Suflet gravat pe bijuterii

Sunt omul cuvintelor. Le-am învăţat farmecul şi puterea. Le dăruiesc aici şi oriunde pot cu mult drag fiind conştientă de faptul că pot construi punţi şi lega suflete. Cu un cuvânt pot descrie o lume interioară, reuşesc să scot la lumină cântecul sufletului meu. M-au fascinat mereu.

Când dăruiesc cuiva drag un cadou, întotdeauna îl însoţesc de câteva cuvinte care să rămână în sufletul persoanei.

Îmi place să aleg cadoul poveste, care atunci cînd e privit, folosit, să readucă pe chipul celui care il are un zâmbet iar în suflet o amintire, o poveste. De aceea uneori stau cu orele în magazine. În fiecare dar e o parte din mine. Tocmai acesta e motivul pentru care încep tot mai mult să cochetez cu ideea cadourilor trainice. Şi ce cadou e mai trainic decât o bijuterie personalizată  ?

O bijuterie personalizată e purtătoarea unor poveşti de suflet. Poartă în ea momente dragi si sentimente pe care doar vorbele nu le pot cuprinde.   Cum ar fi o inimă pe care să pot grava printr-un cuvânt o dragoste de o viaţă ce nu are nevoie de prea multe cuvinte, dragostea pentru părinţi. O brăţară a dragostei pe care i-aş ruga să o poarte pe mâna stângă, căci acolo e cărarea sufletului, atunci când vor împlini 50 de ani de căsnicie. În ea aş grava un mulţumesc ce poartă în el o poveste ştiută de sufletele noastre.inima

Prietenii sunt îngeri cu aripi crescute în suflet. Aşa îi văd eu. Aşa sunt pentru mine.  Fără ei viaţa ar fi mai pustie. Paginile vieţii ar fi lipsite de strălucire, de atingerea specială a lui Dumnezeu prin ei.  Acum pentru că am găsit locul bannere-lovebird-2în care poveştile pot fi mai mult decât atât,e mai simplu să dăruiesc. O brăţară simplă  cu numele fiecărei prietene  ce mi-a fost dăruită de Sus e cadoul perfect. Sau poate brăţara ce poartă în ea gândul meu rugă pentru fiecare om drag, prieten, prietenă sau familie.

inger

Brăţara înseamnă legătura între suflete.

Dacă vreodată aţi fi în pană de idei,nu uitaţi că există acest loc n care poveştile frumoase pot fi gravate din suflet pentru suflet.

Anunțuri

Tăcere

¨Ne pare lumea azi străină şi rece. Peste  noapte au apărut ziduri ce ieri erau inexistente.¨, mi-au şoptit triste cuvintele.

Se izbesc de ele si se întorc goale şi făra a mai avea vreun sens. Goale şi triste. Şi-au pierdut aripile. Le strâng cu grijă şi le spun că mâine vor zbura iar. Poate îndeajuns de sus, încat să simtă iar soarele mangâindu-le. Tac. Au ales tăcerea. Doar azi.  Mâine vor fi iar la fel ca ieri. Azi au nevoie să tacă…Si să audă, poate să şi înteleagă alte tăceri

Eu le mângâi cu gândul si le spun că tăcerea ascunde in ea mii şoapte ce înca nu îşi pot întinde aripile spre a deveni cuvinte lumina. Stiu că le e greu sa înteleaga acum, dar va veni şi acea zi în care totul va fi clar.

 

Ganduri furisate

Hristos a inviat!

Primavara asta pare a fi intr-un dans aproape continuu cu norii si ploaia. Asterne pe pamant picurii aducatori de viata si in jur liniste. O liniste adanca in care ne reconectam cu ce e ne drag. Avem timp sa stam cu cei dragi. Sa ne ascultam si in principal sa ne si auzim unii pe ceilalti. Sa ne simtim dincolo de sterotipuri si rutina gesturilor.

Acum, in linistea acestor zile de bucurie,putem face pasul catre innoire. Putem alege sa facem ceva nou si placut inimii conectata cu Tatal. Putem alege ca in aceasta calatorie , sa ne reconectam la ce e cu adevarat important. La puterea ce se revarsa din fapta, gandul bun si rugaciunea. La seninul din ochii copilariei ce ne priveste dintr-un ungher al inmii si ne indeamna sa ne readucem aminte cat de simplu ne era atunci sa comunicam,sa credem cu tot sufletul ca cerul e albastru, chiar daca apareau norii gri pe el. Nu eram suparati ca soarele se ascundea dupa nori  un pic, ci radeam la gandul ca vom continua joca dupa…

Acum  ne jucam altfel. Mult mai serios. Pentru ca am crescut si oamenii mari sunt seriosi. Pentru ca viata ne obliga sa fim asa. Locul de joaca s-a schimbat. Regulile nu mai sunt la fel. Acum suntem mai analitici. Mult prea analitici. Acum suferim mult mai mult  la o vorba spusa decat o faceam in copilarie. Acum trecem cu greu peste. Pentru ca un cuvant are alta valoare si putere. Sau cel putin asa credem noi.Dar ma intreb si va intreb si pe voi  : Chiar asa e? Oare e puterea si valoarea nu-i o dam noi prin reactia noastra?

Si totusi era frumos cand totul era simplu. Cand ,desi eram loviti sau ne loveam, dupa cazatura, ne priveam ranile, ne scuturam si intindeam mana ceiluilalt alergand mai departe cu zmeul in mana si cu vantul in par. Stiam parca ca zmeul acela nu trebuie sa isi intrerupa zborul.

Acum zmeul poate fi deghizat in visuri. Nu neaparat ale noastre , ci ale celorlalti. Visuri care isi intind aripile si care atunci cand dau de un obstacol au nevoie ca cineva sa le sufle in aripi. Cu un gest, un gand, un sfat , o vorba buna si o ruga  visul poate sa isi continue zborul. Mana intinsa e un picur de lumina. Lumina ce o continem toti. Si care  e tot ce ne trebuie sa continuam sa fiintam cu adevarat. Sufletul va rade cu inocenta acelei copilarii ce ne priveste cu ochii mari incarcati de amintiri si senin. Va sti si vom sti si noi atunci ca e atat de bine sa ai certitudinea ca e simplu sa te reconectezi cu ceea ce dariueste calm,senin si bucurie.

Suntem ceea ce daruim.

Ganduri venite pe furis inr-o dimineata de Paste. Sper sa le fi transmis asa cum trebuia.