Aparente

Aparentele.  Ne guverneaza  fara sa le constientizam intotdeauna, existenta. Cotidianul e patria aparentelor. Devenim subjugati cel putin pentru o perioada de ele.  Se ascund dibace in diferite forme. In acel „asa trebuie sa se intampl”e sau in etalone impuse de anumite persoane si inoculate prin gesturi sau cuvinte si celorlalti .

Alegem in viata uneori aparenta in detrimentul fericirii.   Alegem sa facem ceea ce ne cere acel „asa trebuie”, acel cod nescris, dar stiut si trait de generatii.  Si fericirea ramane a fi traita pe ascuns. Picatura cu picatura.  Ca mai apoi sa ne retragem incet si sa ramanem cu amintirea acelei fericiri „furate” vietii.  „Furate” societatii inchistate in reguli ce pun sufletul undeva departe  pe lista de  prioritatii. Privim pe cineva si vedem doar la suprafata.  Doar la ceea ce se dezvzluie ochilor fizici. Si suntem tentati sa nu trecem de aparenta. Ceva ce pare fad nu poate fi spectaculos. Si viata zambeste, caci stie ce surprinzatoare sunt aparentele. Si ca in fiecare fiinta e o apa adanca si o poveste ce asteapta sa fie spusa. Si daca stim sa privim si sa ne apropiem de fiinta cu tacere adanca, vom descoperi o lume interioara bogata. Plina de trairi , povesti , lumini si umbre.  A unui  suflet in care iubirea are locul ei aparte. Caci inima unui om e un cer pe care amintirile pot tese cate un norisor vaporos care poate fi o obturare a unei realitati relative.

Mai sunt perioade in care ni se pare ca tot ceea ce stiam e o aparenta. O masca. Ne lasam pacaliti de vorbe  si purtati in locuri in care indoiala e regina. Si datorita acelei indoieli care a gasit locul propice pentru a-si arunca samanta , luam decizii pripite, orbesti chiar.

Decizii ce ne pot marca destinul. Trebuie sa fim atenti ce spunem, cand spunem si cum o spunem. Caci un cuvant e arma sau binecuvantare. E o samanta ce purtata de vant poate deveni roditoare sau pur si simplu un spin ce iti strapunge inima si iti incetoseaza gandurile.

Ca mai apoi un anumit gest sau o intamplare sa iti descopre adevarul. Sau sa ti-l redescopere. Sa vezi ca ceea ce in aparenta parea o falsitate ce masca un presupus adevar, era indubitabil  adevarul.

Sunt decizii pe care le putem remodela  sau sunt cele cu caracter permanent ce isi pun amprenta definitiv asupra noastra sau asupra celor din jurul nostru. Si oricat am vrea nu putem sa schimbam niciodata ceea ce se intampla , datorita acestor decizii.

Sunt cuvinte care daca sunt rostite de cineva care e foarte important pentru noi devin mai mult decat o simpla opinie. Devin adevar. Un adevar ce ni-l asumam. Fara insa a avea motivatia  necesara si fara a ne intreba daca e intr-adevar asa. Si acel aparent adevar ne devine atat prieten cat si dusman. Caci ne inchide intre limitele lui.

Atunci apare cineva care ne atinge usor cu o vorba. O vorba rostita soptit. Dar care are o forta imensa de a distruge acele limite impuse de aparenta adevarului spus si stiut pana atunci.

Ceea ce considerai defect, devine calitate si nu mai trebuie ascuns.  Daca un cuvant e spus cand si cum trebuie are efectul apei ce curge linistit la radacina unei flori si prin bogatia ei devine  un lichid plin de magie ce ajuta bobocul sa rupa coaja ce il inconjoara si sa devina floare.

Ajuta persoana careia ii este adresat sa devina constienta de propria valoare, de ea insasi. Sa isi dea seama ca e perfecta in imperfectiune. Ca tocmai faptul ca nu e cum cere acel” asa trebuie,” o face speciala si perfecta. Si bobocul devine o floare superba ce nu se teme sa se lase mangaiata. E ca o trezire a propriei persoane dintr-un „vis” ce parea realist, la realitatea personala. Si asistam la o salvare a omului din chingile  aparentelor.

Privim in jur oamenii si sunt dati in care ne intriga un gest , o privire.  Si incercam sa ghicim ce e acolo. De ce se fac anumite gesturi ce par a nu fi logice. Pentru ca nu se incadreaza in nota lucrurilor stiute de noi  Din nou aparenta. Ne lansam in presupuneri si scenarii , pe care mai apoi le alipim persoanelor si le luam drept adevar.

Dar mai apoi, datorita unor intamplari ni se releva adevarata poveste.  O poveste ce poate parea imposibila pentru acea persoana. Si totusi e adevarul ei.  Un adevar scris cu gesturi mici , dar clare.  Gesturi ce ne ramn in minte adanc intocmai ca acele urme adanci ramase in carne , laste de niste unghii de pisica adanc infipte.  Spre a nu fi uitate.

Concluzia mea e ca trebuie sa invatam sa privim dincolo de aparente. Si vom descoperi comori .

Aceasta postare mi-a fost inspirata de o carte draga sufletului meu. O carte ce te provoaca la a te confrunta pe tine insuti in raport cu aparentele.  E vorba de Visatoarea din Ostende. Darul primit de la un om sensibil si drag, Maria.  O persoana ce imi arata mereu frumusetea sufletului ei.  Multumesc,draga mea.

Am incercat sa pun in aceste ganduri o farima din mine si cuvintele duzinei propuse de Eddie.

Anunțuri

Rugina unui legamant

Totul incepe cu o promisiune. Cu un legamant Un legamant  prin care se dorea a indeparta ce e distructiv. Omul se angazeaza sa il respecte. Trec zile, seri intregi in care nimic nu pare a pertuba sufletul acestuia sau mintea. Nimic care sa il faca sa isi incalce acel legamant. E o liniste adanca. Poate prea adanca.

Dar vine o zi in care apare acea intrebare? De ce? De ce sa Nu incerce sa vada ce se intampla daca acel legamant e incalcat sau ocolit ? Doar  nimeni nu va sti.

Odata aparuta ideea linistea devine furtuna. Caci Omul rupe legamantul . Crezand ca e mai presus de el.  Crezand ca facand acel pas in afara legamantului isi va face bine.

Brusc vede si se vede pe sine cu alti ochi. Si se rusineaza. Fuge ,sperand ca ascunzandu-se nimeni nu va sti.  Dar legamantul rupt se transforma in rugina. Rugina ce il urmareste. Ce ne urmareste pe fiecare.

Caci odata rupt acel legamant, Omul a ales  in trufia lui sau poate inconstienta lui sa plece de Acasa. Sa paraseaca bucatica lui de Rai.

Mult timp, multe secole chiar, omul a dus cu sine acea rugina a unui legamant rupt. Pana in ziua in care a fost facut un nou legamant de rascuparare a acelei greseli. Promisiune devenita realitate si facuta tocmai de El, de cel in fata caruia Omul rupsese legamantul. Si rugina a disparut.

Acest text e inspirat de tema propusa pentru provocarea de azi.

Soare …suflet… ganduri

Imi odihnesc privirea pe cer. Un cer de un senin profund ce te indeamna la visare chiar daca acum nu e nici o stea pe el,  doar astrul Soare. Astrul responsabil cu energia. Cel putin pentru mine.

Si da , imi las sufletul sa ia o pana si sa scrie el. Azi e important el. Nu ce am in minte. Am avut o saptamana in care nu am avut poate starea sau poate timpul sa il ascult. Sa il las sa zburde asa , ca un copil ce sare vesel in jocul lui. Sau sa caute refugiu in ganduri bune ce se cos si devin o platosa cu care se apara. Gandurile bune ce intotdeauna  parau sagetile ce uneori erau trimise spre a rani , spre a secatui si a face ca acea coarda umana sa se atrofieze si acolo unde odata pompa speranta sa fie desert. Dar nu reusesc. Pentru ca  stiu  ca daca intind mana spre Tine si spre oameni dragi in mine va lumina mereu o Stea. Steaua ce mi-a fost daruita si pusa sa palpaie ca lumina intr-un felinar de veghe in partea stanga. In inima.

Pana ce a scris aceste randuri , am inmuiat-o in farama de suflet si nu in minte. Caci sufletul, inima sunt la fel de inteligente . Trebuie doar sa asurzim la zgomotul mintii si sa auzim muzica lor. Cuvinte ce ne sunt soptite suav, intocmai ca un cantec linistitor rostit de o mama ce isi stange copilul la sin. 

Azi le ascult pe ele si imi las gandurile bune sa pluteasca pe vazduh si sa scrie clipe frumoase, pe care mai apoi sa le pun intr-o rama , acolo, in cutiuta de amintiri. Amintiri bune si de suflet.

Pentru texte scrise de oameni frumosi si posibil mult mai inspirati, va invit sa vizitati tabelul ce gazduieste  duzina de cuvinte.

As vrea

As vrea sa am o cheie cu care sa resetez  aceasta masinarie  care arunca  cu umbre si nori. Si care imi pare ca vrea cu tot dinadisul sa taie oamenilor  aripioarele uneori nesigure ale sperantei si elanul gandului bun

Ca si cum un croitor neindemanatic sfasaie cu foarfeca un material si il transforma in ceva prea fragil sprea  a mai fi aratat lumii.

Sunt intrebari pe care sufletul le-ar striga cat ar putea de tare, intocmai ca o trompeta care strapunge calmul unei zile senine. Dar stie ca nu va intelege intotdeauna raspunsurile  si atunci isi cauta in adancuri acea incredere in bine, desi uneori pare atat de relativ si o  inchide intr-un flacon pe care scrie timid speranta. Speranta ce ii va  fi oxigen atunci cand va simti nonsens.  Si cand acel nonsens va vari trompa sa in flacon incercand sa transforme  sperantele  in zdrente ,ne agatam intocmai ca acele plante cataratoare de tot ce avem mai bun si cu incapatinare o pornim inspre reusita, fara a avea acele covoare fermecate, urmasele covorului lui Aladin. Doar un telefon fara fir ce comunica direct Sus: Inima. Si cu camarutele sufletului umplute ca niste straite vara, de visuri, dorinte  idei si iubire.

Aceasta a fost joaca mea de azi. Pentru o joaca mai inspirata , va invit sa aruncati o privire la Edy

Vise

Avem cu totii vise si visuri. Visam cu ochii deschisi dorindu-ne sa devina realitate.  atunci visele devin visuri.

Sunt dati in care sub mantia noptii ne ploua cu vise. Pline de lumina sau de umbre. De intrebari ce tasnesc din noi si pleaca in cautarea raspunsurilor. Temeri ce isi arata coltii in noapte si care ne fac sa ne trezim speriati.  Dar sunt vise senine, vise ce ne asigura ca va fi bine, care ne dau „oxigen”atunci cand simtim ca ne sufocam in calatoria aceasta .

Au fost seri in care adormeam speriata de acel maine in care stiam ca va trebui sa trec iar pe la sala de operatii. Si atunci am visat cum o voce imi soptea CA VA FI BINE. Ca sunt in siguranta. Si in jurul meu era lumina si veselie. Atunci m-am trezit razand si constientizand  ca va fi mai mult decat bine.

Caci stiam ca Cineva acolo Sus ma are in grija Lui.

Acum visele imi sunt uneori umbre sau lumina,  alteori intrebari. Intrebari ce salasuiesc in suflet si noaptea evadeaza in vis cautand raspunsuri. 

Sunt vise din care  raman fragmente agatate de suflet. Cum a fost cel de azi noapte.

O fraza mi-a ramas in minte:

„Cu fiecare cuvant urat spus  la dezndejde , furie, cu fiecare gest gresit sau gand rau  Dumnezeu -Fiul moare rastignit iar si iar.”

Vis (Zbor)

Sunt ca  o pasăre cu aripa frântă de vânt:

Sus cer, dedesubt pământ.

Ce să aleg acum?

Înalt sau deznădejde?

Am visat ca m-am înalţat la Tine.

Dar m-ai trimis înapoi,

Să visez pe pământ,

Să adun doruri şi cuvinte

Şi să Ţi le pot trimite.

Mă vezi?

(scrisa in vara anului 1995 si revizuita in 2014)

Clipe de viata

Acum ceva vreme spuneam ca viata e precum o cascada. Mereu surprinzatoare desi  pare mereu acceasi. Sunt surprize de tot felul, senine sau  innourate cel putin la primul impact.

Clipe in care ochii ne zambesc sau lacrimeaza. Au fost zile in care minutele pareau ore si orele ani . Anul trecut, la sfarsitul lunii ianuarie am reinvatat,  in clipe ce pareau a fi interminabile ,sa speram Sa speram  in puterea credintei si in puterea de a lupta sa fie bine.

Au urmat clipe in care sufletul spulberat oarecum de impactul cu acele momente innourate se recladea. Si au devenit seninul care razbatea negura.  Si speranta  impreuna cu credinta s-au prins in hora si locuiesc acum in acest suflet recladit mai frumos.

Da sunt clipe de teama, clipe in care fiori reci il strabat,dar se reintoarce inspre senin.

Iar cand viata ofera clipe plinde bucurie si surprize placute , cum  au fost cele de fix acum, doua saptamani, cand doua persoane dragi sufletelor noastre,  Varutzu si varutza(sotia lui)  ne-au vizitat de departe , atunci prinzi aripi.  Seninul din vocea lor te inunda. gesturile lor , care sti ca sunt adevarate te motiveaza. As fi fost buna de camera ascunsa cand  i-am auzit..Doar ii stiam departe..Si atunci cand mama ,cu emotie in glas a zis ca sunt ei, eu  foarte senina am zis catre prietena mea,care era in vizita, ca sigur vorbeste cu ei la telefon. Motivul? Mama era cu telefonul la ureche si eu din locul in care ma aflam nu i-am vazut. Dar cand le-am auzit vocile….a fost waw.  Automat de emotie am prins culoare in obraji, poate un pic mai multa decat normalul. Dar cred ca imi statea bine 🙂 .In zilele ce au urmat  toate disconforturile au avut bunul simt sa se faca nevazute sau mai bine zis ne(simtite) si doar bucuria a fost sefa.

Am fost binecuvantata si sunt binecuvantata cu oameni frumosi atat in familie,cat si in familia de prieteni.

Viata ne e amalgam de clipe. Amalgam ce ne mangaie si  uneori ne recladeste…

 

Despre clipe de viata in provocarea lui Eddi

Vreau

„Toarna in pahar un strop de fericire mi-ai spus in timp ce te jucai cu o raza de lumina. „

Te priveam asa cum un elev priveste la al sau dascal incercand sa te inteleg.  M-ai privit cu ochii mari , in care mai licarea lumina diminetilor fericite si mi-ai zis cu un glas soptit:”Azi vreau sa trec peste tot ce e rau si sa estompez din tabel(ul) vietii mele acele clipe in care tremuram ca o trestie strabatuta de un vant rece. Dar sa nu uit .Nu vreau sa imi uit lectia predata de viata .

Vreau sa fiu senina ca un colt de cer , ca o floare ce priveste spre soare .Vreau sa imi fac din vise colier si sa-l agat de zorii fiecarei zi, iar seara sa privesc cu speranta spre maine care va fi plin de lucruri frumoase in fiecare ora, intocmai  ca si o coala de hartie ce va fi transformata intr-un tablou luminos Vreau  sa ma las purtata de valul sperantei si sa cred ca va fi bine. Iubirea sa imi fie ca o curea ce ma tine legata strans atunci cand un alt val decat cel al sperantei  va incerca sa ma smulga. dar nu va putea . Caci iubirea imi va fi ajutorul iar credinta in bine ancora. „

Am zambit stiind ca de azi  fericirea bate la usa inimii. Si am inteles.

Pentru valte cuvinte mestesugite cu talent vizitati jocul celor 12 cuvinte.