Psiluneala-Lacrimi de crorcodil

Zilele trec rapid peste noi. Adunăm clipele şi le punem undeva într-un colţişor în care ajungem doar noi. Doar noi avem cheiţa.

Sunt perioade în care, într-un moment de răzvrătire, venit  din prea plin sau teribilism, ne rupem de ceea ce ne dădea stabilitate şi pace. Vrem să ne reinventăm.

Alegem de multe ori calea cea mai uşoară, cea care ne da satisfacţii imediate. Fericirea de moment, cum am mai spus-o şi în alte articole. Avem impresia ca suntem stăpânii lumii şi că am reuşit ceea ce mulţi nu au făcut-o. Să ne fim îndeajuns.

Doar sufletul, uneori, răzbate  în lupta cu mintea ce caută cumul. Simţim, parcă, în noi,  cum se adună, din nou, frământări şi ploi. Dar le alungăm cu un gest brusc de nemulţumire, aşa cum alungam în copilărie lacrimile de crocodil, pe care mama le ghicea uşor.

După un timp, însă, vedem cum  acel nou personaj  creeat de noi se îndepărtează de tot şi toate. E solitar. O solitudine ce ne macină sufletul şi ne face sa ne simţim goi şi flămânzi, chiar dacă suntem angrenaţi în tot felul de acţiuni ce ne păcălesc, dându-ne o stare de bine aparentă.

Sufletul e în schimb cel ce nu poate fi păcălit şi ne spune blând: „E timpul sa te reîntorci Acasă! Să redevii fiul sau fiica de dinainte! Să îţi dai seama că iubirea adevărată şi fericirea îţi sunt oferite de cei dragi, de cei care te iubesc, chiar dacă nu eşti perfect.

Ne reîntoarcem Acasă ruşinaţi de rapiditatea cu care am acceptat ca rebelul din noi, să ne captureze, căci ne dăm seama că Dumnezeu şi cei dragi nu aşteaptă de fiecare dată lacrimi. E bine să nu cădem în extrema cealaltă, în care să folosim lacrimile ca pe un arsenal. E de ajuns sa fim sinceri şi adevăraţi.

Lacrimile de crocodil al celui ce se roagă din suflet dispar şi se transformă în lacrimi de fericire şi mulţumire. E binecuvântat cu o mare iubire necondiţionată!

Această mică încercare e o lacrimă, nu de crocodil, de mulţumire că pot fi în tabelul clubului psi, unde alţii au scris alte variante.

Anunțuri

3 gânduri despre “Psiluneala-Lacrimi de crorcodil

  1. Şi uite cum ai dat, prin linia şi stilul cu care ne-ai obişnuit, o nouă reinterpretare. Nu cred să existe om ce nu a rătăcit sau rătăceşte încă. Depinde de prieteni, de familie, de cei ce îl iubesc necondiţionat să îl facă să se iubească pe sine mai mult. Să se preţuiască, să ştie, nu să bâjbâie, că e iubit de Dumnezeu şi dacă greşeşte, dar că i-ar fi pe plac să-l vadă fericit şi mulţumit. Şi nu în cele lumeşti, în care toţi, absolut toţi, cu mici excepţii, ne angrenăm, ci în cele spirituale unde fericirea chiar se simte. Ce păcat că rătăcesc drumul des. Lacrimi de crocodil nu cred că are nevoie Dumnezeu de la niciunul dintre noi. Dar el ştie şi uneori ne ajută să îndreptăm asta şi ne dă în schimb lacrimi de fericire, cum bine spui.

    • Nu exista om , care macar pentru o perioada mica sa nu fi simtit ca rataceste. Dar, cum bine zici, suntem binecuvantati cu cei dragi care , cu rabdare , ne arata drumul cel drept. Dumnezeu iubeste omul ,iar daca omul se si smereste prin ceea ce traieste, e si mai aproape de Fericire. Caci in momentul in care trecem prin incercari , incepem sa apreciem ceea ce e cu adevarat valoros.

  2. Pingback: Înşiră-te mărgăritare | Înşiră-te mărgăritare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s