Va multumesc si va urez

Au trecut zilele cu o viteza ametitoare. Exact ca o ploaie de vara. Si Decembrie acesta indecis isi deruleaza zilele de final.

E anotimpul si vremea de a recapitula si de a pune in cuvinte un an intreg.

Daca ar fi sa aleg doar un singur cuvant as alege Multumesc.Stiu ca l-am folosit des dar a ajuns definitoriu pentru tot ceea ce sufleteste traiesc.

Multumesc pentru cuvinte ce apar exact cand am nevoie de ele. Trimise de Sus.Multumesc voua, pentru ca popositi pentru o clipa aici in casuta cuvintelor farame de suflet.

Anul acesta sufletul mi-a fost rasfatat cu multa liniste regasita in locuri sfinte alaturi de oameni dragi.  Am trait clipe de bucurie alaturi de prieteni vechi si noi din viata mea. Multumesc pentru fiecare persoana in parte pe care  Tatal a asezat-o in sufletul meu .

Alaturi de voi am ras, am lacrimat, am sperat. V-am fost si mi-ati fost.V-am simtit fiecare zbatere si fiecare bucurie la care m-ati facut partasa. Cu voi alaturi am scris in liniste fiecare zi cat am putut de frumos.

Multumesc ca ii am pe ai mei sanatosi si alaturi.Multumesc ca simt in fiecare zi Iubirea Divina si sprijinul Lui.Multumesc prietenilor pentru rabdare si daruire altruista. Si da,simt grija si iubirea celor dragi.

In anul acesta datorita tie, varutul meu, am crescut in ale jocului cu cuvinte. M-ai provocat si ai reusit sa ma faci sa scriu asa cum nu am stiut ca o pot face.Multumesc pentru ca ne-am redescoperit pe paliere mult mai profunde.

 Pentru un an tihnit si lin multumesc Doamne. Si voua.Poate am avut zile in care nu am fost asa cum ar fi trebuit si pentru asta imi cer scuze.

Pentru 2016 va urez ca tot ce a fost frumos in 2015 sa se continue si in anul ce vine.Sa aveti un an lin si tihnit fara tristeti, in care Dumnezeu sa va zambeasca mereu.

Sa ne recitim , sa ne ascultam muzica sufletelor si sa ne reauzim cu bine de maine iar si iar zi de zi. Va imbratisez cu mult mult drag si sa nu uitam sa iubim si sa daruim frumos.Si vom primi frumos.

Anunțuri

Duminica si recapitulare

Am avut o perioada ,acum ceva vreme, in care ma intrebam serios, daca sa mai scriu sau nu.  O fi fost ceva in aer. Sau mai bine zis in mine. Simteam ca nu fac bine ceea ce fac. Ca  sunt altii care intr-adevar au ce spune si mai ales cu ce.Cu talent, cu pricepere. Cu daruire.

Da imi lipsea si inca mai am perioade in care imi lipseste, increderea in ceea ce scriu. De multe ori am stat cu textele in fata si nu eram convinsa ca au ce cauta pe blog.  Ca au macar un mesaj. Desi oameni ce imi sunt dragi  imi spuneau ca au. Si o faceau obiectiv , pentru ca stiau ca amagirea nu isi avea rostul.

Apoi, de nu stiu unde, aparea  cite un text minune. De fapt, cred ca stiu. Ma atingea Cineva acolo pe o farima de suflet si explozia venea. Acumulam trairi, cuvinte, idei, situatii si atunci cand venea atingerea le puneam pe fila blogului. Si im scriam , fara sa stiu, poate, cartea sufletului. Farama cu farama. Daruita si reprimita sub alta forma.

De o perioada scriu mai des. Nu atit cit ar trebui. Desi in scris nu stiu daca exista trebuie. Nu am pretentii ca as fi vreun talent. Departe de mine gindul.  Dar am mai mult curaj. Si parca , o poarta noua s-a deschis.   O poarta pe care am deschis-o tematoare.. Si cu un pic de ajutor. Venit si de la voi,cei care imi cititi faramele si m-ati incurajat.

Venit, de asemenea si de la o provocare lansata de cineva drag din familie.  Poza si ceea ce iti inspira. Asta era provocarea. Si uite asa am descoperit o ca pot scrie  mai mult. Si altfel.  Altfel dar tot cu farame de suflet in fiecare postare…

Cit de mult conteaza un imbold. Si vorbele de incurajare, dar si criticile.

Voi scrie in continuare, cu voia Lui, cartea sufletului meu. Asa cum e el. Uneori vesel, alteori trist, mirat sau melancolic. Si poate voi indrazni sa visez la mai mult. Doar poate. Pana atunci, imi dau seama ca ma mai las prinsa in jocul cuvintelor … E placut. Desi  sunt perioade in care apar indoileli.

 

 

Cartea unui om obisnuit

books web (1)Afara e o vreme ciudata. Nici iarna , nici altceva.  Asa ca isi lua o cana de ciocolata calda si se aseza in locul ei favorit din casa. Un fotoliu destul de mare amplasat linga geam.

Privea florile din geam si bradul vecin, pe care il redescoperise  datorita unei plimbari pe  poteci frumoase.

Un gind ii batu usor in timple: ¨ Daca ar fi sa definesti viata cum ai face-o?¨

Se strimba usor. Era prea devreme pentru asa gind. Ce cauta pe acolo?

Dar gindul insista.

¨Ok.fie. Hai sa iti raspund…..desi mi-e tare greu sa o fac. ¨

¨EEE, acum cauti scuze sa nu raspunzi. ¨

¨Nuuuu. Doar ziceam si eu ceva pina sa gasesc raspunsul.

Viata,draga gindule, pentru mine e o carte.O carte scrisa de fiecare om simplu  in parte. ¨

Tacere.¨ Hmm sa fi fost asa de simplu?se intreba fata noastra.  Si se lasa din nou purtata de peisaj, atmosfera ,ginduri, trairi.

¨Asa simplu e sa definesti viata?¨ auzi gindul iar.

¨Te-ai intors….. Daa , asa simplu. ¨ ….in aparenta

¨Si cum scrie omul cartea asta. Cu ce tema? Cine o citeste.?…Mai ales in vremea asta.¨

Se auzi un hohot de ris. Gindul era mirat. ¨De ce ride d-ra? Nu ea a zis ca viata e o carte? Pai si atunci? Cartea nu are tema si cititori? El asa stia….¨

¨Draga gindule, vezi tu, viata e o insiruire de zile. De noi inceputuri.  O zi e un nou inceput.  Exact precum filele unei carti, asa se aseaza si zilele noastre. ¨

¨Da, dar intr-o carte asa cum o stiu eu omul pune ce e mai bun din el. Asa e si cu cartea ta de om obisnuit?¨

Fata a stat un pic ginditoare si sopti : ¨Nu prea¨In cartea pe care eu, omul obisnuit, o scriu apar si lucruri rele si bune, si greseli si pareri de rau, bucurii sau tristeti, lacrimi , zimbete, decizii, situatii, rugaciuni, tot. …¨

¨Hmm. E o carte ce pare greu de scris… tresallta gindul. AAAAA Si cine citeste asa ceva? E prea deschis totul. E mai mult o vitrina decit o carte.¨

¨Da e greu de scris dar e a mea. A omului obisnuit. Am in mine o lume intreaga ce asteapta sa fie creionata, desenata sau scrisa. Sunt file de diferite nuante stii?

Sunt nuante de pastel si senin pentru copilarie cind povestile si zilele aveau miros de bunici…De dragostea lor.

Apoi am crescut si nuantele erau mai pronuntate. Erau nuante de visuri ce se voiau implinite. De sperante ce le cladeau.¨

¨Si ce culori aveau visurile?   A…. Si au miros?¨

¨Sperantele si visele adolescentei au culori indraznete puternice . Asa cum se crede fiecare om atunci.  Cit despre miros,miros a nou. A proaspat. Exact cum mirosea ploaia in copilarie¨

Gindul tacu… Erau multe imagini acolo. Stia cum arata domnisoara in toate acele ipostaze.

Dar filele mai triste. ?Acelea in care am invatat ca in viata sunt si episoade grele? De acelea nu ma intrebi nimic?

Gindul tacu iar. Stia ca erau inchise la culoare si miroseau a toamna ploioasa. De aceea nu intreba nimic.

Domnisoara stia toate astea si zimbi cu subinteles. ¨Asa e ,dar in acelasi timp mai e ceva… Invatam draga gind .  Invatam sa ne bucuram de ceea ce avem, de ceea ce Dumnezeu ne -a dat. Si sa ne acceptam asa cum suntem. Sa nu uitam si sa pastram in noi clipele in care si din care am invatat cite ceva. Pentru ca,dragule, viata, ca orice alta carte si aceasta  e plina de invataminte. ¨

¨Mai sunt pagini speciale?¨

¨Da ,zise domnisoara.Cele mai speciale. Cele care au culorii de viata.. Cele ale oamenilor dragi si ale relatiei cu Dumnezeu.¨

¨  Oameni dragi?¨

¨Da, oameni dragi. Familia pe care Dumnezeu ne-a daruit-o si prietenii pe care tot El ii scoate in calea noastra , desi avem impresia ca noi  ii alegem. ¨

¨Si ce culoare au acele pagini?¨

¨Hmmm. Culoarea Soarelui. Stiu, o sa ma intrei de ce, asa ca o sa iti spun. Pentru ca e speranta in relatia cu familia si siguranta ca va fi bine. E iubire neconditionata. . Pentru ca e caldura. Si miros a o dupa amiaza de vara strabatuta de o ploaie usoara.  Care sterge poate cite o tristete  si readuce zimbet.¨

¨Si cele in care zici de relatia cu Dumnezeu?¨

¨Acelea sunt cele mai frumoase,dragul meu.  Sunt in culoarea curcubeului sau uneori doar albe. Dar altfel de alb decit cele ce asteapta sa fie scrise in Cartea omului obisnuit….. Te vad nedumerit… Da.. e un alb stralucitor… plin de iubire divina ce asteapta sa se reverse asupra omului. Iar, eu  si toti ceilalti ne ridicam privirea inspre cer si vorbim prin rugaciune cu El.  Sunt singurele pagini carora nu pot sa le asociez doar un miros… De fapt miros a tot. Pentru ca Dumnezeu e in tot,toti si in toate. Depinde doar de noi cum alegem sa scriem acele pagini. Cu credinta, speranta, cunoastere de sine si recunoastere a slabiciunilor noastre atit de firesti. Trebuie doar sa nu uitam sa credem.Simplu nu ? Si sa iubim.

Cam asa e viata. O  carte plina de culori, povesti, miros si sentimente. CE se scrie in fiecare zi ca print-o magie. CARTEA OMULUI OBISNUIT ce stie ca e departe de a fi asa cum poate ar trebui. AAA .. Inca ceva .. mare parte din ea o port eu la vedere. Cartea e parte din mine. O citesc toti cu sufletul dar mai ales El, Tatal. Uneori zimbeste, alteori e trist…

Gindul tesari usor si sopti atit: ¨Multumesc, domnisoara… Acum ma retrag sa te las sa continui sa scrii in cartea ta de om obisnuit.¨

Domnisoara zimbi enigmatic ca si cum undeva acolo, in sufletul ei multumea gindului… Acum se ridica de pe fotolui, inchise laptopul si  se intoarse la rutina zilnica.