La multi ani,copac cu vise

Azi e o zi frumoasa pentru sufletul meu.  Ma adapostesc la crengile unui copac cu vise. Unde se mai adapostesc fluturi.

Imi plimb inima  printre randuri sensibile sau jucause. Imi miroase a liliac si gandul imi zboara catre tine, Maria. Maria mea draga.

Acum doi ani ne-am cunoscut prin intermediul cuvintelor jucause.  Iar acum un an ne-am si auzit. Aveam impresia ca ne cunoastem de multa vreme. Caci inainte au vorbit intre ele sufletele noastre.

Maria , un nume atat de potrivit pentru un suflet atat de frumos. Un suflet care daruieste cu tot dragul si care se daruieste total.  Esti o femeie frumoasa de la care am invatat ca suntem datori sa fim optimisti. Ca e simplu sa fii frumos la suflet.

Azi e ziua in care iti urez ca Dumnezeu sa iti daruiasca sanatate si putere . Sa iti fie sufletul senin si plin de acelasi frumos pe care il redescopar zilnic.

Pe o pala de vant si o aripa de flutur iti trimit cele mai bune ganduri si imbratisari pline de drag. Sper ca intr-o zi sa ne daruiasca Dumnezeu bucuria de a ne vedea.

La multi ani, Maria.

Imi sunt cuvintele putine si sarace pentru a exprima tot ce a-si dori.  Dar tu sti.

Nu stiu, nu vreau sa fiu altfel.

Nu stiu cum e sa nu iti pese. Sa nu iubesti pe cei de langa tine, familie, prieteni sau oameni pe care nu i-ai cunoscut personal dar cu ale caror suflete la un moment dat s-a intersectat al meu suflet . Si am pus si pun in fiecare intersectare si moment de pasare cate un picur de dragoste si suflet. Farime de suflet.

Nu stiu cum e sa fiu indiferenta. Nu am invatat. Nu a trebuit si nici nu am vrut. Imi pasa . Si imi pasa mult.  Uneori poate prea mult. Dar asa stiu sa fiu. Asa stiu sa iubesc.

Poate sufoc. Poate gresesc. Nu stiu.Dar nepasarii ii prefer pasarea.

Nu stiu cum e sa nu crezi in oameni. O fac si o fac cu tot sufletul. Desi stiu ca e posibil ca sa fiu ranita. Omul e frumos din prima zi. Iar eu asta aleg sa vad. Stiu ca sunt si oameni ce si-au pierdut o parte din frumusetea sufletului dar nu toata. Naivitate? Nu. Doar alegerea de a vedea frumosul in contrast cu uratul unor zile din viata noastra.

Stiu cum e sa crezi in Dumnezeu. Stiu cum e sa simti .

Stiu sa fiu eu.

De unde a venit acest text?. Sincer, habar nu am. Nu exista un motiv anume pentru care l-am scris.

E ceva ce a „tasnit” din taste.  O alta caracterizare a farimelor din suflet

De ce?

De ce ? E intrebarea care ne guverneaza in mare parte existenta, care ne provoaca. Intrebarea care ne ajuta sa ne dezvoltam ca si persoane.

Dar azi de ce-ul meu e altfel.

De ce omul nu constientizeaza ce putere are un cuvant? De ce nu realizeaza ca un cuvant poate distruge o lume.? Oare de ce , noi, ca oameni, nu am invatat nimic din istorie? De ce nu stim ca avem o arma care nu lasa urme vizibile pe corp, dar care raneste la fel? Caci rana lasata in suflet e mult mai periculoasa decat una fizica care sangereaza si e vizibila ochiului.

De ce nu ne oprim pentru o clipa si sa punem calus  acelor cuvinte care odata eliberate devin periculoase. ?

Un cuvant spus cu blandete, iubire lasa in urma lui o inima plina de flori , iar unul spus in mod opus lasa in urma-i un teren in care ghimpii cresc liberi pana la sufocare.

Un cuvant poate infrumuseta sau poate desfigura.  Poate consolida sau poate darima.  Sa fim mai atenti cum folosim cuvantul.

Nu , nu s-a intamplat nimic. Sunt doar niste ganduri ce mi-au aparut in minte intr-o dimineata de mai.

Nu am mai stiut

Ganduri  m-au prins  in mrejele  lor si nu am stiut sa va fiu. Nu am mai stiut sa va daruiesc un zambet, o vorba sau un sprijin. M-am ascuns poate in mine  si nu am mai stiut sa va simt.

Am alergat dupa senin si soare si nu am mai stiut sa alung norii ce mai apareau, cu un cuvant rostit la timp.

Am tacut cand cuvintele s-au inchis in mine si nu am mai stiut sa le descui tacerea.

Dar totusi am stiut sa privesc spre cer si sa pun in privire o ruga de mai bine .

M-am ascuns  poate in amintiri si dor de clipe senine, dar fara sa dispar. Eram aici, dar taceam.

Am lasat tacerea sa adune tot ce ascunde sufletul si acum sunt.

Va sunt, desi poate nu in fapte,dar cu gandul bun.

Peste putere

Cu totii traim clipe de prabusire. Clipe in care spunem ca ne este mult prea greu. Cand avem impresia ca nu mai avem putere. Ca ne este peste putere sa mergem mai departe.

Totul se imprastie in mii de bucatele intocmai ca un puzzle.

Si noi privim debusolati la acele bucatele. Nu stim cum sa ne recladim sufletul.  Nu mai gasim locul fiecarei piese. Unele le pierdem. Poate temporar, poate definitiv.. Continuam sa mergem robotic mai departe,cateodata chiar fara a avea o tinta anume. Ne miram ca mai putem fi. Si totusi suntem. Paradoxal sau nu.

Cum si de ce? Exista o putere mai mare decat orice alta putere omeneasca. Puterea divina. Grija de Sus si Iubirea. Mana intinsa de Sus  se ajuta in unele situatii de oameni. Oameni calzi,empatici. Persoane care treptat ne devin dragi si care ne reinvata sa zambim. Sa ne recladim . Sa inlocuim acele piese pierdute sau sa le regasim.

Prin cei scosi in cale de Divinitate ne ridicam si reinvatam sa fim mai mult decat inainte. In inima se aseaza calmul si putem sopti ca pe o taina doar de noi stiuta: multumesc.

Aceasta este provocarea de luni, gazduita de

<a title=”Eddie” href=”http://www.cartim.ro/jocul-cuvintelor-32/”>Eddie</a&gt;

Reflectii de primavara

O boare de vant pramaveratic sufla puful din fiecare papadie.  Asa cum fiecare zi ne poarta cu un pas mai departe de ieri si mai aproape de maine.  Un maine ce parca se apropie cu pasi prea repezi . Si ne sufla in  visele si sperantele  de ieri spre a face sa infloreasca si acel colt de suflet parasit poate prea des. Coltul de suflet ce tanjeste dupa o clipa de senin. Dupa un zambet.

Sunt zile in care un gest ne duce mai aproape de el si  parca se revarsa peste noi un potop ce plamadeste ceva aparte. Ceva frumos. Speranta.

Sub acest potop de Iubire avem puterea de a para presa ce strange sufletul in chingi si  ne impiedica sa respiram,ne impiedica sa fim noi cu fiecare por al nostru, ne inchide ca intr-un patrat ce ne poate deveni prizonierat de suflet.

Atunci, ceva din noi se revolta si cauta scaparea . Si scaparea e in iubire. In pasare si in a nu ne fi teama sa ne lasam iubiti. Sa acceptam ploaia si sa lasam coltul acela de suflet sa se curete si in ele sa cada picuri de frumos care sa se insiruie frumos ca intr-o pastaie ce mai apoi va rodi ceva placut pentru noi ca oameni.

Aceasta este duzina mea pentru jocul celor 12 cuvinte. Va invit sa cititi altele mai reusite in tabel la Eddy