Vointa

Calatorim cu sufletul hai hui si visuri in buzunarul inimii. Ele ne indeamna sa mergem pe drumuri nu intotdeauna line,ce fac ca pasii sa ne fie tematori si hotararea putin zdruncinata. Atunci am vrea sa ne intoarcem inapoi la drumul sigur sau sa renuntam spunand poate altadata. E poate teama de esec cea care ne sopteste asta. .Important e cum reactionam la aceasta teama. O lasam sa ne guverneze sau mergem mai departe?

Daca o lasam sa ne guverneze riscam sa pierdem ceea ce viata ne-a pregatit frumos.  Teama de esec, ne paralizeaza. Ne face neputinciosi. Atunci intervin cei care tin la noi. Si ne motiveaza, ne sprijina sa mergem mai departe, cu dragoste si cu convingere ca e bine sa credem ca va fi bine.

Familia, prietenii, ne insufla din putea lor. Cand noi, din diferte motive, nu avem cum sa ajungem la acel punct din care viata noastra se va schimba in bine, atunci ne vor ajuta ei si chiar atunci cand solutia cea mai usoara pare a fi de neatins, ei vor gasi alte cai. Si viata noastra nu va fi lipsita de acea sansa.

Intocmai ca si cei 4 prieteni, care au gasit solutia pentru a-si duce prietenul pentru a fi vindecat. Nu au renuntat. Au insistat si au crezut ca el va fi bine. Daca ei renuntau, ii refuzau prietenului lor sansa la minunea pregatita de Dumnezeu pentru el. Puterea credintei si vointa lor au facut posibila intalnirea cu minunea si iubirea Divina.

Asa cred ca trebuie si noi sa ne comportam. Sa avem aceasta vointa si putere.Vointa sa mergem mai departe chiar daca usa e inchisa si sa avem credinta ca ceea ce dorim bun se va intampla.

 

Zambet

Sunt omul zambetului. Il iubesc. Il caut mereu si mi-l fac companion in fiecare clipa.  Si uite asa orice clipa are agatat un zambet de ea. Ficare cu cate o poveste simpla sau misterioasa. Cele mai vizibile sunt cele in ca sunt adunate clipele de fericire. Celalalte sunt usor desenate avand misterul visurilor impregnate in ele.

In altele sunt picaturi de ploaie ce s-au ascuns in inima ca un sarut plin de melancolie.

Alteori, cu un zambtet colorez o zi bacoviana folosind culorile curcubeului si bucuria momentelor din copilarie cand jocul imi era trairea.

Zambetul imi e necesitate. E cadoul meu catre viata si cei dragi. E modul meu de a multumi. Zambesc chiar daca lacrimile mai curg. Zambesc in ruga stiind ca sunt auzita.

Cand ma intalnesc cu cineva, zambesc. Am invatat ca un zambet poate insemna mult pentru cei cu care vorbim. Si pentru mine inseamna mult. Imi da o stare buna si ma face sa ma simt mai luminoasa.

Zambiti caci niciodata nu stiti cat bine poate face cuiva acel zambet.

Ganduri de seara de martie

Seara isi coboara magia peste o zi  in care soarele ne-a rasfatat cu blandete. Acum, cand tumultul zilei se stinge incet, avem timp sa ne bucuram de tot ce e in jurul nostru si de cei dragi.  E timpul gesturilor mici, a privirilor pline de cuvinte-povesti ce nu au nevoie de verb pentru a fi vii.

Inima fredoneaza un cant suav, cantul bucuriei . Sufletul acompaniaza acest cant cu un multumesc ce zboara spre inaltul cerului. Si o rugaciune spre binecuvantarea celor ce ne sunt, dar si pentru cei carora pasii in viata le sunt ingreunati, dar si-au pastrat inocenta, curatia inimii.

Avem ce ne trebuie pentru a fi fericiti si sper sa stim sa apreciem asta cu adevarat.Azi, pentru a nu stiu cata oara am vazut un copil care se bucura la tot ce vedea si pentru care o bomboana mai scumpa de 1 leu era o comoara. Pentru ca nu isi putea permite mai mult. Si nu era incrancenat. Spune multe asta nu?

Sa fim senini precum acest copil, sa ne dam seama de binecuvantarile vietii noastre si sa ne aducem aminte si de cei carora cararile vietii le sunt pline de greutati.

WordPress imi spune ca acesta e cel cu nr 100. 🙂  Sper ca macar o parte v-au placut. Promit ca vor mai fi si alte articole.

Reactie

Din pacate zilele acestea o parte a celor care formmeazaa societatea moderna si-au dat examenul de incapacitate umana si emotionala. Asa cum spuneam si in articolul precedent traim intr-o lume avida de perfectiune. Perfectiune ghidata dupa niste standarde creionate subiectiv. Daca un om, nu se incadreaza in aceste standarde acceptate tacit si inoculate in mentalul marei majoritati a colectivitatii, atunci nu are ce cauta acolo. E privit,culmea si in era asta, de unii ca fiind ¨defect¨.Ceea ce e mai straniu si dureros strict din punctul meu de vedere, e ca unii oameni ai zileleor noastre, moderni zice-se, sunt mai putin toleranti decat generatia comunista.  Repet, din punctul meu de vedere.

A avea o nevoie speciala, de orice tip ar fi ea, nu e un stigmat. Sau nu ar trebui sa fie. Si totusi sunt oameni care asa considera. Si care emit pareri de genul ca e doar chin si pentru parinti si pentru copil si ca ar fi trebuit fie facut un avort fie abandonat undeva.

Ma intreb daca cei care au spus asta despre un copil special, au stat vreodata ,macar pentru o secunda, sa isi imagineze cum ar fi ,daca cineva le-ar spune asta lor sau celor dragi lor.? Cred ca nu. In epoca asta in care totul se inlocuieste, se pare ca pentru unii indivizi si copii intra tot in aceasta cateogorie.  Nu e asa.

Viata e un dar pe care tu ca om nu ai dreptul si nu poti sa il arunci la gunoi ca pe un aparat stricat. Nu poti refuza dreptul unui om, copil in speta, sa traiasca si sa se bucure de tot ce pe tine ca individ te bucura.

A fi un om special nu inseamna incapacitatea de a te bucura, de a visa, nu iti neaga dreptul la viata. Sunt oameni care au facut lucruri greu realizabile pentru un om perfect, in acceptiunea celor din jur. Si totusi, se judeca parintele care alege sa nu renunte la copilul cu dizabilitate. De ce? Nu stiu.

Decat sa fie condamnata, criticata decizia unei mame si a unui tata , mai bine cei care o fac si-ar lua un minut sa priveasca in jur. Sunt multumiti de ceea ce au? De ceea ce sunt? Sau si mai bine, i-as indemna sa incerce sa cunoasca un copil,adolescent sau adult care are ceva special. Si apoi sa emita pareri, judecati care dor. S-ar putea ca interactionand cu cel perceput ca ¨defect¨sa aiba o mare surpriza. Sa vada ca acea persoana, indiferent de  varsta, e capabila de iubire, de daruire, ca are capacitatea de a empatiza cu ceilalti la un nivel profund, ca ii plac cartile, ca stie sa se bucure de viata si ca pentru ea sau el dizabilitatea nu exista, a fost transformata in abilitate.

Eu, am fost o norocoasa. M-a ferit Dmnezeu de aceste episoade. Am cunoscut si cunosc oameni care niciodata nu m-au perceput ca pe cineva ¨defect¨. Ci ca pe cineva capabil de multe,  familia la fel . NU am fost, nu sunt marginalizata. Din contra .

Acest articol este o reactie  la modul de comenta , judeca a unei parti din societate, dupa ce o cantareata a spus ca a refuzat sa faca avort medicinal cand a aflat ca bebelusii ei aveau Sindromul Down.

Dragii mei prieteni, cei din real si virtual, cei care vizitati casuta cu farame din suflet, daca vreodata intamplarea va va scoate un individ de acest tip in fata , spuneti-i cum e cu adevarat o persoana speciala si daca aveti posibilitatea puneti-l fata in fata cu ea, el sau ei. Asa il veti ajuta sa scape de prejudecati ce il pun in postura de a nu isi putea  indrepta defectele sale care nu sunt asa de vizibile ca cele ale unei persoane speciale.

 

 

Ganduri

¨Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea tasneste viata¨.

Traim intr-o lume in care tentatia se insinueaza pe nesimtite in vietile noastre. Si e deghizata in ceva inofensiv si pozitiv, bun. Atunci e cel mai mare pericol. Pentru ca prinsi fiind in capcanele tentatilor, in orice forma ar fi ele,e foarte greu sa mai iesim din ele.

In marea majoritate a timpului tentatia se deghizeaza in oportunitati false. Oportunitati de a fi pe placul celor din jur. Traim intr-o lume in care se promoveaza”perfectiunea”sub diferite forme.

Din dorinta de a ne integra intr-o societate avida de aceasta perfectiune, cedam tentatiei de a ne nega imperfectiunile. Pentru ca imperfectiunile pot sa fie biletul de iesire dintr-un cerc din care vrem sa facem parte. Asa ne anulam oarecum individualitatea si devenim o figura dintre multe altele.  O individualitate stearsa si in locul careia apare o figura ce seamana cu toate celalalte. In secunda urmatoare, prinsi fiind in capcana, continuam jocul de a fi in societatea perfectiunii. Si alergam spre drumul usor cu pasi hotarati, caci asa ne-a fost spus. Exista drum usor in viata, trebuie doar sa urmam traseul  trasat de tentatie, traseu ce e departe de calea dreapta care nu e intotdeauna usoara.

Inima poate fi usor dominata de ratiune. Ratiune  care ar trebui sa fie busola noastra pe drumul vietii.  Dar sunt momente cand ne tradeaza si ne face sa luam decizii gresite sau sa rostim vorbe pe care nu mai putem sa le sterge.Atunci cand ratiunea cedeaza, inima e si ea in pericol. Raul din care curg emotii, ganduri bune poate seca si atunci viata devine o insiruire de clipe in care suntem alergatori spre nimic durabil cu adevarat.

Sa nu ne lasam fantana vietii sa sece. Sa o tinem plina de apa din ca se hranesc gandurile si sentimentele placute .