Cine

Cine sunt? E intrebarea pe care ne-o punem de multe ori. Si nu neaparat pentru ca trecem printr-o asa zisa criza a unei anumite varste. Cred ca asta e doar o motivare a existentei episoadelor de introspectie. Si una firava. Dar asta e un alt subiect.

Simtim nevoia sa aflam de multe ori cine suntem cu adevarat.  Dincolo de nume, dincolo de ceea ce parem a fi. Dincolo de aparente. Si atunci incepe cautarea acelor intrebari si raspunsuri care sa ne ghideze sa ne ajute sa ne descoperim cu adevarat. Se spune ca e cea mai grea misiune pe care o are omul in raport cu el insusi, Si sincer, cred asta. Obliga aceasta introspectie la confruntarea cu parti mai putin placute din felul de a fi. Cu lucruri atat de bine ascunse incat vor fi parut uitate sau straine. Ce apartin altcuiva.

Cred cu tarie ca un om se formeaza din copilarie. Ca se defineste din copilarie. Din mirarea lui inocenta in fata naturii . Din bucuria aceea nedisimulata de a trai de e a ierta , de a iubi si de a fi pur si simplu.  Copil fiind sufletul e cel mai deschis la nou si la a fi modelat de cei in lumea carora a intrat.

La inceput totul e asa cum ziceam bucurie, mirare. Mirarea care face sa apara cele mai sincere gesturi dar si cele mai grele intrebari. Va amintiti intrebarile ce le puneam copii fiind, de tipul:”De ce e cerul albastru? De ce sunt stele pe cer?”

Omul este se pare o fiinta interogativa de la bun inceput.

Sufletul ne este hranit si format de cei de langa noi. Copii fiind suntem cei mai buni invatacei . Si usor de modelat. Intocmai ca lutul in mana olarului. De cum modeleaza olarul lutul si de rabdarea lui depinde cum va fi pe viitor acel om.

Dupa copilarie, dam fata in fata cu tineretea. Care pare cea mai frumoasa perioada. Perioada in care intrebarile prind alta forma si ne cresc aripi pe interior. Iubim altfel, traim altfel. Dar si pierdem de cele mai multe ori acea mirare in fata miracolului de a fi. Totul devine o obisnuita . Un ceva ce e normal sa ne apartina. Dar oare asa e? Ne apartine totul? In tinerete ni se pare ca suntem invincibili, ca tot ce dorim e al nostru ca visurile sunt sigur realitatea de maine. Si ne intidem aripile sa zburam. Si sa fim mai mult decat ceilalti.

Maturitatea ne scoate in cale noi si noi provocari. Alergam de colo in colo ca sa fim asa cum ni se cere a fi. Ne punem intrebari de alta factura. Cele de ordin uzual. Cele care framanta orice parinte, mai ales intr-o societate ca a noastra. ” Cum ma descurc”?Ce o sa fie maine?”.

Si mirarea ne este sufocata. Din nou. Acea samanta care ne facea sa descoperim lumea si rostul ei prin intrebari este adanc ascunsa sau inchisa intr-un ungher al mintii si inmii. Nu mai cadreaza mirarea cu maturitatea.  Poate o mai redescoperim cand suntem in preajma altor copii ce inca nu au uitat sa se mire. Si sufletul ne zburda atunci. Caci fie si pentru cateva clipe ne-am readus sau mai bine zis am fost readusi in acea postura de puritate.

Vin zilele in care apar primele fire ninse. Si in care exista timp. Sau asa speram. Sa existe timp pentru toate. Pentru noi. Pentru intrebari neraspunse inca.  Si incepem sa le punem iarasi. „Cine sunt?”. Si incepem sa ne redescoperim sau sa ne descoperim cu adevarat. Pentru ca nu ne mai negam proprile trairi si vise.

Eu, prin voia Celui ce m-a creat, am timp. Si ma intreb :”Cine sunt?’

Sunt un om unic. Nu, nu e prea multa siguranta de sine. Fiecare dintre noi e unic.

Am trairi ca oricare  fiinta. Nesigurante, temeri. Defecte ca orice om. dar am aflat ca tocmai imperfectiunea e cea care da farmec.

Sunt omul caruia ii place sa analizeze. Sa caute dincolo de aparenta. Poate si pentru ca viata ma pus in postura de ai face pe ceilalti sa vada dincolo de aparena. Si stiu ca orice om e o comoara ce nu se arata de la prima vedere. Ca poate ne construim propria aprenta spre a ne proteja.

Sunt omul care refuza sa isi piara farima de suflet pe care scrie mare:Copilarie, Inocenta. De ce? Pentru ca atunci m-as pierde pe mine ca intreg. O farima din mine ar fi smulsa. Si de neregasit o data pierduta. A pastra acea farima nu anuleaza maturitatea. Nicidecum. Ci doar ma face sa fiu un om complet.

Copilarie, tinerete, maturitate toate se unesc intr-un dans al definirii Omului si Sufletului sau.

Ma inclin in fata  parintilor mei dragi  care m-au invatat sa fiu Om.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s