Psiluneală: Depărtătorul de coaste

Azi păşim pe un drum de reînnoire. Reînnoirea minţii, sufletului. Azi avem nevoie, poate, de un bypass al iubirii şi dăruirii. De un depărtător de coaste şi de un chirurg care să operereze pe acea coardă.

Să cureţe de scamele sentimentelor vechi şi, uneori, devenite resentimente, acea parte a inimii care iubeşte şi care, tot uneori, este sufocată de prea mult fum cu iz de realitate impusă.

Sufocată fiind, inima bate cu încăpăţânare în aşteptarea momentului în care vom recurge la acel instrument care poate depărta coastele şi ajunge direct la ea.  Sa o revitalizeze.  Căci de multe ori rugăciunea este ca un depărtător de coaste care permite Chirurgului să  ajunga la ea şi să o vindece .

Uneori inima e supusa multor încercări şi am vrea, poate, să o facem mai imună  la toate. Dar ce facem cu sufletul? El nu poate şi nu vrea să fie imun. El e creat pentru a simţi, a iubi, a dărui, iar atunci când întâlnim obstacole şi am vrea să ne  folosim de acel depărtător, faptic, sufletul ne trimite înspre depărtătorul Divin. Şi ne readucem aminte rugăciunea. In momentul acela, ne reîndreptăm către reconstruirea noastră.  Scamele, deşi uneori se încăpăţânează să mai rămână agăţate, până la urmă vor cădea, căci sufletul a acceptat intervenţia Chirurgului cu al Său depărtător. Din acel moment, ne dăruim nouă înşine acel cadou al omeniei, dăruind şi celorlalţi fărîme din suflet. Pentru suflet.

Şi bypassul pe coarda iubirii şi dăruirii redevine posibil.

Acest text participă la psiluneala clubului  psi

Anunțuri

9 gânduri despre „Psiluneală: Depărtătorul de coaste

  1. Draga mea, uite de ce sunt eu aproape de tine. Simt cum îmi aduci aminte, din când în când, despre lucrurile simple, despre viaţă şi despre implicările noastre în raport cu Dumnezeu. Simt cum sufletul şi inima, chiar şi mintea, ar trevbui să fie conectate la acelaşi izvor. Din păcate, suntem grăbiţi, prea grăbiţi. Rugăciunea devine gând bun, pentru unii dintre noi, care uităm cuvintele. Cu tine aproape, însă, ni le reamintim.

    1. Multumesc,Adriana. Ai dreptate. Ar trebui sa fim in legatura cu Dumnezeu in tot. Si eu mai uit uneori .Ca orice om. Dar datorita voua si provocarilor Psi, le aduc aproape. Rugaciunea inimii sa ne fie mereu pe buze si in minte.

  2. Nimeni nu se naște rău, Laly, pentru că parte din divinitate nu poate fi rea. Creștem și devenim parte a unei lumi, iar lumea este cum este. Si noi suntem cum suntem, influiențați sau modelați de lumea în care trăim. Ne trebuie rugăciunea să ne reîntoarcem spre noi, cei de la-nceputuri. Ea, rugăciunea, este depărtătorul gratiilor, depărtătorul de coaste din partea stânga, unealta cu care Dumnezeu își face mai ușor loc spre sufletul și inima noastră.Să-ți fie bine, oricând!

    1. Maya, ultimele cuvinte de aici le voi copia şi mi le voi scrie pe hârtie să le văd veşnic. Aşa vă am pe toţi în minte, suflet şi vizual. Tare mi-au plăcut. Mulţumesc şi eu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s