Suflet arhivar

Sunt clipe in care aluneci dintr-un azi mult prea grabit sprea a fi ieri, inspre un  maine ce intr-o clipita va fi azi.  O faci sperand ca minutele, orele din acel maine relativ  nu iti vor mai fi atat de acre .  Atunci, corzile sufletului tau canta o melodie  ce lumineaza totul in jur. E melodia pe care mai tarziu, in momente de cadere, de deziluzie sau neputinta , al tau suflet arhivar,o va recanta pe unde radio doar de tine stiute.

Caci sufletul e cel care aduna tot ce e bun si ce e rau. Visuri, sperante, dezamagiri, infrangeri, vorbe spuse cu ton de om infailibil, sau cele soptite timid. E cea mai uriasa biblioteca senzoriala. 

Avem momente in care am vrea sa ne luam de pe inima si din memorie acele clipe in care a plouat in noi si am mirosit a toamna plumburie. Si incercam sa le scuturam ,sa lasam speranta sa ne ajute sa le vanturam. Ca sa ramna doar frumosul si seninul primei clipe.

Sufletul stie asta . Pentru ca el e acea stinghie ce sprijina fruntea omului de Cer.  E legatura noastra intre Pamant si Cer.  Pentru a ne proteja,  al nostru suflet arhivar, ascunde tot ce e mai innourat in noi intr-un colt …intocmai cum un copil isi ascunde comoara intr-o cutiuta pusa intr-un sant. Care mai apoi va deveni studiul unui calator  ce o va descoperi.

La intrare in aceasta biblioteca uriasa de visuri, dorinte, credinte , sperante, amintiri, vorbe spuse sau doar ascunse intr-un raft, atarna o rama in care Arhivarul a scris cu litere mari: ” Pasiti cu grija in aceasta incapere. Dezbracati-va de rautate si lasati-va purtati de melodie intocmai ca papadiile aflte in zbor undeva pe o lunca varateca. Sa nu striviti corola acestui suflet”

Pasiti si inspre alte texte, ce au fost gazduite de Eddy.   Veti descoperi alte universuri a celor 12 cuvinte..

Anunțuri

Vis de toamna

frunza se desprinde usor luindu-si la revedere de la copacul la umbra caruia s-au soptit versuri si promisiuni de viitor in doi.

Se lasa purtata de o pala de vant care o ridica printr-un suflu bland inspre cerul azur  , apoi o cobori  usor catre  pamant. Deodata , vantul se inteti si mai multe frunze se ridicau intr-un cerc curcubeu.  Se prinse si ea in acel cerc si razele de soare se jucau cu ele. Era un dans al toamnei. Toamna ce se revarsa in noi cu culoare si picuri de ploaie.

Dansul deveni plutire  spre pamant unde ea, frunza, se odihni alaturi de celalalte surate asezate intr-un covor ce poarta in el povesti si vise ce sunt departe de acel  rau ce sufoca.

Deodata, frunza a fost luata de o mana si mangaiata. . Apoi a fost pusa alaturi  de alte frunze ce aveau ceva unic.

Mana incepu sa le modeleze usor, cu blandete spre a nu le sfarma. Le ia pe rand, le mangaie si le uneste  intr-un trandafir de toamna. A noastra frunza e in centrul bobocului. A fost aleasa sa fie ”regina” datorita  reflexiei rosiatice ce se potrivea cu  piatra ametist  ce impodobea inelul ce se ascunde alaturi de o bratara discreta,  in inima ei.

Dupa cateva minute, o alta mana ,tremuranda, o mangaie usor si o atinse cu drag. In semn de multumire, pentru ca a gazduit cadoul mult asteptat. Si trandafirul special  fuse pus intr-o rama de sticla, sa fie tablou.  Tabloul iubirii lor. 

Povesti de iubire ce pot fi pagini de carte sunt traite in fiecare zi. Uniti de frumosul iubirii, oamenii pot face fata tavalugului vietii ce se apropie ca o minge rostogolita de un impuls puternic, sau cateodata tacut ca un motan ce sta la panda. Din  si cu iubire ardem ca o  lumanare care lumineaza in jur  strapungand  intunericul.

Asta va doresc, sa luminati din si cu iubire in jur.

Acest text face parte din jocul saptamanal gazduit de Eddy

Cadoul

Cat de senin e cerul. Cat e de albastru.  Cata culoare in frunze. Ce spectacol.  Cata gingasie in florile toamnei. Mai ales in movul discret al branduselor. Ce poveste soptita usor de adierea vantului. Vantul care a adunat in atingerea lui toata caldura verii, ganduri si sperante nesoptite nimanui, doar lui.

Cadoul daruit de natura, noua. Sufletelor ce stiu sa asculte povestile soptite de fosnetul padurii.  Padurea ce acum invasmentata de Doamna Toamna poarta in ea povestea fiecarei frunze ce acum isi ia zborul suspinand a dor.

In tot acest tablou, vara pare a se fi ascuns in razele de soare nedorind sa plece si jucandu-se vesela printre copaci.

E cadoul ei pentru cei ce o iubesc. Pentru cei care privesc cu bucurie si nostalgie un trandafir care se rasfata ca un rege intre ruginiul toamnei.

Privind acest tablou zambesc fericita si primesc cu sufletul zburdand cadoul.

Apoi, ochii se muta spre un alt cadou. Familia.Toti cei dragi. Si sufletul canta de fericire. Chiar daca uneori, durerea si nelinistea isi croiesc drum pe ale inimii carari. Chiar daca au fost zile in care teama isi arata coltii. Acum insa ma bucur de cadoul pe care Dumnezeu mi l-a dat .. Fiecare zi in care le vad privirile si le aud glasurile.

Glasurile lor sunt o melodie ce poarta in ea Iubirea. Iubirea curata, nealterata de nimic. Nesufocata de o realitate uneori sufocanta.  Melodia din glasurile lor e cea care mangaie rani, usuca lacrimi, da speranta si in anumite momente te ridica si pune aripi viselor. Cadoul celor dragi pentru noi.

Rasarit de soare.’Inceputul unei zile. Unei noi zile din viata noastra. Viata…Cadoul primit de la Tati. Pe care il descoperim incet, cu pasi mici, uneori increzatori, alteori nesiguri, in fiecare zi. Cu lacrimi sau cu zambete.

Avem cadoul acesta minunat. Si posibilitatea de a il trai frumos. De a scrie pe fiecare fila a sa ceva de suflet. Din suflet. De a darui si a primi. Cadoul nostru pentru cei de langa noi. Daruind primim.

Prietenii, noi si vechi, alt cadou primit pentru a trai iubind. Oamenii care te aud si cand taci, care te vad si cand crezi ca te-ai ascuns bine in coltul tau tainic. Sprijinul nostru atunci cand drumul se mai ingreuneaza. Cei a caror cuvinte spun adevarul si mangaie.Cei care ne accepta asa cum suntem. Si care nu vor fi niciodata in unison cu acel nu pot. Si vor fi alturi noi sa ne arate ca se poate.

Apoi, mai e un cadou.  Talentul fiecaruia. Raza de lumina pe care o daruim lumii. Cadoul pe care, daca il acceptm si il  dezvoltam, il facem propriul nostru cadou catre Divinitate.

Viata mea e plina de cadouri . Dragostea celor dragi, gesturile pline de blandete, de iubire neconditionata. Am in viata mea inocenta  copiilor  celor dragi sufletului meu( familie si prieteni) care daruiesc de fiecare data cadou imbratisarea lor sau ceva creat cu manutele lor . Comori adevarate .

Cadoul meu pentru cei dragi, familie, prieteni si cei care vor citi aceste randuri este simplu: farama de suflet. De inima. Caci asta ma reprezinta cel mai bine.

Iar acum, va invit sa cititi si alte raspunsuri la provocarea zilei,lansata de Edy

Scrisoare

Dragi oameni, aveti timp pentru o intrebare? 

Hoinaresc de cateva zile prin toamna asta care pare  a se fi unit cu vara printr-un inel  invizibil.  Ma joc cu razele de soare, cu frunzele colorate ca pentru un bal.  Apoi ma odihnesc intr-o privire. Mai ganditoare sau mai jucausa.  Dar simt multa graba.  Graba de a face ceea ce trebuie. Pentru a nu iesi din”normalul vietii”.

Nu mai e timp si pentru  voi, oameni dragi? Pentru a construi amintiri frumoase ce mai tarziu  vor fi acolo in memorie? Aceasta imi e intrebarea.

 Vor ramane in memoria  sufletului . Caci am o veste : sufletul nu uita. Se vor fi asezat frumos ca paginile dintr-o revista, iar intr-o seara de iarna, cand fulgii vor incepe balul,  asezati comod pe o canapea, le veti retrai.

E un mic cadou  pe care il daruiti celor dragi si pe care l-ati primit si voi.  E timpul vostru primit de Sus.

Imi inchei aici mica mea scrisoare. Sper ca nu v-am plictisit.

Semnat, un gand hoinar

 

Aceasta e incercarea mea pentru jocul cu cele 12 cuvinte. Alte jocuri, mai reusite , veti gasi pe pagina la Edy