Visuri

Imi curg pe obraji visuri. Visuri ce s-au cuibarit sub pleoapa sufletului, venite parca  dintr-un joc plin de soapte spuse in miez de noapte.Misterioase si pline de intelesuri doar de ele stiute.

 Picatura cu picatura se descompun si se recompun in chip tainic. Alunga cu strop de senin acel demon obraznic ce vrea sa le intunece. Asa cum soarele e uneori umbrit de nori grei.

Le adun cu grija in camaruta inimii mele si inspir aerul senin din ele.

Caci sunt in fiecare zi si intocmai ca ele ma recompun parca mereu la fel. Si totusi altfel.

Acest mic text e inspirat de cuvintele propuse pentru jocul cuvintelor. Altii au avut mai multa inspiratie. Va invit sa ii vizitati .

Anunțuri

Cine

Cine sunt? E intrebarea pe care ne-o punem de multe ori. Si nu neaparat pentru ca trecem printr-o asa zisa criza a unei anumite varste. Cred ca asta e doar o motivare a existentei episoadelor de introspectie. Si una firava. Dar asta e un alt subiect.

Simtim nevoia sa aflam de multe ori cine suntem cu adevarat.  Dincolo de nume, dincolo de ceea ce parem a fi. Dincolo de aparente. Si atunci incepe cautarea acelor intrebari si raspunsuri care sa ne ghideze sa ne ajute sa ne descoperim cu adevarat. Se spune ca e cea mai grea misiune pe care o are omul in raport cu el insusi, Si sincer, cred asta. Obliga aceasta introspectie la confruntarea cu parti mai putin placute din felul de a fi. Cu lucruri atat de bine ascunse incat vor fi parut uitate sau straine. Ce apartin altcuiva.

Cred cu tarie ca un om se formeaza din copilarie. Ca se defineste din copilarie. Din mirarea lui inocenta in fata naturii . Din bucuria aceea nedisimulata de a trai de e a ierta , de a iubi si de a fi pur si simplu.  Copil fiind sufletul e cel mai deschis la nou si la a fi modelat de cei in lumea carora a intrat.

La inceput totul e asa cum ziceam bucurie, mirare. Mirarea care face sa apara cele mai sincere gesturi dar si cele mai grele intrebari. Va amintiti intrebarile ce le puneam copii fiind, de tipul:”De ce e cerul albastru? De ce sunt stele pe cer?”

Omul este se pare o fiinta interogativa de la bun inceput.

Sufletul ne este hranit si format de cei de langa noi. Copii fiind suntem cei mai buni invatacei . Si usor de modelat. Intocmai ca lutul in mana olarului. De cum modeleaza olarul lutul si de rabdarea lui depinde cum va fi pe viitor acel om.

Dupa copilarie, dam fata in fata cu tineretea. Care pare cea mai frumoasa perioada. Perioada in care intrebarile prind alta forma si ne cresc aripi pe interior. Iubim altfel, traim altfel. Dar si pierdem de cele mai multe ori acea mirare in fata miracolului de a fi. Totul devine o obisnuita . Un ceva ce e normal sa ne apartina. Dar oare asa e? Ne apartine totul? In tinerete ni se pare ca suntem invincibili, ca tot ce dorim e al nostru ca visurile sunt sigur realitatea de maine. Si ne intidem aripile sa zburam. Si sa fim mai mult decat ceilalti.

Maturitatea ne scoate in cale noi si noi provocari. Alergam de colo in colo ca sa fim asa cum ni se cere a fi. Ne punem intrebari de alta factura. Cele de ordin uzual. Cele care framanta orice parinte, mai ales intr-o societate ca a noastra. ” Cum ma descurc”?Ce o sa fie maine?”.

Si mirarea ne este sufocata. Din nou. Acea samanta care ne facea sa descoperim lumea si rostul ei prin intrebari este adanc ascunsa sau inchisa intr-un ungher al mintii si inmii. Nu mai cadreaza mirarea cu maturitatea.  Poate o mai redescoperim cand suntem in preajma altor copii ce inca nu au uitat sa se mire. Si sufletul ne zburda atunci. Caci fie si pentru cateva clipe ne-am readus sau mai bine zis am fost readusi in acea postura de puritate.

Vin zilele in care apar primele fire ninse. Si in care exista timp. Sau asa speram. Sa existe timp pentru toate. Pentru noi. Pentru intrebari neraspunse inca.  Si incepem sa le punem iarasi. „Cine sunt?”. Si incepem sa ne redescoperim sau sa ne descoperim cu adevarat. Pentru ca nu ne mai negam proprile trairi si vise.

Eu, prin voia Celui ce m-a creat, am timp. Si ma intreb :”Cine sunt?’

Sunt un om unic. Nu, nu e prea multa siguranta de sine. Fiecare dintre noi e unic.

Am trairi ca oricare  fiinta. Nesigurante, temeri. Defecte ca orice om. dar am aflat ca tocmai imperfectiunea e cea care da farmec.

Sunt omul caruia ii place sa analizeze. Sa caute dincolo de aparenta. Poate si pentru ca viata ma pus in postura de ai face pe ceilalti sa vada dincolo de aparena. Si stiu ca orice om e o comoara ce nu se arata de la prima vedere. Ca poate ne construim propria aprenta spre a ne proteja.

Sunt omul care refuza sa isi piara farima de suflet pe care scrie mare:Copilarie, Inocenta. De ce? Pentru ca atunci m-as pierde pe mine ca intreg. O farima din mine ar fi smulsa. Si de neregasit o data pierduta. A pastra acea farima nu anuleaza maturitatea. Nicidecum. Ci doar ma face sa fiu un om complet.

Copilarie, tinerete, maturitate toate se unesc intr-un dans al definirii Omului si Sufletului sau.

Ma inclin in fata  parintilor mei dragi  care m-au invatat sa fiu Om.

Ea,femeia. Ea mama

Dulce-amaruie e viata. O spune privirea ei ce are culoare de chihlimbar in care se joaca razele de soare.

Stie ca in fiecare zi exista si fericire. Si isi ascunde in inima momentele in care o lacrimile vor sa vina ca o ploaie de primavara. Le transforma intr-o carte cu sfinte rugaciuni. Rugaciuni ale unei femei ,ale unei mame.

Cata dragoste e in ruga unei mame. Cata frumusete in sufletul ei,ce e ca un camp de flori ce nu ofilesc niciodata. Caci ea, femeia,mama ,are in suflet doar iubirea. Ce o face sa isi ascunda teama,lacrima in zambet. Pentru ca noi sa putem merge mai departe.

Ce minune ca esti ,tu, mama!

Acest mic text e inspirat de cuvintele propuse de Eddie.

 

8 Martie

 E Martie. Un martie capricios. In care primavara se joaca cu iarna . Si ne pacaleste facandu-ne sa credem ca a venit. Si noi ne prindem in jocul ei.

Si jucandu-ne adunam zambete. Si le daruim primind in schimb iubirea celor carora le sunt daruite.

Maine e 8 martie. In copilarie mi se parea cea mai frumoasa zi din toata primavara. Si acum la fel. Mi se pare ca toata frumusetea e adunata in aceasta zi. Oamenii , desi grabiti, se opresc sa cumpere flori. Totul e mai viu, mai colorat.  Mai plin de emotie. Daruim si nu neaparat din conventie. Ci pentru ca ne e drag sa o facem.

Traim altfel parca aceasta zi. Caci e si ziua ei. A mamei. A fiintei ce se daruieste pe sine .

Mama, e omul de la care invatam din prima clipa de viata ce inseamna iubirea. In atingerea ei e un fulg dintr-o aripa de inger.

De la mama am invatat sa nu uit sa zambesc, chiar daca doare. De la ea am aflat ce inseamna a iubi. A avut rabdare, atunci cand eu nu mai aveam. Si putere cand eu credeam ca o sa cad. M-a invatat sa nu imi uit jocul copilariei, dar si sa fiu un om matur. Multumesc, draga mea mama.

Pentru mine asta e frumusetea zilei de 8 martie. Zambetul si lumina din ochii ei. Primavara a venit in sufletele noastre.

Sa o lasam sa se aseze calma si plina de caldura.  O primavara frumoasa ,de poveste, va doresc.