurile tehnologiei, instalarea şi parolarea. Aşa auzisem că trebuie parolat, ca să nu poată oricine da buzna peste semnalul tău. Eu, de fel ascult ceea ce mi se recomandă, dar zău că acum îmi venea să las baltă parolatul. Dar până la urmă m-am mobilizat şi am reuşit. Era mult mai uşor, pentru că aveam instrucţiuni. Cineva se gândise şi la cei ce încă desluşesc limbajul tehnic.  Aşa, încet dar sigur, am devenit din „blonda” în reţelistică şi conectică, propriul meu expert.

Încă mai am momente în care cred că tehnologia mă urăşte. Dar mă încăpăţânez. Ca să mai învăţ câte ceva voi merge la săptămânile reţelisticii  organizate de cei de la Conectica şi care  au loc între 15-30 octombrie.
conectica_saptamanileretelisticii-facebookcover-300x114

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2016.

Srsă foto: www.conectica.ro

Vis într-un hotel de 4 stele

Sunt turist de meserie. Aşa spun toţi cei care mă cunosc. Tot ce îmi trebuie ca să plec hai-hui e o rază de soare şi timp liber. Asta e combinaţia perfectă. Exact aşa a fost şi în septembrie  când a apărut soarele şi pe la noi. Mi-am pus rapid într-o geantă cele necesare pentru o excursie de weekend şi dusă am fost. Destinaţia? Bucureşti. Trebuia să văd capitala ţării şi după aceea să vizitez alte capitale.

Atât de entuziasmată eram încât am şi uitat de cazare. Mi-am dat seama pe drum. Am tot zis  că mi se potriveşte de minune versul unui cântec – „Sunt cu capul în nori.” Acum, aveam certitudinea că aşa e.

Mă şi vedeam în mijlocul oraşului, cu valiza în mână, întrebând trecătorii de un hotel în Bucureşti sau ceva asemănător.

Am ajuns în capitală pe la miezul zilei. Soarele mă chema la o plimbare pe străzile pline de istorie. Credeţi că m-am mai gândit la cazare? Da, de unde! Am luat la pas Centrul Vechi. M-am bucurat de muzica cântăreţilor amatori. Ba am mai şi dansat cu ei.

Tot plimbându-mă, am ajuns la Biserica Parohiei Parcul Domeniilor, cunoscută mai mult ca Mânăstirea Cașin. Am intrat acolo ca să îmi scutur de pe suflet toate neliniştile şi să aduc o rugăciune de mulţumire pentru fiecare zi în care simt iubire şi ocrotire.

După câteva minute de dialog Suflet-Creator, am ieşit în tumultul orașului. Amurgul începea să ia locul zilei, semn că poate ar fi trebuit să îmi caut un loc cazare.

În momentul acela a sunat telefonul. Era mama. Mă întreba dacă am ajuns la hotel. Am început să caut rapid în minte nişte fraze care să o convingă. Nu am reuşit. Replica ei a fost fabuloasă:

Domnişoara cu capul în nori este rugată să îşi îndrepte paşii de divă spre Hotel Domenii Plaza şi să se cazeze acolo!

Am ascultat-o ca o fiică cuminte ce sunt. În mintea mea stăruia o îndoială.

I-am zis mamei:

– Eu mă duc, nu zic nu, dar nu ştiu dacă mai au oamenii camere libere la ora asta! Doar nu mă aşteaptă pe mine, special?

Am ajuns destul de repede. Clădirea m-a impresionat de la bun început. Era impunătoare şi avea acel quelque chose aparte, ce m-a fascinat, întotdeauna, la clădirile de patrimoniu. Edificiul era inclus, mai mult ca sigur, pe lista clădirilor de Patrimoniu Arhitectural Național. Preţ de câteva minute am rămas cu privirea aţintită pe clădire. Era placată cu acelaşi tip de piatră ca  Arcul de Triumf.

image description

Am intrat în holul  impunător, unde era recepţia. Sinceră să fiu, am simţit că pășesc în alt timp, în altă epocă. Divanele acelea imense si fiecare element în parte păstrau în ele ceva din perioada boemă. Mă aşteptam să apară doamne purtând rochii lungi şi domni îmbrăcaţi în frac.

14800819_1114232871965419_878258048_n

Pentru o secundă m-am gândit că sigur mama a greşit hotelul. Nu aveam ce căuta aici. Îmbrăcată în blugi şi un pulover alb nu cadram deloc în acea încăpere.  M-am așezat pe unul dintre divane şi am sunat-o.

–  Mamă, tu ai greşit adresa? Ce să caut eu aici?

Nu am greşit nimic. E cadoul nostru, al întregului „clan”. Poate îţi găseşti inspiraţia pentru carte. Aşa ne gândeam noi. Mai ales că a aparţinut scriitoarei Doina Uricariu şi păstrează încă atmosfera boemă creată de artistă.

Am rămas fără cuvinte, ceea ce mi se întâmplă rar. Am putut spune doar atât:

Dacă îți imaginezi că aș mai putea articula ceva coerent, vei avea mult de aşteptat. Tot ce pot spune e, doar, un „mulţumesc”.

Am închis, dorindu-mi să fi putut să îi stâng în braţe pe toţi. M-am ridicat şi am mers către recepţioner, fiind încă sub imperiul emoţiilor. Un orologiu vechi bătea ora fixă. L-am privit şi am zâmbit, aducându-mi aminte de ceea ce se spunea când eram adolescentă: „Dacă te uiţi la ceas la oră fixă cineva te iubeşte”. Eu simţeam asta din plin, în fiecare zi. Acum era copleşitor totul.

Am urcat spre cameră, cu paşi repezi, încercând să ghicesc cum e.  Nimic din ce mi-am imaginat  nu se apropia de realitate.

14805454_1114232655298774_1969583271_n-1

Mă plimbam fascinată prin cameră. Fiecare detaliu era în armonie perfectă. Mobilierul masiv din cireş şi stejar era preferatul meu dintotdeauna. Lângă pat un telefon de epocă mă aștepta. Mi-aduc aminte că, mică fiind, îmi doream ca să am un asemenea telefon. Mi se părea şic. Patul enorm era răsfăţ pur. Atingerea ţesăturilor englezeşti si a bumbacului egiptean mă făceau să mă simt ca o regină. Aici parcă nici nu mai simţeam nevoia contactului cu modernismul societăţii de azi, cu toate că recepţionerul îmi spusese că am tot pachetul:

  • Acces la internet Wi-Fi
  • Telefon direct internațional
  • Televiziune prin cablu

Era şi o baie proprie unde am găsit  cosmetice bio şi prosoape moi de bumbac.

Cel care mă încânta cel mai mult era biroul de lucru. Parcă a fost gândit pentru a inspira pe cineva aflat în căutarea muzei. Călimara  împreună cu pana de scris m-au făcut să mă aşez la birou şi să încep să aştern vise pe hârtie  Visuri in Hotel de Vis

domenii-16-150x150

În mijlocul visării printre litere,  am auzit un ciocănit, discret, in uşă. Un domn distins m-a anunţat că peste 10 minute am programare la o şedinţă de masaj. M-am scuturat de visurile ce curgeau din călimară şi am mers la SPA  pentru un răsfăţ nesperat. Masajul cu pietre calde era tot ce aveam nevoie ca să intru înapoi în visare.

spa5

M-am reîntors în cameră şi am găsit pe pat, alături de un trandafir, o rochie de seară albă şi o invitaţie la cină. Nu mai ştiam dacă visez în continuare sau nu. M-am îmbrăcat rapid, am pus trandafirul în păr şi am urcat la ultimul etaj al hotelului. Am păşit, uşor, pe TERASA ASTRODOM şi m-am lăsat furată de panorama ce se vedea de acolo.

r3 Deodată, aud o vocea iubitului meu şoptindu-mi uşor:

–  Bună seara, iubito! Arăţi minunat!

În noapte, se auzea orologiul ce bătea ora fixă, iar noi zâmbeam îmbrăţişaţi.

Eleganţa, rafinamentul şi bunul gust, toate au un nume:

 residence-hotels-mic-300x235

Acest articol e scris pentru Superblog 2016.

sursa foto: http://www.residencehotels.com.ro/