Poveste

Într-o dimineaţă  am simţit atingerea Ta blândă şi căldura m-a învăluit uşor. Am deschis timid ochii  şi am privit mirată în jur.  Totul era scufundat într-o lumină puternică, iar sufletul meu zburda într-un dans uitat, dar pe care atingerea Ta l-a reînviat. Fredonam încet, acompaniată fiind de muzica plină de veselie oferită de corul micilor înaripate. Îmi  desfătam privirea cu un tablou plin de culori şi frumuseţe. Ai adus în mine bucuria de a îmi odihni sufletul în simfonia Ta şi  privilegiul  de a-mi  lăsa privirea să se relaxeze pe albastrul cerului şi  în culorile florilor. Ai revenit calm şi suav în trăirea mea, iar copilul din mine râde din nou şi caută să mă provoace la joc. Ma voi bucura de fiecare zi pe care mi-o vei dărui şi voi dansa ascultând muzica venită din glasurile de copii. Vreau să nu uit să mă bucur, să mă joc, să râd şi să mă las purtată de vis.

Această postare am scris-o, gândindu-mă la poveştile Adrianei.  Sper,  draga mea, să îţi placă! Dacă nu, mai încerc. 😉

Anunțuri

2 gânduri despre “Poveste

  1. Tu eşti femeia-copil, femeia inocentă şi pură ce îşi va păstra mereu sufletul îndreptat spre iubire curată şi drăgălăşenie copilărească.Tu eşti învăţăcelul LUI care adună poveşti şi împarte zâmbete …perfecte. Gândul tău către mine mă întregeşte şi ne întregeşte legătura. Mi-e drag de cuvintele tale şi mă iartă că te-am neglijat! Promit să mă îndrept şi mai promit că voi scrie poveşti: poveşti de gutuie coaptă în iunie….

  2. Femeia care roseste de emotie. Nu m-ai neglijat. Mi-ai fost aproape exact cand aveam nevoie de incurajare, zambet si de vorbe bune. Si eu promit sa scriu si altfel si sa nu fiu tot timpul asa serioasa:-) .Si eu voi scrie povesti cu straluciri de margaritar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s