ŞI DUMNEZEU PLÂNGE

 
Văzduhul era de plumb. Oamenii, grăbiți să ajungă la ceva sau undeva, nu îşi ridicau ochii către cerul care se întunecase și mai mult. Pe chipurile lor era o încrîncenare mult prea profundă. Părea ca viața lor se îngreunase de același gri.  Dintr-o dată au început sa cadă picuri mari. Dar nimeni nu se oprea din acea cursă fără de  final spre undeva sau ceva.
 
“ Nimeni nu are timp să vadă că  nu sunt doar picuri de ploaie…”, gândi copilul. Şi  brusc, în freamătul furnicarului de oameni se auzi un glas care striga:  „Mami, tati , Dumnezeu plînge!” Glasul său, deși firav, reuşise sa străbată către urechile fiecărui trecător. Şi  toți se  opriseră din cursa lor. Ochii tuturor se intorseseră nedumeriți către el, apoi către cer. Un domn se apropie  de copil şi îl întrebă cu glas blînd şi tremurînd:  „De ce zici că Dumnezeu plange? Sunt doar nişte picături de ploaie!” Atunci copilul privindu-l îi răspunse : „Nu sunt doar niste picături de ploaie!  Nu vedeţi? Nu auziţi? Nu simţiţi cîtă durere e în fiecare dintre ei ? Nu vedeţi că sunt altfel? Nu auziţi oftatul din fiecare atingere? Voi, oamenii mari, sunteţi vinovaţi pentru că Dumnezeu plînge!”
 
 
 Brusc se auzi un cor de vociferări:  “Cum îşi permite un puşti să zică aşa ceva? Cu ce suntem noi de vină?” Copilul continuă,  deşi părinţii săi încercară să îl oprească: „Da! Voi sunteţi vinovaţi! Îl faceţi pe Dumnezeu să plîngă de fiecare dată când greşiţi! Voi ne-aţi ucis inocenţa! Voi ne-ati arătat ce e răutatea ! De la voi am învăţat să minţim! În fiecare zi, în loc sa iubiţi, urâţi şi ne învăţaţi şi pe noi să o facem. De ce? Voi sunteţi cei care omoară tot ce frumos în ceilalţi şi ne invăţaţi că e „normal” să ne batem joc de cei din jur…, că e ‘’normal” să urâm! Aţi uitat  să ajutaţi, să iubiţi, sa împărţiţi! Ne-aţi învăţat şi ne învăţaţi sa fim egoişti!”  În timp ce el vorbea, picurii erau din ce în ce mai deşi şi grei. Cei din jur s-au oprit din agitaţia verbală şi erau consternaţi. Fiecare dintre ei se simţea vizat de acele vorbe.  Cine era acel copil care le spunea aceste cuvinte  pline de duritate dar si de adevăr?Copilul continua: „Vreţi sa fiţi iubiţi , dar nu iubiţi! Când aţi ajutat ultima dată? Când aţi spus o vorbă bună unui om necajit? Când aţi mângîaiat pe cineva îndurerat? Aţi spus recent “te iubesc?” Când v-aţi oprit o clipă să vă gîndiţi şi la cel de lânga voi? Când aţi spus o rugăciune pentru semenii voştri! De fiecare dată, când alegeţi răul, Dumnezeu plînge!”Nimeni nu mai zicea nimic. Când copilul se decise să privească în jur, văzu cum picurii de ploaie, Lacrimile lui Dumnezeu, se împleteau cu lacrimile vinovate şi pline de căinţă ale  celor pe care glasul său îi  oprise . Sufletele oamenilor au fost pătrunse de vorbele acelui copil. Şi aşa ei au fost siliţi să privească adînc în inimile lor. De abia atunci şi-au dat seama cît de  triste şi goale erau şi câtă singurătate era, deşi la uşa inimii lor bătea Iubirea. S-au privit îndelung, apoi au ridicat ochii spre cer cerînd iertare. O cerere strigată din sufletele lor îngenuncheate în timp ce buzele lor nu mişcau, căci au ales să tacă şi să lase sufletele lor însetate să vorbească. Iar strigatele lor pline de căinţă au ajuns sus la Dumnezeu, şi atunci  Dumnezeu a zîmbit, căci a ştiut că în sfârşit copiii Săi s-au întors la El.  Apăru soarele care se contopi cu ploaia lacrimilor Sale mântuitoare. Pe chipuri se vedea lumina, căci Iubirea intrase pe uşa sufletelor, iar acum Dumnezeu zâmbea. „Vă rog din suflet, să nu îl mai faceţi pe Dumnezeu să plîngă! Iubiţi, dăruiţi, fiţi buni, altruişti, fiţi Oameni!”, se auzi din nou vocea băiatului, care le dărui fiecăruia cîte o floare din buchetul uriaş pe care îl oferise  mamei sale şi  îi rugă să îngrijească această floare, la fel de  fragilă ca şi sufletele lor, cu multă atenţie şi dragoste şi să nu uite niciodată că şi  Dumnezeu plînge!
Anunțuri

19 gânduri despre “ŞI DUMNEZEU PLÂNGE

  1. Doamne ce frumos, cat adevar in aceste randuri…..felicitari! Se vede ca este din suflet si ca acel copil erai tu.Cel putin eu asa am inteles. Tu esti copilul care striga in gura mare sa fim mai buni.

    • Multumesc, Raluca… Bine ai venit. Era copilul din mine. Care isi aminteste puritatea acelei vremi si care sufera cand vede ca varsta copilariei de acum e departe de a mai fi pura.

  2. Valori autentice …NEMURITOARE,izvorîte dintr-o inima curata,menite a disipa norii obscuritatii inteligentei omului adult,de imaginatia curata si inocenta unui copilas gingas,sensibil la detaliile vieti,ignorate de „cei mari”.
    Fiti binecuvântati.

    • Ma bucur ca va place acest loc de suflet pentru suflet. Multumesc pentru cuvinte si pentru popas. Va astept oriicand pe aci. Bine ati venit in casuta cu farame de suflet. Bless!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s