Trăiri

Câteodată, omul devine gazda tăcerii.  Sunt momente în care cuvintele se ascund în noi şi îşi pierd acea culoare vie. Sufletul se zbate încercând să iasă din acea incertitudine a unei clipe ce pare a fi apărut dintr-un timp străin lui. Te simţi de parcă altă persoană alege  în locul tău. Totul e zdruncinat atunci şi, brusc, lumea acea aparent uniformă se schimbă, iar tu ca om nu mai şti ce să faci.  Simţi că nu mai ai putere, că totul se scurge în tine  ca într-un alambic, aşteptând să se aşeze  când furtuna se va linişti. După, decantate,  acele trăiri îţi schimbă a ta atitudine faţă de tot. Şi totul devine altfel. Te priveşti în oglindă şi vezi că eşti amestecul trăirilor din fiecare clipă apărută sau dispărută şi că sufletul tău se animă în alt mod. Că trăiri noi îţi sunt aproape.  Că harababura s-a destrămat şi totul, deşi în alt mod, se reaşează. Doar că devenim mult mai conştienţi de noi şi de tot ce e în jurul nostru. Importanţa lucrurilor e dată de date noi şi simţi că trăieşti la fel şi totuşi diferit. Respiri aerul mulţumirii şi al recunoştinţei…că poţi, că eşti, că prinzi bucuria vieţii …din alti ochi.

Anunțuri

6 gânduri despre “Trăiri

  1. mă recompun după fiecare prăpăd,
    după orice furtună printre nori întrevăd
    seninul, dar nu ştiu sigur de pot să-l ajung,
    mă întind drumului, cât ar fi el de lung
    paşii nu-i număr, numai timpul mai ştie
    cât am trăit, cât am mers, către ce veşnicie,
    către care neant, către care nimic…
    un pas mic spre senin nu-i nicicând mult prea mic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s