Peste putere

Cu totii traim clipe de prabusire. Clipe in care spunem ca ne este mult prea greu. Cand avem impresia ca nu mai avem putere. Ca ne este peste putere sa mergem mai departe.

Totul se imprastie in mii de bucatele intocmai ca un puzzle.

Si noi privim debusolati la acele bucatele. Nu stim cum sa ne recladim sufletul.  Nu mai gasim locul fiecarei piese. Unele le pierdem. Poate temporar, poate definitiv.. Continuam sa mergem robotic mai departe,cateodata chiar fara a avea o tinta anume. Ne miram ca mai putem fi. Si totusi suntem. Paradoxal sau nu.

Cum si de ce? Exista o putere mai mare decat orice alta putere omeneasca. Puterea divina. Grija de Sus si Iubirea. Mana intinsa de Sus  se ajuta in unele situatii de oameni. Oameni calzi,empatici. Persoane care treptat ne devin dragi si care ne reinvata sa zambim. Sa ne recladim . Sa inlocuim acele piese pierdute sau sa le regasim.

Prin cei scosi in cale de Divinitate ne ridicam si reinvatam sa fim mai mult decat inainte. In inima se aseaza calmul si putem sopti ca pe o taina doar de noi stiuta: multumesc.

Aceasta este provocarea de luni, gazduita de

<a title=”Eddie” href=”http://www.cartim.ro/jocul-cuvintelor-32/”>Eddie</a&gt;

Anunțuri

5 gânduri despre „Peste putere

  1. Uităm de multe ori că se spune:”Doamne ferește, să -ți dea Dumnezeu cât poți duce”. Uit și eu și duc, și duc,și cad și chiar și îngenunchiată tot duc, pentru că nu am încotro. Sunt atâția oameni dragi care nu au nicio vină de tot ce mi se întâmplă, dar pe ei nu-i las să-mi vadă rănile din genunchi, lor le zâmbesc cum îți zâmbesc și ție acum… continuarea e altundeva… Te îmbrățișez… așa din genunchi.

    1. Si eu te imbratisez draga mea si iti intind mana mea sa te sprijini. Si incet sa te ridici. . Am scris postarea si din experienta proprie. De multe ori fara sa sti, poate, m-ai ridicat.

  2. Durerile nu ocolesc pe nimeni şi, în legătură cu ceea ce spunea Maya, când mi-a fost greu, cel mai greu, m-am gândit că n-aş vrea să aflu vreodată cât pot duce…

    Mi-ai adus aminte de o poezie pe care am scris-o în urmă cu câţiva ani. Îţi las aici o jumătate din ea, că prea se potriveşte…

    Sunt zile când mai ai
    O umbră de speranţă
    Când ştii doar că erai,
    Odată, plin de viaţă…
    Şi în trecut te-ai mai mirat
    C-atâta suferinţă şi durere
    Suportă inima să poarte,
    Şi cu obrazul mai ridat,
    Pricepi că încă ai putere
    Să suferi mai departe.
    Apoi, şi mai uimit de-atât,
    Parcă desprins de tine,
    Priveşti cum sufletul sfărmat
    Se-adună din bucăţi de lut,
    Se leagă tot, întreg se ţine.
    Încet se stinge focul viu,
    Mocnit mai arde sub cenuşă
    Durerea cu al ei pustiu.
    Apoi pui lacăt peste înc-o uşă
    Şi cheia o arunci în urmă,
    Fumul uitării te alină
    Îţi face inima senină
    Şi suferinţa grea o curmă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s