Sufletul şi valsul iubirii

Lin, rapid, vesel sau prea nervos, molcom sau ca o ploaie de vară, sufletul trăieşte. Chiar şi atunci când nouă ne e lene să o facem sau simţim că  nu mai putem el trăieşte. Şi o face aparent tăcut. Îşi şi ne trăieşte fiecare clipă cu bunele ei sau cu relele ei, conştient fiind de faptul că la un moment dat vom avea nevoie de tot ce el adună.

Despărţiri, renunţări, dureri ce lasă urme adânci, visuri ce au fost abandonate,alături de amintiri dulci, bucurii şi speranţe pentru mâine, toate sunt ţinute de suflet întocmai ca un arhivar ce nu renunţă la nimic. Nu o face  nu pentru că nu ar putea , ci pentru că ştie că ne-ar ştirbi din noi. Ne-ar fura o parte din ce vom fi si mai ales din cum vom fi.

Ne definim şi desăvârşim prin tot ceea ce trăim. E drept că sunt anumite perioade în care sentimentul e de dezintegrare, de sfărmare în bucăţi a întregului univers propriu. Atunci paşii ne sunt grei şi mergem din inerţie mai departe. Cu ce? Cu acea speranţă pe care sufletul a păstrat-o întocmai ca un arhivar dibace, ce a învăţat de la Creator ce ne ajută. Când credem că nu vom avea puterea să ne reconstruim universul zdruncinat fie de noi, fie de alţii sau de valurile vieţii,apare în calea noastră Iubirea. Timidă, dar zâmbitoare ne atinge uşor apoi aşteaptă răbdătoare să o vedem, să întindem mâna către ea. Ştie că e posibil să ne temem, dar e sigură că vom păşi pe drumul pe care ni-l deschide în faţă.  Doar ne ştie sufletul pe ale cărui corzi alege să îşî cânte melodia.

Universul nostru redevine Lumină,Zâmbet şi Dăruire. Sufletul e vesel iar şi trăieşte cu bucurie şi speranţă totul, făcând din fiecare clipă o amintire şi un rezervor de speranţă în timp ce dansează Valsul Iubirii.

 

Fluturii mai zboară?

Oare fluturii mai zboară?  Îşi mai întind aripile? E atât de frig acum în lume.Visurile  se ascund  în suflet, undeva de unde să poată dărui o rază de soare când frigul e prea mare. Şi sufletul să rămână cald, deşi uneori apar furtunii de gheaţă, care ucid visuri.

Când unele visuri sunt furate, celălalte se adună şi îşi ating aripile pentru a face un scut de iubire, pentru a le recupera din gheara celor ce le fură. Iubirea vindecă, redă puterea de a spera. Când se aprinde din nou lumina speranţei, fluturii reâncep să zboare. Iubirea e purtată pe aripile lor spre suflete ce aşteaptă însetate să o primească.

Să dăruim iubire ca să putem ajuta fluturii să zboare. Să nu le mai fie teamă să işi intindă aripile pentrru a purta visurile şi iubirea fiecăruia dintre noi.

Arome purtătoare de amintiri şi trăiri

Liniste, calm, zbor spre interior.  Fâlfâiri de aripi ce ating harpa sufletului. Clipe de poveste furate vieţii, amintiri ce se reântorc pe aceleaşi fâlfâiri de aripi. Se reclădesc uşor în suflet , tăcute dar profunde. Pline de înţelesuri ştiute doar de inima şi mintea noastră. O simplă picătură de ceai poate să ne ducă în timpuri ce par a fi depart de mult dar sunt încă vii în noi.

Asta mă gândeam când vizitam siteul celor de la arta ceaiului. arta ceaiului-1452285060

Dacă ar fi să alătur câte o aromă fiecărei etape ar fi cam aşa…

Copilăria, când ne lăsam furaţi de prinţi si prinţese şi duşi în lumea magică în timp ce simţeam gustul pădurii fermecate in fiecare picătură de ceai de fructe de pădure culese cu grijă de părinţi sau bunici. Ceaiul ce ne răcorea şi ne pregătea pentru noi aventuri. Era sigur, aşa cum e şi Ice Tea by Arta Ceaiului  care e 100% natural şi conţine doar bucăţi de fructe si frunze de ceai. fruits-of-the-forest-

 

 

 

 

Adolescenţa, când priveam cerul înstelat şi suflând intr-o păpădie , ce parcă îşi păstrase puful special pentu noi, întrebam ce va fi oare? Stia oare steaua ce ne rezervă viitorul? Atunci sorbeam un ceai cu aromă de lămâie şi mentă şi făuream planuri neregretând nimic. Siguri pe noi. Proaspeţi în idei şi vise precum aroma mentei.Plini de energie.

ceai-verde-cu-menta

 

Maturitatea, aduce cu ea un tumult al vieţii, oameni noi , mereu surprinzători, precum un ceai cu gust exotic.. Dar si melancolia acelor seri de vară, în care ne plimbam prinşi de vraja trandafirilor.Şi a aducerilor aminte.  Dar şi a provocărilor ce urmează a ne fi lansate de către viaţă, destin sau Divinitate.

great-temptation

Câta poveste si câtă viaţă poate purta în ea o picătură aromată.

Aceasta e trăirea mea de azi, după ce am vizitat pagina celor de la arta ceaiului. Mă pregătesc să comand un ceai de fructe de pădure şi mai apoi plec în drumeţie cu termosul rece plin de aroma pădurii . E foarte simplu de preparat şi nu e neapărată nevoie a mai adăuga ceva, putând fi preparat fără zahăr, sau adaugând o cantitate mică de miere sau îndulcitor natural

Dacă v-am făcut poftă sau v-am stârnit curiozitatea şi amintirile, intraţi pe site şi comandaţi. In maxim 48 de ore, ceaiul mult dorit va fiîăn ceaşcă, îndemnându-vă la amintri sau scrieri de poveste. Şi pentru că e vară se pot consuma şi cu gheaţă.

O cană de ceai poate uni suflete şi construi punţi.

Dor

Dincolo de azi e amintirea de ieri. E un zambet pe care l-am ascuns in cutiuta sufletului spre a ma readuce macar pentru o secunda in timpul in care totul parea atat de simplu. E dorul acela ce isi canta melodia aproape in tacere. Caci nu vrea sa tulbure prea tare lumea de acum. Aziul ce se indreapta cu pasi mici spre ieri. Si mai apoi ia calea dorului.

Daca azi, ar fi ca sa ma intalnesc pe o coarda de suflet cu cea de ieri, un ieri indepartat, i-as spune ca imi e dor de diminetile in care radeam la trezire, de serile instelate in care piesele de teatru ma purtau in lumi si vieti noi soptite de cutia magica, ca mi-e dor de puritatea oamenilor , de simplitatea lucrurilor. Nu as mai alerga cu asa mare nesat spre maturitate. Ci as lasa fiecare minut sa se sedimenteze frumos in mine.

Mi-e dor de mari actori ce mi-au leganat copilaria . De voci profunde ce dadeau magie serilor de iarna.

Mi-e dor de voci calde ce acum tac. Mi-e dor de mirosul trandafirilor din curtea bunicii. Nu pentru ca nu ar mai fi trandafiri ci pentru ca erau acolo, in locul drag inimii mele.

Stiu ca maine imi va fi dor de azi. Stiu ca peste ceva vreme imi va fi dor de persoane dragi aflate la mii de km departare.  Atunci voi sopti mi-e dor si voi scoate din cutiuta sufletului acel zambet pe care il voi atarna de coarda dorului ca sa sopteasca vesel melancolia.

Dorul e parte din noi. E o fateta a umanitatii noastre. Doare uneori , dar si mangaie. Stiu ca suna paradoxal. Pe mine dorul uneori ma atinge foarte suav, alteori ma zdruncina ca un val mare ce loveste tarmul. Dar ma si motiveaza . Ma motiveaza sa scriu, sa simt, sa vreau sa fiu bine ca in ziua in care cineva drag revine acasa , eu sa fiu aici asa cum ma stie. Cu zambetul la purtator, cu bratele deschise.

Acest articol e scris cu sufletul pentru campania „Mi-e dor” lansata de Teatru Nottara.