Ne pierdem pentru a ne regasi

 

Traim. Sau cel putin avem impresia ca traim. Dar de fapt ne comportam dupa anumite sabloane create de cineva si care s-au impamantenit ca fiind normale, corecte. Am devenit oameni mari, maturi care nu mai au timp sa priveasca lumea cu inocenta sufletului. Si din pacate nu numai ca nu mai avem timp dar nu ni se mai pare normal sa o facem. Nu cadreza cu faptul de a fi om matur.
De fapt ne pierdem de noi insine, asa cum am venit pe Pamant. Ne stergem din inima si minte faptul ca e normal sa mirosam o flore ,sa ne bucuram de toate maruntisurile lumii , maruntisurii care de fapt alcatuiesc viata.
Pentru o perioada scurta de timp, ne rearuncam in amintirea copilariei , cand viata,ne binecuvanteaza cu un suflet inocent langa noi.
Apoi redevenim oamenii mari,care stiu cum trebuie sa traiasca. Care ii modeleaza pe cei mici dupa cum stim noi ca trebuie. Si atunci , din pacate, taiem aripi, sufocam visuri, si uitam ca viata nu e numai a avea si a fi cum cer anumite norme. Uitam ca si sufletul vede. De fapt, cred ca e singurul care vede clar. Pentru ca e cel care ne tine in legatura cu Divinitatea.E singurul care vede lucrurile in profunzimea lor. Dar pe care nu il auzim.
Ca nu mai avem timp. Oamenii mari nu mai au timp sa construiasca, sa vada ,sa cunoasca cu adevarat.
De fapt nu mai avem timp sa ne recunoastem pe noi insine. Sa ne regasim inocenta si adevarul ce ar trebui sa ne guverneze.
Alergam inspre ceva si ne indepartam de noi,de visurile noastre,de adevarul nostru.
La un moment dat, insa, obosim si ne oprim pentru o secunda. O secunda ce poarta in ea revelatia existentei noastre. Privim in jur si vedem undeva intr-un colt un copil. un copil,cu o privire blanda, melancolica, ce strange la piept o cutiuta . Intrigati, ne indreptam pasii spre acel copil si il intrebam ce are in cutie. Iar el zambind enigmatic ne arata cutia fara insa a o deschide. Are o inscriptie pe ea: ¨Visuri¨. Ne prinde de mana si ne spune doar atat. ¨Te-am asteptat sa le elibeream impreuna. Am avut grija de ele, chiar daca m-ai uitat . Sa le lasam sa zboare si sa fie. ¨
Copilul din noi, traieste. Chiar daca tace. Ne asteapta sa ne traim cu adevart visurile. Sa redevenim acei copii inocenti ce priveau cu sufletul in jur. Si in clipa aceea ne regasim cu adevarat.
Am scris aceste randuri  cu emotie si dor.  Emotia revenirii la tipul de postari cu care am inceput joaca mea cu cuvintele si dor de copilarie.
Anunțuri

6 gânduri despre “Ne pierdem pentru a ne regasi

  1. Ai reuşit să transmiţi emoţia şi dorul! Îţi trmit gânduri bune şi îmbrăţişări pentru copilul cu privire senină care e acolo, îl simt, îl ştiu. Le trimit pe baloane de săpun şi te invit la joacă, vrei? 😉

  2. Da. „Micul Prinț” și Laura. Sau doar Laura. Nu pot spune ca sunt de acord cu tine, nu cred ca putem diferentia lucrurile, mai degraba le generalizam. Am cunoscut și cunosc oameni frumosi ce au curaj sa fie asa cum sunt fara a se incadra in norme și sabloane. Ah, ca ne taiem visele unul altuia? Nu cred ca o facem mereu constient. Lumea e plina de oameni ce cred. Eu, de exemplu, nu iubesc partea aceea de copil din mine. NU CRED IN LUCRURILE MOTIVATIONALE CARE SPUN CA DACA NU O PASTREZI NU POTI SA IEI VIATA IN JOACA. Mă risc. Oricum, mă iau prea in serios uneori, de aici și distrugerile, de la cuvant, la fapta, relații. Stiu, mă contrazic, dar e vorba doar de mine. Pe tine te invidiez pentru faptul ca prin puritatea ta nu vei sti ce inseamna uratul unui om matur. Mai bine, afli doar in interactionari nepotrivite, și iți sunt suficiente acele dezamăgiri incat sa-ti dea Dumnezeu altele. E o lege a compensatiei, probabil. Mi-a placut textul, chiar daca, nu sunt mereu de acord. Dar cred ca asta e una din esentele pe care le-am păstrat in mine. Saptamana buna sa ai!

  3. A nu fi intotdeauna de acord e normal si cred si sanatos. Da, recunosc ,textul e urmare a faptului ca am citit ¨Micul print¨. Am generalizat , dar stiu ca exista oameni care traiesc frumos asa cum zici si tu. copilul din tine, exista si ni-l readuci in fiecare postare de pe aleea amintirilor. Viata trebuie luata in serios, dar intr-un serios neexacerbat. Asa cred eu.Din pacate, am cunoscut si ¨uratul ¨omului mare. Am totusi o varsta, desi poate ludicitatea ce inca mai e in mine mi-o ascunde. Stiu ca maturitatea nu aduce dupa sine doar soare, din pacate. Iti multumesc pentru comentariu si urare. Sa ai o sapatamana senina, margaritarule drag.

    • Da, varsta ta o cunosc și chiar aca cei ce nu știu multe despre tine citesc ce am scris eu aici, imi sustin faptul ca tu esti fata-femeie-copil intr-un echilibru de admirat. „Seriozitatea” mea nu are nicio legatura cu faptul ca nu imi place sa ma simt copil. E o problema, daca o pot numi asa, a mea, indiferent daca in aspectele vietii mele o recunosc usor in diverse momente. Că scot de aici povestile copilariei, e tocmai gaselnita mea de a nu se pune praful pe lucruri care le uit prea repede. Dumnezeu mi-a dat oportunitatea asta grozava. Scriam, de curand, ca maturitatea nu are legatura cu varsta. Omul insa poate fi și in acest caz…ne-copilăros. E existenta oarecum ambiguă și aumata, cred, din care bifezi fara sa fii nevoit sa te simti extrem de responsabil, chiar daca fiecare fapta a ta, arata contrariul. M-am simtit bine in discutia asta. Pup cu drag.

      • Unele conversatii curg usor. Pentru ca ne citim si auzim cu sufletul. Multumesc,Adri pentru compliment.Da,ai dreptate maturitatea nu e neaparat legata de ce scrie in buletin.Sunt situatii in care provocarea numita viata te aduce in punctul in care te maturizezi. O stiu bine. Te pup si eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s