As fi vrut sa scriu mai des. Mult mai des. Dar ma saboteaza cuvintele. Sunt atat de bine ascunse incat mi-e greu sa le aduc la lumina. Se aseaza cuminti undeva in suflet,asa cum se aseaza lin puful de papadie in timp ce se odihneste din zbor.
Au fost doua luni de vara in mare parte calme si frumoase. Cu nostalgii ce apar de nicaieri si cu momente superbe alaturi de oameni dragi. Doua luni in care sufletul s-a bucurat, caci am avut parte de excursii in locuri pline de calmitatea atat de necesara in lumea asta nebuna.
Am retrait plinatatea de frumos pe care o regasesc mereu cand mergem la cate o manastire. Pentru o ora cel putin uit de tot si de toate. Simt ca am pasit in alta lume. Si plec alt om de acolo. Mai linistit si mai plin de va fi bine.
Am ascultat vara asta cu sufletul. Si mi-a cantat si inca mai imi cinta frumos. E o arie perfecta in care nu-si are locul nimic rau. Asa sper sa fie si de acum incolo.
M-am bucurat alaturi de prieteni dragi de muzica celor de la Directia 5. Si le-am multumit , in gand ce-i dreptb, aietilor , ca nu au folosit prea multi basi, ci au lasat muzica sa vorbeasca nu galagia.
Intr-o seara de vineri cand se spunea sensibil si frumos povestea Naiului de catre Radu Nechifor am ridicat ochii spre cerul instelat si m-am rugat sa ne fie mereu asa. ..
Am revazut persoane dragi plecate de ceva timp de pe meleagurile sibiene si am fost bucuroasa sa vad ca sunt bine.
Intr-o propozitie simpla: Am o vara simpla, calma,si frumoasa.
Vara voastra cum e?
fărîme din suflet 