Iertarea, binecuvantarea sufletului

Rănim şi suntem răniţi. Greşim. Omul e supus greşelii. Zicem asta mereu. Ueori ca o scuză care să ne acopere când greşim. De cele mai multe ori, e o expresie în care se oglindeşte fragilitatea firii umane.

Zilele acestea , de introspecţie, ne ajută să ne analizăm.

Să ne întrebăm dacă putem ierta….? Şi dacă răspunsul e da, avem o treaptă urcată. Deoarece, Omul plăcut lui Dumnezeu, e cel care are puterea de a ierta.

Dacă în suferinţă, Fiul s-a rugat spre iertarea celor ce i-au greşit, noi de ce nu am face-o?

Cred cu tarie ca daca cautam , gasim in noi puterea de a ierta. Oricat de mare ne-ar parea gresala celorlalti. Si din momentul in care gasim aceasta putere, intelepciune, ne eliberam. Ne dam noua insine sansa de a fi . De a merge mai departe , fara a duce in suflet rani, sau vorbe agatate de noi. Inchidem acele rani, ne scuturam de acele vorbe si mergem mai departe. Mai luminosi si mai frumosi. Mai bucurosi.

Stiu ca uneori, poate, e greu. Dar noi nu greşim, oare? Suntem perfecţi? Nu. Caci nu exista perfectiune umana. Doar Divina.

  Iertarea eliberează, deschide uşa iubirii.

Iertarea, binecuvantârea sufletului.

Si la final, va las o poezie pe care am descoperit-o azi:

Plâpând ghiocelul
ieşind din zăpadă
Striga: „Tatăl nostru”
Ca lumea să-l vadă.

„Care eşti în ceruri”,
Şopti floarea-soare
Şi-un val de lumină
căzu pe răzoare.

Smerit busuiocul
Când vântul îl mână
Şi-i scutură roua
„Sfinţească-se”-ngână.

Când „numele-Ţi” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu ştiu de-a fost şoaptă
Sau numai ecou.

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: „Împărăţia
să fie a Ta”.

„Şi facă-se voia”
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe albă alee.

Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Şoptesc: „Cum e-n ceruri
Aşa pe pământ.”

Şi grâul, când moara
Vuieşte într-una
A zis: „Pâinea noastră
Cea de totdeauna”.

Iar nalba şi gura-
de-leu, amandouă,
la fel, rugătoare,
Răspund: „Dă-ne-o nouă!”

Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Şi spun: „Iartă nouă
Greşalele noastre”.

„Precum noi iertăm
Greşiţii”, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: „Nu ne duce
pe noi în ispite”.

Iar spinii, ce-odată
Mărturii-i purtară
„Şi ne izbăveşte
de rele” – oftară.

Şi vântul porneşte
Ecoul Divin,
Cu freamăt pădurea
Răspunde: „Amin!”
(Alfred Mosoiu)

Anunțuri

3 gânduri despre „Iertarea, binecuvantarea sufletului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s